Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Poți să ai succes fără să ai noroc?

Avatar

Publicat

in

Norocul și succesul sunt deseori legate în mintea oamenilor. Unii cred că dacă un om are noroc, va avea și succes în orice ar face. De fapt, norocul și succesul sunt două noțiuni separate care uneori, apar succesiv în viața omului, de aceea, acesta este îndreptățit să creadă că sunt condiționați unul de altul.

Oamenii și-au ghidat viața după superstiții și obiceiuri în care au crezut. Au existat mai multe mitologii care au pus norocul în forma unor tradiții de respectat sau a unor zei de adorat. Deși am trecut de mult timp de acele timpuri, încă mai avem prezent în viață norocul, sub o formă sau alta.

Dacă avem o zi mai bună decât ne așteptam, câștigăm azi la meciuri sau ieșim ușor dintr-o problemă, spunem că am avut noroc și nu ne asumăm șansa, aptitudinea de a rezolva o anumită situație.

Norocul în tradițiile românești

Credința populară românească are suficient idei despre noroc și ce trebuie un om să facă pentru a avea noroc. În acest mod, vorbim despre noroc ca despre un înger care ne-ar însoți mereu, dar pleacă de lângă noi dacă furăm, greșim, blestemăm sau facem rău altor oameni.

La sat se vorbește despre intrarea norocului în casă dacă ușa scârțâie dimineața sau se deschide singură. Mai mult, se spune că vor avea noroc acei oameni care s-au născut dimineața pe o vreme frumoasă sau cei care s-au născut duminica și lunea. Se mai spune că omul care postește vinerea și în Ajunul Crăciunului va atrage norocul de partea sa.

Se spune că dacă îți plouă la nuntă sau ai în jurul casei mai multe cuiburi de rândunele, cocostârci sau lăstuni, vei fi mai norocos decât alți oameni. Cei care au un vârtej în păr, care găsesc un trifoi cu patru foi sau cei care se trezesc cu fata în sus au, de asemenea, noroc.

Alte simboluri aducătoare de noroc spun că dacă te întâlnești pe drum cu un coșar vor avea noroc, dar și cei care poartă un simbol al acestui personaj vor alunga pericolul și ghinionul. De fapt, vorbim despre o superstiție conform căreia coșarul se luptă cu focul, simbol al vieții și purificării.

Un alt simbol al norocului este potcoava, dar doar dacă este poziționată în sus și servește drept un talisman puternic împotriva Satanei. Aceasta îți poate aduce noroc și te poate feri de rele, de aceea multe mărțișoare dăruite în martie au această forma particulară.

Am auzit cu toții despre trifoiul cu patru foi. Se spune că a fost singurul lucru pe care Eva l-a putut lua din Rai când a fost izgonită. Dacă porți un trifoi cu patru foi asupra ta, vei atrage norocul sub orice aspect: dragoste, speranță, credință.

Ce este succesul, până la urmă?

Succesul înseamnă aprobare socială, reputație, renume, faimă, bani, influență. O persoană care are succes înseamnă o persoană care este apreciată pentru ceea ce face şi pentru munca sa și obține sume importante de bani din asta. De aceea, norocul și succesul se cam bat cap în cap.

Norocul este neașteptat și poate apăreandoar de câteva ori în viață, pe când succesul este un fel de noroc pe termen mai lung. Dacă norocul poate dura o zi sau o săptămână, succesul poate dura ani.

O vorbă din popor spune că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în plasă. Deci norocul este o ocazie, o oportunitate care îți este oferită, dar dacă nu depui efort, nu muncești pentru visurile tale, nimic nu se va schimba. Succesul vine ca rezultat direct al muncii depuse, pe când norocul este un lucru primit fără efort, în mod inopinat.

Plutarh spunea: “Cheamă norocul în ajutor, dar dă și din mâini”, citat care înseamnă că succesul se poate baza pe noroc, dar doar într-o mică măsură. Este nevoie de mult mai mult pentru a ajunge la rezultate care nu țin deloc de noroc. Poți avea noroc azi la pariuri la meciuri de fotbal sau găsind azi un prognostic la meciuri, dar asta nu se întâmplă în fiecare zi.

Un alt citat interesant este cel al lui Thomas Jefferson: “Eu sunt foarte încrezător în noroc, și am observat că cu cât muncesc mai mult cu atât am mai mult parte de acesta.” Sunt o mulțime de oameni bogați și foarte bogați care nu cred în noroc, ci doar în rezultatele muncii asidue.

Oamenii cu salarii mici sau medii cred în noroc frecvent și asta, mai ales, când au meciuri azi. Până şi dacă vrei să câştigi azi la pariurile pentru meciuri de fotbal, trebuie să urmăreşti care este cel mai bun prognostic pentru meciurile de azi şi să pariezi online.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Moscova mesaj clar pentru SUA: ‘Pentru Rusia ‘nimic nu se va schimba’ odată cu învestirea lui Joe Biden’

Avatar

Publicat

in

De

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a transmi că Moscova nu se pregăteşte în niciun fel pentru inaugurarea noului preşedinte ales american Joe Biden miercuri la Washington, dar contează pe relaţii bune cu Statele Unite ale Americii, anunță agenţia de presă oficială rusă TASS.

‘Kremlinul nu se pregăteşte de inaugurare, pentru Rusia nimic nu se va schimba (după ce Biden îşi va prelua funcţia). Rusia, cum a trăit sute de ani, aşa va continua să trăiască, căutând relaţii bune cu Statele Unite ale Americii’, a afirmat Peskov. ‘O voinţă politică corespunzătoare de apropiere din partea Washingtonului va depinde de Biden şi de echipa sa’, a adăugat el.

Pentru Rusia ‘nimic nu se va schimba’ odată cu învestirea democratului Joe Biden în calitate de cel de-al 46-lea preşedinte al SUA, consideră Kremlinul, citat de agenţia de presă EFE

Moscova manifestă prudenţă în legătură cu intenţia exprimată de Washington de a prelungi tratatul New START – ultimul tratat privind controlul armelor nucleare în vigoare între Rusia şi Statele Unite – aşa cum a anunţat cu o zi în urmă candidatul desemnat la funcţia de secretar de stat Antony Blinken.

‘Noi vom saluta dacă colegii noştri americani vor manifesta într-adevăr voinţă politică pentru prelungirea acestui acord’, a remarcat Peskov.

Pe de altă parte, Kremlinul şi-a exprimat regretul miercuri că preşedintele Donald Trump, al cărui mandat se încheie astăzi, nu i-a eliberat pe doi cetăţeni ruşi aflaţi în închisoare în Statele Unite – Victor Bout, cunoscut ca ‘negustorul morţii’, şi Konstantin Iaroşcenko, pilot arestat pentru trafic de droguri.

‘Am fi preferat ca drepturile să le fi fost respectate şi ei să fi fost eliberaţi’, a spus Peskov, răspunzând la întrebarea unui jurnalist referitor la cei doi.

Relaţiile între Moscova şi Washington s-au deteriorat treptat în ultimii şase, de când Rusia a anexat în mod ilegal peninsula ucraineană Crimeea, cunoscând o agravare ca urmare a presupusei ingerinţe ruseşti în alegerile prezidenţiale din 2016.

Chiar dacă democraţii l-au acuzat constant pe Trump că a beneficiat de sprijinul Rusiei ca urmare a ingerinţei în campania electorală din 2016, Washingtonul nu a făcut niciun progres în cursul mandatului acestuia în relaţiile cu Moscova, în pofida întâlnirii dintre Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin în iulie 2018, notează EFE.

În acest sens, Peskov a declarat miercuri pentru RIA Novosti: ‘Preşedintele rus Vladimir Putin a fost, este şi va fi un susţinător al dezvoltării relaţiilor cu Statele Unite, deoarece fără relaţii normale între cele două puteri este imposibil să vorbim despre o lume stabilă, dar de câţiva ani încoace abordarea sa nu este primită cu reciprocitate peste Ocean’, informează agerpres.ro

Citește și:

Guvernul pregătește o nouă ordonanță! Veste pentru toți șoferii din România

Lucian Bode își ia secretara după el! ‘Blonda lui Boc’ ajunge la Ministerul de Interne!

O nouă lovitură pentru Guvern! Polițiștii refuză să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Adina Alberts, despre vaccinurile anti-COVID: Mie mi se pare că este foarte alambicată această tehnologie, când în mod normal ar fi trebuit să avem acces până în zilele noastre

Avatar

Publicat

in

De

„Mecanismul acesta de acţiune, tehnologia aceasta, ARN mesager este de altfel explicată pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Sănătăţii. Este practic o învăţare, o educare a propriilor noastre celule de a sintetiza proteina spike.

Mie mi se pare că este foarte alambicată această tehnologie, când în mod normal ar fi trebuit să avem acces până în zilele noastre. Până în prezent ar fi trebuit deja să avem acces la vaccinurile care au utilizat tehnologia clasică pe bază de antigene”, a spus chirurgul estetician Adina Alberts, marţi seara, la Antena 3.

„Este o tehnologie utilizată pentru campanii de vaccinare planetară, aş putea spune, şi este experimental. Până acum, această tehnologie ARN mesager nu a fost niciodată utilizată şi folosită pe oameni sănătoşi, asta este problema”, este de părere Alberts.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend