Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Pregătiri pentru Festivalul Internaţional „Nopţile de Poezie Curtea de Argeş”, ediţia 23 

Publicat

in

La jumătatea lunii iulie va avea loc Festivalul Internaţional ‘Nopţile de Poezie Curtea de Argeş’, editia a 23-a, organizat de Academia Internaţională Orient-Occident. Ca în fiecare an, evenimentul va avea ca invitați academicieni, poeți, eseiști, muzicieni, artiști plastici din S.U.A., Canada, Columbia, Peru, Ecuador, Cuba, Argentina, Mexic, Australia, Anglia, India, Israel, Norvegia, Armenia, Spania, Estonia, Siria, Egipt, Algeria, Etiopia, Turcia, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Austria, Olanda, Elveția, Luxemburg, Italia, Bosnia și Herțegovina, Croația, România. Festivalul Internaţional Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş are ca obiective promovarea culturii române în lume, creşterea interesului pentru literatura universală actuală şi stimularea iniţiativei particulare în cultură. Evenimentul se înscrie printre cele 6 mari festivaluri de gen ale lumii contemporane şi transformă singurul oraş regal din România în capitala mondiala a poeziei. La cele 22 ediţii anterioare au participat, potrivit organizatorilor, peste 1.200 de academicieni, poeţi, artişti şi editori din peste 80 de ţări.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Document șocant: Se interzice distribuirea Luminii și a Sfintelor Paști într-o localitate din România

Publicat

in

De

O comună din România a luat o decizie neașteptată! Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Moșnița Nouă interzice distribuirea ramurilor de salcie, a Luminii sau a Sfintelor Pași în noaptea de Înviere.

– se interzice distribuirea ramurilor de salcie sau finic, a Luminii sau a pachetelor cu daruri alimentare de către voluntari sau preoți
– se interzice distribuirea pâinii binecuvântate, numită Paști, în locuri special amenajate sau prin intermediul voluntarilor, la domiciliul credincioșilor
– se interzic spovedania și împărtășania realizate de preot la domiciliul credincioșilor.
– toate slujbele se vor oficia în continuare doar în lăcașurile de cult de către slujitorii bisericii/religioși, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass-media sau online”, se precizează în Hotărârea nr. 10 din 09.04.2020.

Vezi și SURSE Lovitură de teatru: Tânărul luat la pumni de polițistul de la Secția 9 nu are cazier

S-a dat ordin! ANAF-ul ‘va tăia în carne vie’ firmele cu capital românesc

Sindicatele din Poliție reacționează la filmarea care a scandalizat România: Realitatea din spatele imaginilor

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

SURSE Polițistul de la Secția 9 i-ar fi dat un pumn în față și celui de-al doilea tânăr! Nici acesta nu are cazier

Publicat

in

De

Surse au dezvăluit, pentru Bugetul.ro, că polițistul de la Secția 9 i-ar fi dat un pumn în față și celui de-al doilea tânăr. Este vorba despre tânărul alergat marți seara, pe Șoseaua Pantelimon.

Mai mult, nici acesta nu are antecedente penale.

Tânărul rupt cu bătaia de polițistul de la Secția 9 Poliție a declarat, pentru Bugetul.ro, că nu are antecedente penale.

Tânărul bătut de un polițist de la Secția 9, în Capitală, marți, a povestit, pentru reporterul Bugetul.ro, varianta sa despre cum s-au întâmplat lucrurile în acea seară. Mai mult, el a precizat, pentru Bugetul.ro, că nu are antecedente penale, contrazicându-i pe sindicaliștii de la Europol care au spus că are „istoric delincvent”.

Vezi și SURSE Lovitură de teatru: Tânărul luat la pumni de polițistul de la Secția 9 nu are cazier

Au zis că sunt interlop, că am dosare, că am nu știu ce și n-am niciun dosar”„Au zis că sunt interlop, că am dosare, că am nu știu ce și n-am niciun dosar”, a declarat, pentru Bugetul.ro, tânărul luat la pumni de polițistul de la Secția 9.  Vezi AICI ce a mai declarat tânărul bătut!

Cei doi smardoi, cu istoric delincvent, se smiorcaie si strigă după ajutor

Miercuri seara, sindicaliștii de la Europol au susținut că ambii tineri aveau cazier judiciar, precizând că au „istoric delincvent”.

Realitatea din spatele imaginilor „scandaloase” care au devenit virale

Azi noapte, o patrulă de ordine publică oprește 2 persoane pentru a verifica motivul prezenței lor pe stradă. Bărbații, aflați în stare de ebrietate încep să îi înjure pe polițiști, le spun cum „fac ceva pe ordonanțele militare” și îi trimit pe polițiști…la origini.

Sunt somați să înceteze și să se legitimeze, aceștia refuză. Unul dintre ei fuge, iar celălalt îl scuipă pe polițist în față și încearcă să îl lovească rupându-i epoleții.

Colegul nostru încearcă să îl imobilizeze pe bărbat și îi aplică mai multe lovituri de pumni la nivel feței pentru a-l destabiliza cu scopul imobilizării. Între timp, celălalt coleg cere sprijin prin stația de emisie recepție.

Era bine dacă video-ul era prezentat în integralitate, nu doar de la momentul în care cei doi smardoi, cu istoric delincvent, se smiorcaie si strigă după ajutor, după ce în prealabil, băuți fiind, înjurau și mictionau pe Politie, polițiști și pe lege…

P.S. Ambele persoane au fost sanctionate pentru refuz de legitimare și nerespectarea restricțiilor de circulatie. Bărbatul care a scuipat polițistul nu se află în evidențele DSP și nu s-au impus măsuri de izolare”, a comunicat Europol.

De altfel, nici Biroul de Presă al DGPMB nu ne-a putut confirma dacă tinerii implicați în incidentul de marți seara au sau nu cazier.

Poliția Capitalei a anunțat că s-au dispus verificări împotriva polițistului-bătăuș

Poliția Capitalei a precizat că cei doi tineri au fost amendați cu câte 10.200 de lei și că asupra polițistului-bătuși au fost dispuse cercetări interne.

Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, vă facem cunoscut faptul în noaptea de 7/8 aprilie, doi bărbați au fost opriți de către un echipaj al Secției 9 Poliție, în vederea legitimării și verificării documentelor prevazute de Ordonanțele Militare.

Bărbați au refuzat legitimarea și au fost conduși la subunitatea de poliție, unde au fost sancționați contravențional, fiecare, cu suma de 200 lei, conform prevederilor Legii nr 61/1991, precum și cu suma de 10.000 lei având în vedere că nu dețineau documentele prevazute de Ordonanțele Militare.

Cu privire la modul în care a acțiunat polițistul, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări prin structura de control intern, urmând a fi dispuse măsuri legale.”, a informat Poliția Capitalei, miercuri seara.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

SUSȚINE PRESA LIBERĂ

Dacă ești mulțumit de activitatea noastră și crezi că facem o presă liberă, ne poți sprijini să contiumăm în slujba ta, fără a fi nevoiți să încheiem contracte cu statul. Pentru fiecare donație, îți publicăm pe site si print 3 anunturi la loc vizibil.

Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend