Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Premierul Nicolae Ciucă: ‘În perioada următoare vom avea activități care vor viza pregătirea și susținerea proiectelor din Strategia pentru România Educată’

Publicat

in

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că au fost discuţii pentru finalizarea pachetului de legi ale educaţie pentru ca ele să poată intra în dezbaterea Parlamentului, odată cu începerea sesiunii parlamentare. Şeful Guvernului a adăugat că au fost pregătite şi proiectele din domeniul educaţiei care implică o serie de măsuri de modernizare a spitalelor din ţară.

„În perioada următoare vom avea activităţi care vor viza pregătirea şi susţinerea proiectelor din Strategia pentru România Educată. Am discutat deja să finalizăm şi să agreem pachetul de legi ale educaţiei, urmând ca odată ce va începe noua sesiune parlamentară să avem asigurat pachetul de legi care va intra în dezbatere în Parlament”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de miercuri a Executivului.

El a mai spus că sunt stabilite şi proiectele şi măsurile care vor fi luate în domeniul sănătăţii care vizează modernizarea spitalelor din România.

„Avem stabilite proiectele şi măsurile pe domeniul sănătăţii care vizează modernizarea spitalelor din ţară. Sunt proiecte prin PNRR şi prin proiecte europene, bani care vor fi alocaţi prin fonduri de coeziune şi desigur măsurile curente deja luate la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a gestiona situaţia concretă la zi care ne afectează în momentul de faţă generată de această gripă. Am înţeles de la domnul ministru că sunt toate măsurile luate”, a completat Ciucă, conform news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Nicoleta Cârciumaru, propusă preşedinte interimar de Ministrul Finanțelor, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Publicat

in

Nicoleta Cîrciumaru a fost propusă de Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în funcţia de preşedinte interimar al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

„Eficientizarea colectării taxelor şi recuperarea întârzierilor sunt strict necesare pentru consolidarea bugetară. Astăzi s-au luat deciziile necesare pentru ca lucrurile să intre în normalitate. Am propus prim-ministrului numirea în funcţia de preşedinte interimar al ANAF a doamnei Nicoleta Cîrciumaru şi încetarea mandatului preşedintelui AVR, alături de numirea unui nou preşedinte”, a scris marţi pe Facebook ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, pentru primele 5 luni ale anului 2023, contribuabilii au declarat impozite şi taxe în valoare de 159,3 miliarde lei, în contextul în care programarea bugetară estima încasări de doar 156,9 miliarde lei.

În condiţiile în care contribuabilii români au declarat că au de plată cu 2,4 miliarde lei mai mult decât s-a estimat în programare, sumele încasate efectiv de ANAF au fost cu 8,9 miliarde lei mai mici faţă de program şi cu 11,3 miliarde lei mai mici faţă de ce s-a declarat, a subliniat şeful de la Finanţe.

„Aceşti bani erau şi sunt imperios necesari României, nu numai pentru procesul de consolidare bugetară, dar mai ales pentru a asigura resursele necesare realizării investiţiilor şi acordării stimulentelor economice şi sociale angajate prin buget şi, în egală măsură, pentru a găsi soluţii suplimentare în vederea compensării erodării puterii de cumpărare suferite de cetăţenii şi companiile româneşti. Salut deciziile şi declaraţiile de astăzi ale prim-ministrului Nicolae Ciucă.

Eficienţa sistemului de colectare trebuie să crească pentru că oamenii aşteaptă de la noi resursele necesare implementării unor politici publice care să contribuie la creşterea calităţii vieţii lor. În acest context, îi urez succes noului preşedinte al ANAF care are misiunea de a recupera întârzierile şi de a asigura o colectare eficientă, însoţită de măsuri concrete de combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei”, a mai precizat Adrian Câciu.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş, a demisionat luni din funcţie. Ulterior, în cursul zilei de marţi, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că l-a demis pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că a luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, subliniind că este nevoie de un sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice aşteptate de cetăţeni.

În prezent, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru este vicepreşedinte la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, coordonator al activităţii de colectare a veniturilor bugetare, transmite AGERPRES

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Profesorii bat la ușa fostului coleg! Au plecat în marș către Palatul Cotroceni, să se vadă cu Klaus Iohannis

Publicat

in

Mii de profesori au părăsit Piața Victoriei și se îndreaptă către Palatul Cotroceni, pentru a protesta la porțile președintelui Klaus Iohannis.

Negocierile cu Guvernul României au eșuat, astfel că protestatarii strânți în Piața Victoriei au plecat să se întâlnească cu președintele Klaus Iohannis.

De altfel, din informațiile apărute în spațiul public, președintele Iohannis îi va primi pe profesori, să discute despre majorarea salarială.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții liderilor sindicatelor din Educație. În cadrul dialogului, la care a participat și ministrul Educației, doamna Ligia Deca, au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din Învățământ.

În privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanțiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie. Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României.

În privința solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educație, până la intrarea în vigoare a noii grile, în condițiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educație au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar să fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranșe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic un venit net de 1.500 lei, în două tranșe, începând cu luna iunie.

Aceste măsuri asumate la nivelul Guvernului vin în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educație, alături de investițiile în infrastructura sistemului de învățământ”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend