Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PRĂPĂD în Olt: Trei profesoare şi o educatoare au murit de COVID-19

Publicat

in

Patru cadre didactice au decedat, în această lună în judeţul Olt, iar în contextul creşterii incidenţei îmbolnăvirilor în mai multe localităţi şi a creşterii numărului de cazuri de elevi şi profesori infectaţi cu noul coronavirus 53 de şcoli au suspendat cursurile cu participare fizică şi desfăşoară activitatea online, potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Victor Iacobescu.

În cele patru cazuri de deces în rândul dascălilor, de la începutul acestui an şcolar este vorba de cadre didactice – trei profesoare şi o educatoare – de la unităţi de învăţământ din localităţile Vădăstriţa, Balş, Caracal şi Rusăneşti.
Potrivit unor surse neoficiale, dascălii care au murit în cursul acestei luni erau persoane infectate cu noul coronavirus sau care prezentau simptome specifice COVID-19.

Iacobescu a menţionat că şi în anul şcolar precedent un cadru didactic infectat cu noul coronavirus a decedat, o învăţătoare de la şcoală din municipiul Slatina.

Inspectorul şcolar general al judeţului Olt a precizat că în contextul incidenţei crescute a ratei de infectare cu noul coronavirus în mai multe localităţi din judeţ, precum şi al cazurilor de COVID-19 la elevi şi personal, 53 de unităţi de învăţâmânt desfăşoară activitatea didactică online, la solicitarea consiliilor de administraţie din şcoli.

Printre unităţile cu activitatea didactică online se află cele trei licee teoretice din municipiul Slatina, un liceu tehnologic din Slatina, un liceu teoretic din municipiul Caracal şi zeci de şcoli gimnaziale din judeţ.

În prezent, în judeţul Olt sunt 94 de elevi şi 87 de angajaţi din învăţământ infectaţi cu SARS-CoV-2.

Numărul de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 raportat miercuri la nivel judeţean a fost 342, cel mai mare de la începutul pandemiei, iar incidenţa infectărilor la mia de locuitori la nivel judeţean a crescut la 6,28.

În municipiul Slatina incidenţa îmbolnăvirilor la mia de locuitori este de 12,08, incidenţe mai mari înregistrându-se în localităţile Milcov (14,35) şi Slătioara (12,15), limitrofe Slatinei.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Namibia a depistat varianta Omicron a coronavirusului în 18 din cele 19 eşantioane secvenţiate în noiembrie

Publicat

in

De

Namibia a depistat varianta Omicron a coronavirusului în 18 din cele 19 eşantioane a căror secvenţiere genomică a fost realizată între 11 şi 26 noiembrie, a comunicat luni Ministerul Sănătăţii, transmite Reuters.

Chiar dacă această ţară a secvenţiat un număr destul de mic de eşantioane virale, rezultatele sugerează că varianta Omicron, semnalată mai întâi în statele vecine Africa de Sud şi Botswana la sfârşitul lunii trecute, este înalt prevalentă şi în Namibia.

Cazurile de infectare cu Omicron au fost depistate cu precădere în capitala Windhoek şi în jurul acesteia, regiune în care au fost înregistrate 536 din cele 695 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în primele cinci zile din decembrie.

Al 19-lea eşantion secvenţiat provine de la o persoană infectată cu varianta Delta.

Oamenii de ştiinţă din Africa de Sud şi din alte ţări se grăbesc să determine dacă varianta Omicron este mai contagioasă, provoacă forme mai grave ale bolii sau este mai rezistentă la vaccinurile actuale.

‘Trebuie să rămânem în gardă cât timp aşteptăm investigaţii suplimentare în legătură cu această variantă’, a indicat Ministerul Sănătăţii din Namibia într-un comunicat, potrivit Agerpres.ro.

Namibia a intrat în alertă ridicată în privinţa Omicron după ce varianta a fost identificată în Japonia şi Cehia la două persoane cu istoric de călătorie în această ţară din sud-vestul continentului african.

Namibia, unde sunt vaccinate cu schema completă doar în jur de 318.000 de persoane din populaţia de 2,5 milioane de locuitori, a avertizat luna trecută că mai mult de 268.000 de doze de la AstraZeneca şi Pfizer sunt în pericol să fie distruse din cauza ritmului lent al vaccinării.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

SURSE | Liderii coaliției, aproape de acord: Taxarea specială a multinaționalelor, din 2022. Bani pentru educație și sănătate

Publicat

in

De

Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit luni, 6 decembrie, pentru a discuta despre bugetul de stat pe anul 2022. Conducerile PSD, PNL și UDMR sunt aproape să ajungă la un acord cu privire la taxarea specială a marilor companii.

UDMR a propus ca, pe o perioadă de 3 ani, să se aplice un impozit de 1% pentru firmele care înregistrează o cifră de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro. PSD a fost de acord cu ideea, reticențe existând din partea PNL. În discuțiile de luni seara, liderii celor trei partide sunt însă aproape să accepte introducerea acestei taxe începând cu 2022, potrivit unor surse din cadrul coaliției.

Această măsura ar asigura un plus de 4,9 miliarde de lei pentru bugetul de stat, potrivit calculelor din coaliție. Acești bani ar urma să fie folosiți pentru cheltuielile din domeniul educației și al sănătății, au precizat surse din coaliție pentru stiripesurse.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend