Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Portret de Presedinte la capat de mandat

Publicat

in

Vă mai amintiți cum a arătat sfârșitul anului 2004? Și-atunci, ca și la alegerile de acum două săptămâni, o parte din populația României vedea abisul istoriei căscându-i-se sub picioare. Ne păștea, cu victoria lui Năstase, mexicanizarea României: urma să devenim o țară colonizată de fiarele lăcomiei  scăpate de sub orice control.
După primul tur de scrutin, cel de pe 28 noiembrie, Adrian Năstase conducea cu 40%, iar Traian Băsescu, pe locul doi, avea 34%. Pe 12 decembrie, Traian Băsescu a câștigat cu 51, 23%, iar Adrian Năstase a terminat pe locul al doilea cu 48,77%.

Culoarea draperiilor de la Cotroceni

Între cele două tururi, Dana Năstase alegea deja culoarea draperiilor de la Cotroceni, iar garajul viitorului președinte (nu era nici un dubiu: urma să fie premierul de atunci) primea în dotare încă vreo zece mașini de lux. Totul părea să meargă ca uns. Până și durata mandatului prezidențial a fost mărită cu un an: cinci, în loc de patru.
Ca și la alegerile de acum, din 2014, logistica era integral în mâna guvernului, adică a unuia dintre candidați. Nu era loc pentru nici o surpriză. Nu puțini dintre ziariştii care înainte de 2000 erau tare vehemenţi (după 2004 au devenit de-a dreptul sângeroşi), atunci, în „epoca Năstase”, au tăcut mâlc vreme de patru ani, de teama că ziarele lor nu vor mai primi tainul care lua forma banilor de reclame venite de la Ministerul Economiei, al Transporturilor sau al Comunicaţiilor. Ce ingenios! Cu bani de la buget erau mituite ziarele. Ca și acum Ponta (dar mai cu mănuși), Năstase se alegea președinte pe banii noștri.
Era şi epoca ziariştilor bătuţi – a celor câţiva, care-și asumaseră riscul meseriei – şi a altora, din Timişoara, dispăruţi.[1] Mai era epoca în care la una dintre televiziuni rula nu ştiu ce serial italian (Caracatiţa?). Priveai și făceai, frisonat, analogii între tehnicile mafiote de acaparare a instituţiilor statului, descrise în film, şi felul în care se organiza, tentacular, corupţia la noi. Justiția nu se atingea pe atunci de înalții funcționari ai statului, iar PNA-ul, odată înființat, a devenit o instituție pur decorativă, o sperietoare pe care se așezau ciorile. Drumul banilor, care ducea de la bugetul statului la firmele particulare ale politicienilor, ale rudelor lor și ale congregațiilor de amici, fusese bine bătătorit. Pe la sfârșitul lui 2001, fostul premier Radu Vasile, care tocmai predase manuscrisul cărții Cursă pe contrasens, mi-a spus oftând: „Ei, dom᾽le, furam și noi, da᾽ furam ca găinarii! Ăștia fură ca profesioniștii de clasă!” În glasul lui se împleteau în chip straniu regrete, admirație, invidie, poate și un dram de dezaprobare. Era limpede. „Profesioniștii” furaseră țara și se pregăteau acum pentru o domnie lungă și un jaf pe măsură. Marile averi atunci s-au făcut. Aveam aerul unei țări turnate definitiv în betonul corupției. De fapt nu mai eram o țară, eram o pradă.
Iar Adrian Năstase întruchipa modelul despotului oriental, trecut prin strunga istorică a comunismului și drogat de putere. Se apropia de deţinerea unei funcţii supreme într-un stat necopt democratic. Înainte de al doilea tur, se instalase deja, psihologic, deasupra oamenilor, uitând că prin failibilitate istorică şi prin caracterul trecător al trupului, nu era, aşa cum suntem, în fond, cu toții, decât un biet omuleţ. Numai că el, omulețul acesta ceva mai înalt, mai burtos și mai falnic ca ceilalți, ingurgitase o supradoză de putere. Cine-l putea opri?

Și atunci miracolul s-a produs. Un personaj cu privirea șuie și cu o meșă trasă de-a curmezișul capului, care părea mereu binedispus și care râdea zgomotos și legănat, l-a făcut harcea-parcea pe omul nostru, la televizor, într-o seară de iarnă, în fața întregii națiuni. Viclenia greoaie a lui Năstase a rămas încleiată în noroiul trufiei sale, în timp ce Băsescu, înarmat ușor și mânuind perfect săgețile otrăvite ale unui cabotin de geniu, a încheiat partida victorios, plângând de mila poporului român care, iată, trăia drama prezidențialelor trebuind să aleagă între doi foști comuniști…
Ceea ce Băsescu nu mai era demult.

Ce vor spune despre Traian Băsescu istoricii viitorului

Dar ce era el atunci? Ce vor spune despre el istoricii viitorului? Lucruri pe care parte din presa vremii și din opinia publică le-a spus încă din timpul vieții sale. Așadar, ei vor repeta pesemne la nesfârșit – și propozițiile astea vor intra în manuale – că e omul care, după ᾽90, a așezat ferm România pe orbita Vestului; că a activat mecanismele anti-corupție ale justiției, desprinzând actul judecătoresc de influența clasei politice; că a condamnat simbolic comunismul ca „regim politic ilegitim și criminal”, într-un parlament care, huiduindu-l, se autodenunța ca majoritar comunist; că a pus la dispoziția populației arhivele Securității comuniste; că, în timpul crizei economice globale din anii 2008 – 2011, a cerut guvernului, asumându-și răspunderea și consecințele gestului, măsuri de austeritate, vrând să evite falimentul țării într-un al doilea pas; că a făcut asta știind că își va pierde întreg capitalul politic. Istoricii viitorului vor mai spune că parlamentul, pe care unii ziariști îl numeau în epocă „parlamentul borfașilor”, l-a suspendat în două rânduri, încercând să-l înlăture de la cârma țării și să pună astfel capăt raziilor pe care justiția începuse să le facă prin averile și afacerile lor borfășești.
Această descriere este una empiric corectă. Istoricii viitorului nu vor uita să spună că Traian Băsescu nu fusese nici el un înger. De altminteri nu îngerii sunt chemați să curețe grajdurile Istoriei. Vor vorbi, așadar, de „mahalagismul” lui (care, ce straniu!, nu reușise niciodată să-i anuleze demnitatea), de plăcerea de a se lua în gură cu toată lumea, de a provoca și de a răspunde înzecit la orice provocare. Vor vorbi despre voluptatea lui de a da bătălii și de a se lupta mai abitir cu cât era înconjurat de mai mulți dușmani. Avea alura unui învingător și când era pus cu spatele la zid. Vor aminti (în treacăt) și că își trimisese fiica în Parlamentul Europei, fără ca o calitate anume s-o fi recomandat pentru acest rol. În schimb, se vor opri pesemne mai mult, căutând (zadarnic) o explicație plauzibilă (contemporanii nu o găsiseră) pentru opțiunea pe care o avusese, la finalul mandatului său, în alegerile prezidențiale din 2014 ; o explicație, dar alta decât cea simplistă – a unei prea omenești „slăbiciuni” –, incompatibilă cu un om de stat ce dăduse mari bătălii.

O pană strecurată în mașinăria Ticăloșiei

Cam așa cred că vor vorbi istoricii viitorului despre Traian Băsescu. Dacă ar trebui să spun ceva pe cont propriu în privința rolului istoric jucat de acest președinte, aș spune și eu, desigur, toate lucrurile astea. Dar aș adăuga ceva. Aș spune că pe parcursul celor două mandate ale sale, Traian Băsescu a jucat rolul unei pene. Da, cred că ați auzit bine: al unei pene. O pană, aș spune, adusă de apele tulburi ale istoriei noastre și care urma să intre în mașinăria Ticăloșiei și s-o gripeze. Și-acum, ca să ne lămurim la ce fel de „pană” mă gândesc, am să dau un citat:

„Faptul că opera bunului Dumnezeu nu e perfectă este un adevăr banal. Deschide doar fereastra și aruncă o privire asupra lumii pe care a creat-o. Dar că nici opera lui kakόs demiurgόs, a Dumnezeului ticălos, nu e perfectă, asta este într-adevăr surprinzător, asta nu e banal. E practic de necrezut că, din când în când, se poticnește până și mașinăria cosmică a Ticăloșiei. Iar acest defect nu este o greșeală de interpretare statistică, ci manifestarea unei așa-zise mari legi.”[2]

„Așa-zisa mare lege” e cea care ține cumpăna, pe această lume, în lupta dintre Bine și Rău. Mai precis, e cea care face ca Răul să nu cucerească definitiv Pământul. Ea e „marea lege” în virtutea căreia omenirea, apucându-se, asemeni baronului Münchhausen, singură de păr și săltându-se afară, reușește să se tragă din infernul pe care și-l creează și în care se rostogolește periodic. Ce forțe nemaipomenite, invizibile cu ochiul liber și insondabile cu ajutorul sondajelor, se strâng în sufletul misterios al unui popor și care, când totul pare pierdut și încăput pe mâna răufăcătorilor bine organizați – tupeiști, mincinoși, hrăpăreți, jefuitori de speranță și schingiuitori de cuvinte –, răbufnesc într-un val, nebănuit până atunci, al indignării, care mătură tot în calea lui și curăță terenul istoriei, pregătindu-l pentru un alt destin și pentru o altă construcție decât cea proiectată cu minuție în culisele Răului.

Câteva cuvinte despre „miracol”

Această auto-apucare-de-păr-și-extragere-de-sine din toate prăpăstiile Istoriei românii o numesc minune sau miracol. Sondajele sondează în ascuns și-n invizibil și de aici și precaritatea lor. Invizibilul, nedetectabilul și nemăsurabilul – toate accesibile doar ochilor inimii – pregătesc laolaltă terenul miracolului, unde se întâlnesc orgoliul celor disprețuiți, îndârjirea, ura și scârba lor. Miracolul este „lucrul” nemaiașteptat, care se coace în tăcerea nebănuitului. Iar forța lui este de a uni.

Unirea nu se face însă prin sugestie, nu se face prin sloganuri de campanie, nu se face cu afișe lipite pe ziduri și cu lozinci clamate pe străzi. Unirea se produce între oameni care se amușină de departe și care află că simt la fel; oameni care, în virtutea „așa-zisei mari legi”, se întâlnesc vertiginos, deși bâjbâind și pe pipăite. Și care, culmea, se unesc separând. Unirea se produce când apare un pol al Răului care se vede deposedat peste noapte de rolul harismatic al minciunilor sale. Utopia unirii absolute nu se face decât cu biciul și sub cupola unei tiranii. Altminteri, în libertate, unirea se face prin dez-binare și prin alegerea apelor. Adevărul este că alegerile le-am câștigat noi de câte ori ne-am pomenit uniți prin acea extraordinară forță de aglutinare pe care o produce eminența Răului: Ceaușescu, Iliescu, Năstase, Ponta…
În economia acestei alchimii și a acestui început de despărțire a apelor, Băsescu a jucat un rol aparte.

Odată ales, Băsescu s-a confruntat cu o problemă care se numea „România furată”. Și am senzația că, odată cu trecerea timpului și pe măsură ce a urcat treptele puterii, Traian Băsescu a căpătat un grad sporit de răspundere față de funcția sa. Spre deosebire de cei ce alcătuiesc fauna politică a României, lui chiar i-a păsat. Și-a adecvat armele de luptă la tipul de bătălie pe care urma să o dea. A știut să devină înalt când trebuia și să coboare când trebuia, cu voluptate, la mitocănia celor din jur.
Era firesc ca, după perioada de liniște pe care o instituise Iliescu – facem toate porcăriile din lume en douceur, victima jefuită trebuie să tacă, fericită de liniștea care domnește în jur –, țara să explodeze. România lui Băsescu a fost, într-adevăr, o țară care și-a dat poalele peste cap.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Prinţul Harry vrea din nou protecţia poliţiei atunci când va sosi în Marea Britanie

Publicat

in

De

Prinţul Harry a lansat o acţiune în justiţie pentru a putea beneficia de protecţie din partea poliţiei, pe care ar plăti-o personal, atunci când călătoreşte cu familia sa în Marea Britanie, a declarat un reprezentant legal al acestuia, potrivit AFP şi DPA, citate de Agerpres. Harry, duce de Sussex, şi soţia sa, Meghan, au pierdut această protecţie din partea poliţiei britanice după ce au decis să se retragă din familia regală în 2020. Cuplul locuieşte acum în California, împreună cu copiii lor Archie şi Lilibet. Harry vrea să îşi aducă copiii în vizită în Marea Britanie, însă el şi familia sa “nu se pot întoarce în ţara sa de origine”, deoarece “este prea periculos”, a precizat reprezentantul legal al ducelui.

În vara anului 2021, “siguranţa ducelui a fost compromisă din cauza lipsei de protecţie a poliţiei atunci când acesta a plecat de la un eveniment caritabil’, a continuat el.

Această acţiune în justiţie, lansată în septembrie şi vizând revizuirea unei decizii a Ministerului de Interne britanic, riscă să pună în dificultate familia regală, confruntată deja cu ameninţarea unui proces în Statele Unite împotriva prinţului Andrew, acuzat de agresiuni sexuale.

“Marea Britanie va fi întotdeauna casa prinţului Harry şi o ţară în care el îşi doreşte ca soţia şi copiii săi să fie în siguranţă. Însă în lipsa protecţiei poliţiei, riscul personal este prea mare”, a declarat reprezentantul legal al ducelui într-o declaraţie pentru agenţia de presă PA.

Harry a revenit pentru scurt timp în Marea Britanie anul trecut pentru dezvelirea, la 1 iulie, a unei statui în memoria mamei sale Diana, Prinţesă de Wales. Cu o zi înainte, pe 30 iunie, ducele s-a întâlnit cu copii şi tineri grav bolnavi la un eveniment caritabil desfăşurat la Kew Gardens, în vestul Londrei, însă la plecare, maşina ducelui a fost urmărită de paparazzi.

Harry şi Meghan au dezvăluit că şi-au angajat o echipă privată care le asigură securitatea după mutarea lor în Statele Unite, în contextul în care preşedintele SUA de atunci, Donald Trump, a declarat că ţara sa nu va plăti pentru protecţia celor doi

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Producătorii de mașini de lux au avut un an record în 2021 / “După criză, bogaţii sunt mai bogaţi iar săracii sunt mai săraci”

Publicat

in

De

Aflate la vârful unei pieţe auto paralizate de criza sanitară, automobilele de lux precum Rolls-Royce, Bentley sau Bugatti au cunoscut un an 2021 record, în frunte fiind vânzările de SUV-uri, informează AFP, preluată de Agerpres.

Constructorul britanic de automobile de lux Rolls-Royce, o divizie a grupului german BMW, a reuşit în acest an să îşi depăşească recordul istoric care data din 2019, în condiţiile în care a vândut un număr fără precedent de 5.586 de automobile.

Clienţii înstăriţi s-au îngrămădit să cumpere noul coupe Ghost şi noul SUV Cullinan, care au un preţ de pornire de 300.000 de euro.

Rivalii Bentley şi Lamborghini (ambele mărci controlate de grupul Volkswagen) au stabilit şi ei noi recorduri de vânzări în acest an, cu 14.659 respectiv 8.405 de vehicule vândute la nivel mondial în 2021, în special graţie SUV-urilor Bentayga şi Urus, care se comercializează pentru aproximativ 200.000 de euro.

De asemenea, constructorul de supercaruri Bugatti a salutat ceea ce a numit “cel mai bun an din istoria companiei”, cu 150 de automobile comandate, fiecare pentru un preţ de aproximativ trei milioane de euro.

Segmentele lux şi premium au rezistat mai bine

“Peste tot este la fel: după criză, bogaţii sunt mai bogaţi iar săracii sunt mai săraci. Segmentele de lux şi cele premium au rezistat mai bine decât segmentul generalist”, comentează Adolfo De Stefani Cosentino, preşedintele Federaţiei italiene a concesionarilor de automobile (Federauto)..

“Sunt foarte mulţi bani care sunt gata să fie cheltuiţi. Am fost impresionat de numărul clienţilor care ne-au mărturisit că graţie Covid au înţeles că ar putea muri mâine şi că acum este momentul în care trebuie să profite de viaţă”, a mărturisit directorul general de la Rolls-Royce, Torsten Muller-Otvos într-un interviu acordat AFP în luna mai a anului trecut.

La nivel general însă, în paralel cu criza sanitară, industria auto mondială a fost lovită de o penurie de componente, în special semiconductori, care a forţat producătorii să reducă activitatea deşi carnetele lor de comenzi erau pline.

Potrivit firmei de consultanţă PwC, criza de semiconductori a împiedicat producţia a 9,5 până la 11 milioane de vehicule la nivel mondial în 2021.

Creștere a vânzărilor la BMW, scădere la Mercedes

În schimb, pe segmentul premium, grupul auto german BMW a înregistrat un an 2021 record cu 2,2 milioane de automobile vândute, în special în China şi SUA. Rivalul german Mercedes-Benz a înregistrat o scădere de 5% a vânzărilor globale, din cauza penuriei de semiconductori, însă divizia sa de automobile sportive AMG şi marca de lux Maybach au raportat o explozie a vânzărilor.

“Doar cele mai cerute vehicule au fost produse. Constructorii de automobile premium au fost astfel dispuţi să cumpere componentele mai scumpe”, a subliniat José Baghdad, responsabil pentru sectorul auto la PwC.

În plus, boom-ul produselor de lux nu s-a limitat la vehiculele pe patru roţi: producătorul italian de motociclete Ducati a reuşi în 2021 să stabilească un nou record de vânzări cu peste 60.000 de exemplare comercializate la nivel global.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend