Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Poștașii din România protestează în Victoriei: au salarii sub 1.700 de lei și muncesc în mizerie

Publicat

in

Numeroşi lucrători poştali protestează, sâmbătă dimineaţă, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi că salariul net lunar este sub 1.700 de lei pentru aproape 80% din întreg personalul. De asemenea, o altă nemulţumire este legată de condiţiile de lucru, multe unităţi ale Poştei Române fiind cu igrasie, fără căldură pe timp de iarnă sau aerisire pe timp de vară.

Protestul a început de la 10.00, în Piaţa Victoriei, fiind organizat de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) cu sprijinul Blocului Naţional Sindical (BNS). Principala nemulţumire este legată de salariul scăzut al lucrătorilor poştali deoarece pentru 17.000 dintre angajaţi, adică pentru aproape 80% din întreg personalul, salariul net lunar este sub 1700 lei. De asemenea, protestatarii sunt nemulţumiţi de refuzul directorului general de a accepta orice negociere referitoare la majorări salariale pentru angajaţi. Totodată, ei mai acuză iminenţa pierderii unui număr semnificativ de locuri de muncă din rândul agenţilor poştali, al factorilor, oficiantelor, diriginţilor, lucrătorilor din tranzite în urma introducerii unor posibile automatizări, dar şi în lipsa abordării unor noi linii de business.

Lucrătorii poştali mai acuză şi iniţiativele conducerii de a elimina din contractul colectiv de muncă articolele prin care sunt protejate locurile de muncă şi drepturile salariaţilor, dar şi încercarea directorului general de a induce în eroare salariaţii şi de a evita mijloacele de dialog social prevăzute de lege. Lipsa uniformelor, a echipamentelor de muncă şi protecţie, precum şi condiţiile improprii de muncă în spaţiile în care muncesc cea mai mare parte a angajaţilor şi în care sunt primiţi clienţii Poştei Române, foarte multe unităţi fiind cu igrasie, fără căldură pe timp de iarnă sau aerisire pe timp de vară, fără toalete, fără minimă preocupare pentru asigurarea curăţeniei, reprezintă alte nemulţumiri ale lucrătorilor poştali.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Internaţionalul mexican Raul Jimenez, incert pentru CM din cauza unei pubalgii

Publicat

in

De

Internaţionalul mexican Raul Jimenez este incert pentru Cupa Mondială din cauza unei pubalgii, relatează L’Equipe.

Jimenez, legitimat la Wolverhampton, nu joacă de la începutul lunii septembrie, potrivit News.

Fotbalistul în vârstă de 31 de aani a făcut un RMN cu rezultat îngrijorător. Pubalgia sa nu se vindecă aşa cum se credea, astfel că şansele ca Jimenez să se refacă la timp pentru a participa la CM sunt mici.

Cupa Mondială din Qatar va avea loc în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Rusia şi SUA schimbă ‘mesaje urgente’ și au contacte ‘sporadice’ în privinţa armelor nucleare

Publicat

in

De

Kremlinul a anunţat luni că are contacte „sporadice” cu SUA în chestiuni legate de armele nucleare, la câteva zile după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că nu joacă la cacialma în privinţa disponibilităţii sale de a utiliza astfel de arme dacă Rusia îşi va simţi integritatea teritorială ameninţată, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că cele două părţi au menţinut un canal deschis limitat de dialog pentru a permite „schimbul urgent de mesaje” între cele mai mari două puteri nucleare ale lumii.

„Există canale de dialog la nivelul adecvat, dar sunt de o natură foarte sporadică. Cel puţin ele permit schimbul unor mesaje de urgenţă despre poziţia fiecăruia”, a declarat Pekosv pentru jurnalişti.

Putin a spus săptămâna trecută că Moscova ar fi pregătită să folosească arme nucleare „pentru a proteja Rusia şi poporul nostru”, în contextul în care a anunţat o mobilizare parţială care ameninţă să escaladeze semnificativ conflictul de şapte luni din Ucraina.

SUA au avertizat Moscova duminică privind „consecinţe catastrofale” dacă utilizează arme nucleare în Ucraina.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat că SUA vor „răspunde decisiv” dacă Rusia utilizează astfel de arme împotriva statului vecin.

El nu a furnizat mai multe amănunte, dar a precizat că Washingtonul a transmis în privat Moscovei „foarte clar exact ce ar însemna acest lucru”.

Dmitri Peskov a refuzat să comenteze când a fost întrebat dacă SUA au transmis Rusia ce vor să spună prin „consecinţe catastrofale”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend