Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Prefectul de Mureş: Am ajuns la 55 paturi ATI care sunt în permanenţă ocupate, înfiinţăm încă cinci

Publicat

in

Prefectul de Mureş, Mara Togănel, susţine că, pe fondul creşterii ratei infecţiilor cu SARS-CoV-2, în judeţ se continuă creşterea cu încă cinci a numărului de paturi ATI, având în vedere că cele 55 de paturi ATI sunt în permanenţă ocupate.

“Judeţul Mureş oferă sprijin în lupta naţională cu valul 4 al pandemiei. În ultimele săptămâni, noi toţi am făcut eforturi pentru a răspunde necesităţii de tratament a pacienţilor cu forme grave în secţiile ATI. Echipele medicale, conducerile secţiilor ATI, SMURD, Ambulanţa, DSP Mureş, împreună, am luat măsuri importante pentru a gestiona presiunea extrem de mare pusă pe sistemul medical. În plus, am fost unul dintre cele mai solicitate judeţe la care s-a apelat pentru internarea bolnavilor din ţară, un lucru normal pentru poziţia Mureşului pe harta medicală naţională (…) La această dată, am ajuns la un număr total de 55 paturi ATI care sunt în permanenţă ocupate, iar altele 5 vor fi deschise în următoarea perioadă”, a arătat Mara Togănel, pe Facebook.

Prefectul a făcut un apel la populaţie să aibă grijă de sănătate şi să aibă încredere în autorităţi, informează Agerpres.

Potrivit datelor afişate pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, peste 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ se află în scenariul roşu, cu o incidenţă de peste 3 cazuri la mia de locuitori, cea mai mare rată de infectare fiind în comuna Sâncraiu de Mureş, cu 7,82 de cazuri la mia de locuitori, Sângeorgiu de Mureş – 6,75, Târgu Mureş şi Crăieşti cu 6,03 cazuri la 1000 de locuitori, iar la polul opus se situează cinci localităţi – Bogata, Cuci, Neaua, Papiu Ilarian şi Tăureni – cu niciun caz confirmat în ultimele 14 zile.

Rata de infectare la nivel de judeţ este de 3,79 la mia de locuitori.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

FOTO Sfântul Ierarh Nicolae a fost sărbătorit în Biserica Vintilă-Vodă, monument istoric

Publicat

in

De

Parohia Vintilă-Vodă (Popești-Leordeni, județul Ilfov) și-a cinstit unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, conform basilica.ro.

Biserica, monument istoric, datează din anul 1676, anul acesta împlinindu-se 345 de ani existență a parohiei.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Cristian Diaconescu: Modificarea Constituției, o necesitate imperativă în funcționarea Statului

Publicat

in

De

Parlamentul marchează 30 de ani de la adoptarea Constituției României, după Revoluția de la 1989. PMP transmice că momentul este unul dedicat reflecției privind modul de funcționare al actului constituțional, aplicarea acestuia și mai ales, a rolului său în modernizarea societății românești.

PMP consideră că actuala putere trebuie să aibă voința parlamentară privind amendarea Constituției în Parlament.

În continuare voința poporului, care s-a exprimat, prin referendumul din 2009, pentru un Parlament uninominal și scăderea numărului de aleși, la maximum 300 NU este respectată, se arată într-un comunicat al PMP.

„Este nevoie de eliminarea tuturor ambiguităților din actuala Constituție care au creat adevărate dificultăți în funcționarea democrației din România. Este necesară o nouă filosofie de exprimare imperativă a termenilor constituționali, care să elimine dihotomiile privind funcționarea instituțiilor statului”, consideră Președintele PMP, Cristian Diaconescu.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend