Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit muzeul Mănăstirii Cernica

Avatar

Publicat

in

Casa Memorială „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani”, Muzeul Mănăstirii Cernica şi trapeza pentru pelerini a aşezământului monastic au fost sfinţite duminică de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Alături de Patriarh, s-a aflat şi PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.

Slujba de binecuvântare a lucrărilor a avut loc în continuarea Sfintei Liturghii oficiate în biserica mănăstirii, scrie Basilica.ro.

Persoanele care au contribuit la efectuarea lucrărilor de restaurare şi modernizare au primit distincţii de apreciere şi recunoştinţă de la Patriarhul României.

Spaţiile binecuvântate în Duminica a 4-a din Post vor deveni accesibile credincioşilor după încheierea carantinei. Comuna ilfoveană Cernica și satele aparținătoare sunt în carantină, din 1 aprilie 2021, pentru o perioadă de 14 zile.

Muzeul

Între anii 2019 – 2020 s-au desfăşurat ample lucrări de renovare şi dotare la clădirea muzeului. Astfel la demisol a fost amenajată o trapeză pentru pelerini, iar spaţiile muzeale au fost reamenajate; au fost montate sisteme de alarmă, expunere şi iluminat muzeal de accent ş.a. Cu această ocazie, întreaga colecţie muzeală a fost reorganizată.

content-image

Colecţia muzeală a mănăstirii cuprinde obiecte liturgice, icoane, chivote, veşminte, cărţi vechi, hrisoave şi manuscrise lucrate de monahi iscusiţi. Una dintre piesele importante ale colecţiei muzeale este Hrisovul emis la 29 mai 1608 de domnitorul Radu Şerban, care întăreşte daniile pe care Cernica Ştirbei le-a dăruit mănăstirii.

Casa Memorială

Clădirea care adăposteşte Casa memorială „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica” a fost construită în timpul stăreţiei Sfântului Gheorghe (1781-1806), în stil atonit, ca Ioc de retragere şi liniştire.

content-image

În anul 2020 au fost realizate lucrări de restaurare şi dotare a clădirii.

A avut loc şi refacerea expunerii muzeale pentru a evoca personalitatea duhovnicească a Cuviosului Stareţ, dar şi spiritualitatea paisiană, pe care Stareţul Gheorghe a adus-o în Ţara Românească şi a aşezat-o la temelia înnoirii vieţii monahale din lavra Cernicăi.

content-imagecontent-imagecontent-imagecontent-image

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Craiovenii i-au spus ‘adio’ pandemiei și au ieșit în cluburi: peste 130 de amenzi date de Poliție

Avatar

Publicat

in

De

Restaurante şi baruri din Centrul istoric al Craiovei şi din Parcul “Nicolae Roamnescu” au fost amendate de poliţişti în ultimele două zile pentru organizarea de activităţi de tip club/discotecă, care sunt interzise în această perioadă, arată Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o terasă cunoscută din Parcul “Romanescu”, nu se respectă prevederile Legii 55/2020, fiind desfăşurate activităţi tip club/discotecă, iar în urma verificărilor, la care au participat şi un echipaj de jandarmi din cadrul GJMb Craiova, administratorul societăţii comerciale, un bărbat de 35 de ani din Craiova, a fost amendat cu 12.000 de lei.

Poliţiştii au aplicat şi 26 de sancţiuni contravenţionale, conform 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie.

De asemenea, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, aflându-se în executarea atribuţiilor de serviciu în zona Centrului istoric din Craiova, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la două baruri din zonă, sunt desfăşurate activităţi de tip club/discotecă, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 55/2020. Cele două societăţi comerciale au fost amendate cu câte 2.000 lei, pentru că pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, în această perioadă nefiind permisă activitatea operatorilor economici de a desfăşura astfel de activităţi.

“În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au verificat aproximativ 170 de societăţi comerciale, peste 1.000 de locaţii de interes şi aproximativ 300 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 134 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 15.000 de lei. Facem precizarea că nu este permisă activitatea operatorilor economici de a desfăşura activităţi tip club/discotecă. De asemenea, portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu în spaţiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spaţii comerciale, precum şi în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spaţiile comerciale, staţii pentru transportul în comun”, a informat IPJ Dolj.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

FOTO – Accident rutier grav la Cluj: un bărbat este în stare extrem de gravă

Avatar

Publicat

in

De

Un modul SMURD a fost alertat ca urmare a unui accident rutier produs la intersecția centurii de ocolire Cluj Est cu DN 1C, în jurul orei 18.00.

Pompierii au găsit la fața locului un autocamion și un autoturism avariate, iar ultimul era ieșit în afara părții carosabile și avea înăuntru un bărbat care nu putea ieși singur din acesta.

„Pompierii au acționat pentru a acorda primul ajutor calificat și pentru a extrage bărbatul din autoturism, folosind echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Bărbatul, în vârstă de cca 40 de ani, era în stare de conștiență, însă nu era cooperant”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.

Citește și: VIDEO – Alertă la Marea Neagră: doi scafandri se află în stop cardio-respirator; medicii îi resuscitează

FOTO: Info Trafic 24 Facebook

content-image

Foto: ISU Cluj content-image

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend