Conecteaza-te cu noi

Campulung

Poliţiştii câmpulungeni speră să-şi primească drepturile salariale “reţinute” în ultimii patru ani

Publicat

in

Poliţiştii câmpulungeni care au acţionat în judecată statul român, la începutul acestui an, au mari reţineri privind reuşita acţiunii întreprinse de ei, chiar în zi de 13 ianuarie. Cu toate acestea este foarte posibil ca cei 43 de poliţişti, care au căpătat curajul de a da în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş, să aibă câştig de cauză.
Poliţiştii doresc să-şi primească cel de-al 13-lea salariu, respectiv cu începere de la 01.11.2011 şi până la finalizarea procesului, cu reactualizarea sumelor în funcţie de indicele inflaţiei la data la care se va face plata.
În acţiunea lor se bazează doar pe propriile forţe, dat fiind că în cadrul Poliţiei au apărut mai multe sindicate ce au împărţit poliţiştii în grupuri şi grupeleţe, nu toate cu aceleaşi iniţiative.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

VIDEO – RUPERE DE NORI ÎN ARGEȘ – Gospodării inundate și grindină în abundență – VEZI COMUNELE AFECTATE

Publicat

in

De

Codul portocaliu de vreme severă emis de ANMH și-a făcut puternic simțit prezența in județul Argeș, în special in comunele situate între Curtea de Argeș și Câmpulung. Astfel, o puternică ploaie torenţială, o adevărată rupere de nori, s-a abătut asupra comunelor Godeni, Berevoiesti, Musătesti dar și orașului Curtea de Argeș. Timp de aproape 20 minute au fost averse torențiale au cumulat local 35-45 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, vijelie. Frontul atmosferic a afectat și comunele Băiculești, Tigveni, Ciofrângeni, Cotmeana, Morărești, Poienarii de Argeș. Multe gospodării au fost inundate fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea apei. Problemele speciale au fost semnalate in localitatea Godeni dar si la Campulung si Curtea de Argeș.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Marcel Ciolacu a venit, astăzi, în Argeș – A mers să viziteze un militar argeșean rănit în Afghanistan

Publicat

in

De

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a ales să își petreacă în Argeș ziua de astăzi, Ziua Eroilor, acasă la un adevărat erou. Împreună cu Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean, Marcel Ciolacu a mers acasă la Ionuț Butoi, în Leordeni, pe care l-a caracterizat drept „un adevărat INVICTUS!”

Nimeni și nimic nu l-au doborât vreodată pe Ionuț. A privit moartea în față, a rămas paralizat de la brâu în jos și s-a îmbolnăvit pe fond de stres. Dar a continuat să lupte. Mai mult și mai mult în fiecare zi. S-a întors în Afganistan ca să-i îmbărbăteze pe militarii români și a devenit campion național și internațional paralimpic la tir cu arcul compound. Este un model de curaj, demnitate și onoare! Un adevărat patriot! Ionuț este unul dintre puținii eroi adevărați ai României! El și cei ca el sunt oamenii care merită cu adevărat respectul nostru, al tuturor! Mulțumesc, Ionuț, pentru această zi minunată!”, a declarat Marcel Ciolacu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend