Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro neagă faptul că majorarea alocaţiilor este legată de realegerea sa

Publicat

in

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a afirmat duminica aceasta că decizia sa de a majora cu 20% alocaţiile pentru cei mai săraci nu are nimic de-a face cu obiectivul de a fi reales în 2022, notează AFP.

“Deplângem situaţia în care se află săracii din Brazilia, care trec prin momente grele. Nu ne luptăm pentru alegerile din 2022. Este un subiect pe care nu îl discutăm”, a declarat Jair Bolsonaro la Brasilia.

Guvernul preşedintelui brazilian a anunţat miercuri punerea în aplicare din noiembrie a unui nou program social, care va înlocui “Bolsa Familia” creată de stânga, cu o majorare cu 20% a alocaţiilor pentru cei mai săraci.

Acest anunţ a avut loc cu un an înainte de alegerile prezidenţiale, pentru care Jair Bolsonaro este învins detaşat în sondaje de fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva (2003-2010), creatorul popularului “Bolsa Familia”, programul social emblematic al primului său mandat.

Crearea programului “Auxilio Brasil” a fost anunţată la câteva ore după dezvăluirea unui raport al unei comisii parlamentare a Senatului care solicita inculparea şefului statului pentru zece capete de acuzare din cauza politicii sale considerate “iresponsabile” în timpul pandemiei de COVID-19.

“Bolsa Familia” plăteşte unui total de 14,7 milioane de familii alocaţii variabile, în valoare medie de 190 de reali (circa 29 de euro), potrivit Agerpres.ro.

“Auxilio Brasil” prevede plata, din noiembrie, a alocaţiilor cu 20% mai mari (228 de reali în medie), către un public mai larg de 16,9 milioane de familii.

Inegalităţile s-au accentuat sever în Brazilia din cauza crizei coronavirusului şi situaţia celor mai săraci s-a deteriorat şi mai mult în ultimele luni, din cauza inflaţiei în creştere.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Raed Arafat, despre testele din școli: ‘Nu există posibilitatea unei contaminări, mai ales dacă persoanele care au făcut punguţa sunt spălate pe mâini’

Publicat

in

De

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, vineri seară, că testele pe bază de salivă distribuite în şcoli nu se pot contamina în momentul în care se compun chiturile de testare, mai ales dacă persoanele care le mânuiesc s-au spălat pe mâini. Întrebat despre momentul în care vor mai fi livrate alte teste, Arafat a explicat că următoarele tranşe depind de consum.

Raed Arafat a discutat, vineri seară, la Digi 24, despre testele pe bază de salivă distribuite în şcoli şi a afirmat, răspunzând unei întrebări, că testele nu pot fi contaminate în momentul în care se compun chiturile de testare.

”Nu găsiţi teste la care sunt toate componentele într-un pachet (…) Testul nu este steril. Nu există posibilitatea unei contaminări, mai ales dacă persoanele care au făcut punguţa sunt spălate pe mâini”, a afirmat Arafat, relatează News.ro.

Întrebat când vor ajunge alte tranşe de teste în şcoli, Arafat a explicat: ”Mai sunt anunţate întârzieri, dar astăzi a fost preluată o cantitate, urmează să mai vină. Cantitatea testelor este mare, de aceea decizia a fost să le luăm în etape, ca să vedem consumul. Pe baza consumului, se semnează contracte subsecvente, să mai vină (…) Suntem în legătură cu Ministerul Educaţiei, să vedem câte se consumă, apoi IGSU mai poate semna contracte subsecvente”.

Potrivit lui Arafat, testarea copiilor de două ori pe săptămână face ca şcoala să devină mai sigură.

Vezi și: Arafat nu se teme că o să fie schimbat din funcție: ‘Actualul sistem nu e făcut de mine’ .

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Liderul anti-vacciniștilor din Italia a ajuns la ATI: ‘Am o viziune diferită despre lume şi mă voi vaccina’

Publicat

in

De

Unul dintre liderii mişcării antivacciniste din Italia şi-a schimbat opiniile legate de datele ştiinţifice privind COVID-19 după ce a fost spitalizat într-o secţie de terapie intensivă în oraşul Treviso, transmite agenţia de presă ANSA.

Lorenzo Damiano a condus protestele împotriva vaccinării şi s-a declarat contra introducerii obligativităţii certificatului verde drept măsură pentru limitarea răspândirii coronavirusului. El a susţinut că persoanele coronasceptice sunt tratate precum victimele Holocaustului, scrie agerpres.ro.

Însă după ce a fost internat recent într-o secţie de terapie intensivă, el le-a declarat reporterilor: ”După această perioadă, am o viziune diferită despre lume şi mă voi vaccina”.

Potrivit unor surse spitaliceşti, în Italia numărul antivacciniştilor spitalizaţi a sporit cu 17%.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend