Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Prefectura e bună de plată în războiul “cine e viceprimar”

Avatar

Publicat

in

În primă instanţă, consilierii locali din Poienarii de Muscel au câştigat războiul „schimbarea viceprimarului”, iar Prefectura e bună de plată.

Cum USL a murit, Trăiască ACL!, şi aleşii localităţii Poienarii de Muscel au dorit să facă o schimbare şi să schimbe viceprimarul social – democrat cu unul creştin – liberal. Astfel că, în luna septembrie 2014 marea majoritate a consilierilor locali ACL, din comuna Poienarii de Muscel, au fost de acord cu schimbarea din funcţie a viceprimarului PSD Viorel Petrescu, dat fiind şi că primarul este PDL, în persoana lui Ion Banzea. Numai că, Hotărârea Consiliului Local din septembrie 2014, a fost atacată în instanţa de contencios administrativ, de Instituţia Prefectului, fapt pentru care până în data de, 16 februarie 2015, respectiva hotărâre a fost suspendată pe motiv de judecată.
Numai că, luni, 16 februarie, instanţa Tribunalului Argeş a decis să respingă cererea formulată de prefect, pentru anularea HCL de schimbare a viceprimarului din Poienarii de Muscel. Totodată obligând Instituţia Prefectului să plătească Consiliului Local Poienarii de Muscel suma de 1.000 lei ca şi cheltuieli de judecată. Prefectura Argeş are un termen de recurs de 15 zile de la comunicare.
În cazul în care prefectul nu va face recurs, atunci la Poienarii de Muscel va fi ales un alt viceprimar, pe lista favoriţilor aflându-se democrat – liberalul Nicolae Bălălău.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

De Ziua Unirii Principatelor Române, peste 1.000 de oameni participă la Marșul Unioniștilor de pe ambele maluri ale Prutului

Avatar

Publicat

in

De

Peste 1.000 de persoane participă, duminică, de Ziua Unirii Principatelor Române, la Marșul Unioniștilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Românii vor Unirea!
Acum la Iași, peste 1000 de români din toată țara participă la Marșul Unioniștilor.”, se prezicează pe pagina „Basarabia e România”.

Vineri, 22 ianuarie, Acțiunea 2012 a anunțat că unioniștii din România și Republica Moldova își vor da întâlnire la Iași, duminică, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române.

Marșul unioniștilor a început de la ora 12:00, din fața Palatului Culturii.

La 162 de ani de la evenimentul care a pus bazele României moderne, la Iași vor fi fluturate steaguri tricolore, vor fi afișate pe bannere mesaje privind necesitatea reîntregirii naționale și vor fi intonate cântece patriotice de unioniști din toate colțurile țării, inclusiv de la Chișinău.

După marș, participanții se vor reuni la ora 16:00, la Palas Mall, sala Chopin, pentru a fi prezenți la Congresul patrioților implicați activ în realizarea dezideratului Unirii Basarabiei cu România. Evenimentul va debuta cu un moment artistic susținut de maestrul Nicolae Voiculeț. La Congres au fost invitați membri ai societății civile și politicieni de pe ambele maluri ale Prutului.

Vezi și

Doctorul Răzvan Constantinescu, jignit la magazin: ‘Nu-l serviți pe boul ăsta dacă nu are mască! Și mai e și medic!’

Kaufland provoacă un cutremur în piața supermarketurilor! A început marea vaccinare a angajaților

SURSE Operațiunea ‘Asaltul Lupilor Tineri’! Ce a reprezentat, în realitate, atacul lui Rareș Bogdan la Ludovic Orban

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni dansând, oameni mergând, nor şi în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, nor, cer şi în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni mergând, nor, cer şi în aer liber

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Gigi Becali anunță că oamenii s-ar putea vindeca cu 10 euro de Covid: Dacă eu am tratament, pentru ce să fac vaccin?

Avatar

Publicat

in

De

Omul de afaceri Gigi Becali a făcut o declarație uluitoare duminică.

Becali a afirmat că oamenii s-ar putea vindeca de coronavirus cu doar 10 euro. El susține că acesta este tratamentul pe care l-a urmat când a avut Covid-19.

„Pentru ce să mă vaccinez? Mai bine mor decât să mă vaccinez. Dacă eu am tratament, pentru ce să fac vaccin? Ca să fac modificare genetică sau ce? Nu cunosc nicio persoană care a murit de COVID, toate persoanele cărora le-am dat tratament s-au vindecat. Mama mea a făcut și are 90 de ani… tot cu Arbidol s-a vindecat. Toți oamenii au luat Arbidol. Doctorii spun că e cel mai bun și nu are efecte adverse. Costă vreo 20 de euro ca să se vindece… un cost foarte mic comparativ cu un tratament din spital. Nici familia mea nu se vaccinează pentru că au văzut că eu nu mă vaccinez” a spus Gigi Becali, în exclusivitate, la Antena 3.

„Încercam să convingem Ministerul Sănătății să bage Ivermectina ca tratament pentru că francezii și nemții l-au aprobat. Cu Ivermectina te vindeci cu 5 euro și e și de 10 ori mai bună. Nu o am în clinică, o dau doar prietenilor, nu se poate vinde oficial. La Arbidol nu e problerma, dar Ivermectina o cumpăr eu din Ucraina, costă 5 dolari”, susține Becali.

„Eu sunt factor de acțiune, dacă mă lăsau pe mine, în 3-4 luni de zile era rezolvată treaba, băgam medicamente în farmacii să se vindece oamenii, cu 10 euro… Vedem Arbidol e bun, Ivermectina putem să o producem noi și Arbidolul. Eu la mine în farmacie pot produce Ivermectina și Arbidol, pot ptroduce eu dacă mă organizam într-o lună de zile făceam un laborator de fabricat și terminam cu COVID-ul, Oamenii nu au ce lua. Virusul e un fleac, e mai ușor ca o răceală, dar daca îl iei din timp, altfel te duci la ATI, nu te mai intelegi cu el”, a mai declarat omul de afaceri.

Vezi și

Doctorul Răzvan Constantinescu, jignit la magazin: ‘Nu-l serviți pe boul ăsta dacă nu are mască! Și mai e și medic!’

Kaufland provoacă un cutremur în piața supermarketurilor! A început marea vaccinare a angajaților

SURSE Operațiunea ‘Asaltul Lupilor Tineri’! Ce a reprezentat, în realitate, atacul lui Rareș Bogdan la Ludovic Orban

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend