Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Polonezii nu mai au nevoie de viză pentru Statele Unite ale Americii

Publicat

in

Începând cu 11 noiembrie, polonezii vor putea merge în Statele Unite pentru vizite de până la 90 de zile fără să aibă nevoie de viză, a anunțat miercuri președintele Andrzej Duda, citat de AFP.

Așteptată cu nerăbdare de ani de zile de polonezi, această măsură este prezentată de conservatorii la putere în Polonia drept un rezultat al relațiilor foarte bune cu administrația Trump.

Citând ambasadoarea americană la Varșovia, Georgette Mosbacher, Duda a precizat că anunțul oficial este așteptat miercuri la Washington. “Îi mulțumesc președintelui Statelor Unite Donald Trump, care a promis în urmă cu un an că Polonia va fi admisă în programul de desființare a vizelor înainte de sfârșitul primului său mandat”, a spus acesta.

Anunțul vine în momentul potrivit pentru președintele polonez care se pregătește pentru realegere în primăvară. Cele mai recente sondaje arată că va câștiga în fața candidatului opoziției centriste, al cărui nume nici nu a fost anunțat.

De la ajungerea la putere în 2015, conservatorii conduși de Jaroslaw Kaczynski au mizat pe bunele relații cu Washingtonul și au reușit o întărire a prezenței americane pe teritoriul polonez, în condițiile în care raporturile cu UE au fost marcate de puternice tensiuni, în special din cauza reformelor juridice controversate și a refuzului de a primi migranți.

Puternic criticat în Europa de Vest, președintele Trump se bucură de popularitate în estul continentului și a fost primit călduros în Polonia în 2017.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Alegeri parlamentare în Croaţia | Țara este în fața unei dileme politice: președintele versus premierul în lupta pentru putere

Publicat

in

De

Conservatorii aflaţi la putere în Croaţia au ieşit pe primul loc în alegerile parlamentare desfăşurate miercuri, potrivit primelor estimări, însă având mai puţine locuri decât obţinuseră în 2020, negocierile pentru formarea unei majorităţi se anunţă a fi dificile, relatează AFP, citat de news.ro.

Potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, partidul HDZ al premierului Andrej Plenkovic va obţine 58 sau 59 din cele 151 de locuri din Parlament, faţă de 66 în 2020.

Pe locul al doilea, social-democraţii (SDP) preşedintelui Zoran Milanovic ar avea 43 sau 44 de locuri.

“HDZ (conservatorii) a obţinut mai multe mandate decât stânga la un loc, ceea ce este un rezultat excelent”, a salutat vicepremierul în exerciţiu Davor Bozinovic. La fel, preşedintele conservator al Parlamentului, Gordan Jandroković, a salutat un rezultat “solid”.

Însă în tabăra stângii, lucrurile se văd altfel. “Putem spune că Croaţia a ales schimbarea”, a declarat vicepreşedintele SDP, Siniša Hajdas Doncic. “Privind rezultatele partidelor de centru-stânga, sunt optimist şi cred că rezultatele finale vor fi chiar mai bune decât cele din sondaje”, a adăugat el.

În spatele principalelor două partide croate, dreapta naţionalistă, mişcarea patriotică Patria, se află pe locul al treilea şi ar putea obţine 13 locuri.

Partidul ecologist de stânga Mozemo obţine 11 mandate, iar ultraconservatorii de la Most, care au guvernat o vreme alături de HDZ înainte de a fi înlăturaţi de la guvernare, ar putea obţine 9 locuri.

NEGOCIERI DIFICILE

Prin urmare, toate opţiunile par deschise pentru coaliţii.

“S-ar putea ajunge la o diferenţă de un singur loc”, a avertizat analistul politic Tihomir Cipek, invitat la Nova TV. “Va fi un proces de negociere foarte dificil, va fi foarte dificil să se găsească un limbaj comun”, a opinat analistul.

După o campanie tensionată, care a semănat mai degrabă cu un meci de box între premier şi preşedinte, adeversari de lungă durată în politica croată, a venit timpul ca taberele să negocieze.

“Voi negocia cu toţi cei care doresc o Croaţie în care oamenii nu fură, în care nu există jafuri, în care oamenii nu sunt păcăliţi, în care cei care nu respectă codul rutier – ca să nu mai vorbim de codul penal – nu sunt numiţi în fruntea procuraturii naţionale”, a declarat preşedintele Zoran Milanovic, candidatul surpriză pentru postul de prim-ministru din partea stângii.

PREŞEDINTELE SE VREA PREMIER, PREMIERUL SE LAUDĂ CU SCHENGEN

Deşi judecătorii hotărâseră că este neconstituţională candidatura sa, dacă nu demisionează de la Preşedinţie, Milanovic, un social-democrat cu o tentă tot mai populistă, a făcut campanie ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, atacându-l dur pe rivalul său, premierul conservator în exerciţiu Andrej Plenkovic, cu preţul a numeroase jigniri şi insulte.

“Când ai de-a face cu hoţi şi sălbatici care profită de puterea lor, trebuie să reacţionezi aşa, trebuie să îţi arăţi muşchii”, s-a scuzat preşedintele.

Corupţia a fost mult timp călcâiul lui Ahile al partidului conservator (HDZ), ai cărui miniştri au fost nevoiţi să demisioneze în ultimii ani, pătând viaţa politică croată cu numeroase scandaluri. Acest lucru nu i-a împiedicat pe croaţi să se prezinte la vot în număr mare – peste 50% dintre alegători se prezentaseră la urne până la ora locală 16:30, faţă de 34% la aceeaşi oră la alegerile din 2020.

Adversar declarat al preşedintelui de ani de zile, premierul Andrej Plenkovic, în funcţie din 2016, şi-a făcut campanie pe o promisiune de stabilitate şi fiabilitate pentru cei 3,8 milioane de locuitori ai Croaţiei. În acelaşi timp, el a amintit că sub mandatul său ţara a aderat la zona euro şi la spaţiul Schengen.

“Multe lucruri au fost realizate în ultimii ani, dar există întotdeauna noi îndatoriri, noi provocări, noi probleme”, a declarat el după ce şi-a exprimat votul în capitala Zagreb. “Într-un context geopolitic care s-a schimbat semnificativ şi în faţa ameninţărilor la adresa securităţii, este important ca Croaţia să fie condusă cu seriozitate, responsabilitate şi încredere şi ca toţi cetăţenii noştri să fie în siguranţă. Croaţia are nevoie de oameni serioşi şi responsabili, astfel încât să poată fi protejată de toate crizele posibile”, a adăugat Andrej Plenkovic.

Membră a NATO din 2009 şi a Uniunii Europene din 2013, Croaţia rămâne una dintre cele mai sărace ţări din UE, cu un salariu mediu lunar de 1.240 de euro.

Citeste mai mult

NATIONAL

Baba Vanga, profeție îngrijorătoare despre Al Treilea Război Mondial: de unde va porni scânteia devastatorului conflict

Publicat

in

De

Baba Vanga, cunoscută drept „Nostradamus din Balcani”, este renumită pentru serie sa de previziuni, unele dintre ele extrem de tulburătoare. Mulți dintre acestea au fost consemnate de presă încă din timpul vieții ei. Chiar și după moartea sa în 1996, numele și influența sa persistă, fiind adesea invocat când vine vorba de capacitatea de a vedea în viitor.

Previziunile sale au ajuns să aibă o influență considerabilă, cu unele dintre ele dovedindu-se a fi surprinzător de precise, inclusiv în ceea ce privește pandemia de Covid și tragicul eveniment din 11 septembrie.

content-image

Ce a spus despre anul 2024

Clarvăzătoarea Baba Vanga, care a lăsat previziuni până în anul 5079, când a spus că lumea se va sfârși, anul 2024 va veni cu o perioadă „neagră” pentru omenire. Conform bulgăroaicei, sunt așteptate atacuri teroriste în Europa, atacuri biologice, dar și izbucnirea celui de-al treilea război mondial.

Orientul Mijlociu este mai tensionat ca niciodată, mai ales după atacul lansat de Iran asupra Israelului în urmă cu câteva zile, ca răspuns la bombardarea ambasadei Iranului de la Damasc și omorârea generalilor „de vază” iranieni de către Israel.

Nostradamus a prezis și el Al Treilea Război Mondial

content-image

Renumitul astrolog francez Nostradamus a prezis și el începerea celui de-al Treilea Război Mondial, iar veștile nu sunt deloc bune. Conform acestuia, totul se va întâmpla în momentul în care va „arde cetatea lui Dumnezeu”. Dacă ne raportăm istoric, în perioada lui Nostradamus, ”cetatea lui Dumnezeu” poate fi considerat Ierusalimul.

„În cetatea lui Dumnezeu va fi un tunet mare

Doi frați sfâșiați de haos în timp ce cetatea rezista

Marele lider va ceda

Al treilea mare război va începe când marele oraș va arde”, sunt cuvintele lăsate de Nostradamus, care par să se potrivească cu contextul actual, scrie retetesivedete.ro.

Baba Vanga, avertizări cu privire la un război biologic

Clarvăzătoarea ar fi avertizat și cu privire la un posibil „război biologic” întâmpinat de „o țară majoră”. Trimiterea de drone sinucigașe și rachete de către Iran a fost în mare parte interceptată de avioanele SUA și Marea Britanie, însă pe măsură ce tensiunile cresc, discuțiile despre un al treilea război mondial circulă pe social media, în timp ce liderii lumii rămân în alertă maximă.

În timp ce Vestul a îndemnat la o abordare mai calmă în statul evreu, președintele Comitetului pentru Securitate Națională al Parlamentului Iranian, Abolfazl Amoue, a declarat că Iranul este „pregătit să folosească o armă pe care nu am folosit-o niciodată” dacă Israelul răspunde mai departe, astfel că previziunile celebrei Baba Vanga par din ce în ce mai plauzibile și cu siguranță sunt terifiante, chiar și pentru sceptici.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend