Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Post-Brexit: Londra ameninţă iar cu suspendarea protocolului nord-irlandez / Un oficial francez îl acuză pe Barnier că a negociat prost Brexitul

Publicat

in

Secretarul de stat britanic David Frost a avertizat vineri la Bruxelles că divergenţe „importante” persistă între UE şi Londra pentru a găsi o soluţie privind Irlanda de Nord, agitând din nou ameninţarea cu suspendarea aplicării protocolului din acordul privind Brexitul aplicabil acestei provincii britanice.

„Sperăm să facem unele progrese. Dar, sincer, divergenţele între noi încă sunt importante”, a spus Frost înaintea unei noi întâlniri cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, relatează AFP și Agerpres.

Oficialul britanic a evocat din nou o posibilă suspendare unilaterală de către Londra a protocolului nord-irlandez din acordul de Brexit, aşa cum permite un articol din acest acord în cazul unor „mari dificultăţi economice”.

Într-o declaraţie dată de un purtător de cuvânt al guvernului britanic după discuţia lui Frost cu Sefcovic, acesta a spus, potrivit Reuters, că întrevederea a condus doar la „progrese limitate” şi a apreciat că „propunerile UE nu soluţionează efectiv dificultăţile fundamentale cu privire la modul în care operează protocolul” (nord-irlandez), o nouă discuţie între Frost şi Sefcovic urmând să se desfăşoare la Londra săptămâna viitoare.

O suspendare a aplicării acestui protocol ar crea o nouă criză între Londra şi UE, cu riscul unei spirale a represaliilor comerciale. Conform unei surse europene, Bruxellesul ar putea astfel să suspende acordul comercial de liber schimb convenit cu Londra după ieşirea Marii Britanii din UE.

De când Marea Britanie a părăsit efectiv UE, pe 1 ianuarie, premierul Boris Johnson a amânat unilateral aplicarea unor dispoziţii din protocolul privind Irlanda de Nord inclus în acordul de Brexit negociat cu UE, iar guvernul de la Londra cere revizuirea acestui protocol, pe care-l consideră nesustenabil, solicitare respinsă de Bruxelles.

Conform protocolului, pentru evitarea reapariţiei unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda membră a UE, care ar ameninţa acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale au fost deplasate în porturile nord-irlandeze, controale ce se aplică şi pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Irlanda de Nord rămâne astfel atât în teritoriul vamal britanic, cât şi în piaţa unică europeană, situaţie care în practică a perturbat comerţul dintre Marea Britanie şi Irlanda de Nord. Mai mult, potrivit Londrei apare astfel o frontieră de facto în interiorul Regatului Unit, ameninţând integritatea şi suveranitatea acestei ţări.

O altă dispută în prezent între UE şi Londra priveşte licenţele de pescuit acordate în baza acordului privind Brexitul, subiect care tensionează relaţiile între Paris şi Londra. Un colaborator apropiat al preşedintelui francez Emmanuel Macron îi reproşează această situaţie şi conaţionalului său Michel Barnier, care a fost negociatorul şef al Comisiei Europene în dosarul Brexit.

„Cei care au negociat tratatul Brexit ne-au spus: Nu vă faceţi griji, totul este bine! … Dar acum vedem în text imprecizii de care profită Regatul Unit”, a declarat pentru postul Franceinfo vineri Christophe Castaner, liderul grupului parlamentar al partidului prezidenţial francez „La République en Marche”, consemnează Politico.eu.

Întrebat dacă îl acuză pe Michel Barnier pentru aceste „imprecizii”, Castaner a răspuns: „Dacă Regatul Unit găseşte o portiţă în text, aceasta înseamnă că el nu a fost negociat în modul cel mai bun”.

Barnier, care candidează la primarele partidului de dreapta „Republicanii” pentru scrutinul prezidenţial de anul viitor, se bucură recent de o creştere în sondaje, devenind un potenţial rival serios pentru Macron.

NATIONAL

Mega-operațiune de contraspionaj demarată de Polonia împotriva Rusiei: percheziții la mai multe puncte

Publicat

in

Serviciile de contrainformaţii poloneze ABW au anunţat joi o operaţiune în desfăşurare care vizează o reţea de spionaj rusă şi care este realizată în coordonare cu servicii din alte ţări, relatează AFP, informează Agerpres.

„ABW acţionează în cadrul unei anchete privind activităţi de spionaj desfăşurate în numele Rusiei împotriva unor state şi instituţii ale Uniunii Europene”, a scris pe reţeaua X purtătorul de cuvânt al serviciilor speciale poloneze, Jacek Dobrzynski.

În cadrul operaţiunii, ABW a efectuat miercuri percheziţii la Varşovia şi Tychy (sud) şi a „interogat persoane”.

Operaţiunea este rezultatul cooperării dintre ABW şi mai multe servicii europene, în special cele cehe, Praga anunţând miercuri o operaţiune similară.

Scopul reţelei vizate de operaţiune a fost „realizarea obiectivelor de politică externă ale Kremlinului, în special slăbirea poziţiei Poloniei pe scena internaţională, discreditarea Ucrainei şi a imaginii instituţiilor Uniunii Europene”, scrie ABW într-un comunicat.

Cum ar fi acționat?

Aceste obiective urmau să fie realizate prin intermediul unui site pro-rus, „voice-of-europe.eu”.

Operaţiunea ABW este, de asemenea, rezultatul punerii sub acuzare în ianuarie a unui polonez suspectat de spionaj în beneficiul serviciilor secrete ruse, a precizat ABW.

„Bărbatul, infiltrat printre parlamentari polonezi şi europeni, a îndeplinit sarcini comandate şi finanţate de colaboratori ai serviciilor de informaţii ruse”, inclusiv activităţi de propagandă, dezinformare şi provocare politică, destinate „construirii unor zone de influenţă ruse în Europa”.

Identitatea bărbatului nu a fost dezvăluită.

Citeste mai mult

NATIONAL

Dezvoltarea infrastructurii rutiere – factor de creştere a nivelului de trai (şî) pentru Moldova

Publicat

in

Deşi lăsată la coada dezvoltării infrastructurii rutiere, Moldova este una dintre regiunile care aşteaptă să culeagă în curând roadele utilizării unei autostrăzi. Se împlinesc deja cinci ani de când au avut loc proteste în cadrul cărora românii au cerut vehement construcţia unei autostrăzi care să deservească şi zona estică a ţării şi care să o conecteze de restul ţării şi, indirect, de occident. In acest moment, autostrăzile care vor lega Moldova de restul ţării sunt construcţie, având termen estimat de deschidere, între anii 2024 şi 2026, în funcţie de tronson.

Este de aşteptat, aşa cum s-a întâmplat şi în alte regiuni, ca apariţia unei autostrăzi să contribuie la dezvoltarea regiunii respective în numeroase moduri. Daca ne uităm la Autostrada Soarelui, vedem un salt de peste 50% a ratei de creştere economică a judeţelor Călăraşi şi Ialomiţa după finalizarea autostrazii, susține profesorul Tănase Stamule.

In primul rând, se vor deschide noi oportunităţi pentru forţa de muncă locală, care va putea avea acces la locurile de muncă din proximitate, prin scurtarea timpilor asociaţi navetei. Prin urmare, facilitarea accesului din zone mai izolate către centre urbane importante va conduce la o mai bună inserţie pe piaţa muncii a mai multor categorii de persoane, inclusiv a unor persoane care până în prezent s-au limitat la locurile de muncă puţin numeroase şi mai slab remunerate, în special în mediul rural, persoane implicate în agricultură de subzistenţă sau şomeri. Un alt efect pozitiv va fi intrarea pe piaţa forţei de muncă a unor persoane care anterior nu căutau activ un loc de muncă din motive de izolare geografică sau mobilitate redusă.

Statisticile oficiale spun că aproximativ două milioane de români, apți de muncă, nu se regăsesc pe piața muncii. Unul dintre principalele motive este distanța prea mare între propria locuință și potențialii angajatori. Prin autostrăzile din Moldova, aproximativ 700 000 de persoane inactive vor ajunge mult mai aproape de firme.

Statul face eforturi consistente acordând prime de mobilitate tinerilor care se angajează la distanţe mai mari de 15 km, pe o rază de 50 km de adresa de domiciliu sau reşedinţă. Scurtarea timpilor de deplasare care sporesc mobilitatea este un argument suplimentar pentru ca şomerii să accepte locurile de muncă disponibile pe o rază rezonabilă, de până în 50 km. Inaugurarea tronsoanelor de autostradă din Moldova ar trebui să rezolve, aşadar, o serie de dezechilibre pe piaţa muncii din regiune. Cheltuielile publice cu indemnizaţii de şomaj şi ajutoare sociale ar putea scădea pe fondul acestor progrese.

Cu alte cuvinte, construcţia şi utilizarea unei autostrăzi poate avea şi alte efecte pozitive, precum creşterea nivelului de trai prin schimbarea locului de muncă cu unul mai bine plătit, renunţarea la activităţi slab productive în domeniul agriculturii. De asemenea, companiile româneşti vor putea acoperi mai bine nevoia de forţă de muncă prin utilizarea resurselor locale, în detrimentul personalului temporar migrant, venit preponderent din ţări asiatice. Accesul mai facil către centrele de învăţământ este un alt atu al viitoarei configuraţii rutiere. Beneficiile se extind şi în zona comerţului, prin costuri reduse şi timpi mai scurţi de livrare.

La nivel macroeconomic, o mai bună infrastructură rutieră se traduce printr-o scădere a ratei şomajului, o rată mai mare de participare a forţei de muncă, diminuarea cheltuielor pentru asistenţă socială şi creşterea nivelului de trai, atât pentru angajaţii care au acces la locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend