Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Polițist din Mehedinți amenințat de patronul unui restaurant: „Bă, prostule, îți tai capul!” / IGPR anunță verificări la Poliţia Strehaia, care a deschis anchetă la 7 luni de la acele amenințări

Publicat

in

Conducerea Poliţiei Române anunță verificări la Poliţia Strehaia, unde a fost deschis dosar penal pentru ultraj la şapte luni de la momentul în care un poliţist a fost ameninţat cu moartea de către patronul unui restaurant căruia îi oprise o petrecere în local.

  • „Pentru clarificarea situației prezentate (în presă -n.r.), conducerea Poliției Române a dispus ca o echipă de specialiști, din cadrul I.G.P.R., să efectueze verificări, la nivelul Poliției orașului Strehaia. La finalizarea acestor verificări, se vor dispune măsurile legale care se impun”, a transmis joi seară Poliția Română.

Cazul a devenit public după ce sindicatul Europol a acuzat conducerea Poliției Mehedinți că nu a reacționat în cazul unui polițist din Strehaia amenințat cu moartea de patronul unui restaurant.

De asemenea, Marian Godină a făcut public cazul polițistului din Strehaia care a întrerupt o petrecere ilegală de botez ce avea loc la restaurantul din centrul oraşului, fiind apoi ameninţat cu moartea de patronul localului. Sindicaliștii din Poliție au reclamat că reprezentanții Poliției nu ar fi luat nicio măsură împotriva patronului și l-ar fi trimis pe agentul de poliţie să patruleze în alte localităţi.

La șapte luni de la acest incident, Poliția Mehedinți a transmis că a întocmit dosar penal pentru ultraj.

  • Poliţist: Cine eşti de tot mă suni?
  • Patron: Bă, Ionuţ sunt, Cîmpeanu. Nu că „cine eşti?”!
  • Poliţist: Aşa, şi ce vrei?
  • Patron: Unde eşti? Să mă întâlnesc cu tine în seara asta.
  • Poliţist: Unde vreau eu, nu ai ce să te întâlneşti cu mine.
  • Patron: Bă …. tu aşa vorbeşti cu mine?
  • Poliţist: Vezi că, cred că ai greşit numărul, nu ştiu dacă ştii cu cine vorbeşti.
  • Patron: Ba da…vorbesc cu un prost, handicapat.
  • Poliţist: Cum mă cheamă? Ia zi dacă ştii cu cine vorbeşti.
  • Patron: Ca pe mumă-ta te cheamă, zi unde eşti!?
  • Poliţist: Unde vreau eu, acolo sunt.
  • Patron: Bă prostule, oricum te găsesc în noaptea asta!
  • Poliţist: Şi ce vrei să-mi faci dacă mă găseşti? Zi că vin la tine.
  • Patron: Hai zi, zi unde eşti că vin eu… (invective)
  • Poliţist: Păi ce vrei mă să-mi faci, că vin.
  • Patron: Băi prostule, fii atent aici, îţi spun pentru ultima oară: dacă vreodată te mai apropii de familia mea la 3 kilometri, poţi să mă înregistrezi şi cu mumă-ta şi cu tac-tu şi cu cine vrei. Îţi tai capul (…) Vin şi te iau din pat, şi acolo la tine, de faţă cu mumă-ta şi cu tac-tu îţi tai capul!
  • Poliţist: Aaa, asta are legătură cu faptul că am venit să stricăm evenimentul?
  • Patron: Da, bă … (invective)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Puteți rezolva corect cel mai scurt test de inteligență publicat de Massachusetts Institute of Technology?

Publicat

in

De

A.C. Theodor • HotNews.ro

Cunoscut ca fiind cel mai scurt test IQ, Cognitive Reflection Test (CRT) cuprinde doar trei întrebări. Dar pentru cei mai mulți este dificil, din moment ce doar 17% dintre participanții la un studiu au reușit să-l treacă.

Fabrica Nidec din ArgesFoto: Agerpres

Testele IQ sunt o metodă recunoscută de apreciere a aptitudinilor. Dar cele mai multe sunt destul de lungi. CRT pare simplu, cu doar trei întrebări – însă i-a lăsat dezamăgiți pe 83 dintr-o sută.

Ce este CRT?

Cognitive Reflection Test a făcut parte dintr-un articol despre o cercetare efectuată în 2005 de Shane Frederick, profesor la MIT și a făcut din nou valuri pe net în ultima vreme.

În cadrul cercetării, profesorul Frederick a testat 3.000 de participanți cu niveluri diferite de educație, dar și unii de la universități de top ca Yale și Harvard s-au încurcat când au dat răspunsurile.

Frederick a explicat: „Cele trei subiecte din CRT sunt simple în sensul că soluțiile sunt ușor înțelese când sunt explicate. Dar soluțiile corecte cer înfrânarea răspunsurilor greșite de sub impulsul momentului”.

Iată întrebările

1.Baseball: o bâtă și o minge costă în total 1,10 dolari. Bâta costă cu un dolar mai mult decât mingea. Cât costă mingea?

2.Dacă cinci mașini fac cinci piese în cinci minute, în cât timp vor face 100 de mașini 100 de piese?

3.Într-un lac este un pâlc de nuferi. În fiecare zi, pâlcul își dublează suprafața. Dacă pâlcului îi trebuie 48 de zile ca să acopere tot lacul, cât timp i-a trebuit ca să acopere jumătate din lac?

Răspunsurile

Există trei răspunsuri care sunt cele mai frecvente, dar toate sunt de fapt greșite. Iată-le:

1.10 cenți

2.100 de minute

3.24 de zile

Profesorul Frederick a spus: „Oricine se gândește un pic își dă seama că diferența dintre un dolar și 10 cenți este de 90 de cenți, nu de un dolar cum cere problema. În acest caz, aproape oricine care nu răspunde 10 cenți dă, de fapt, răspunsul corect.”

Răspunsurile corecte sunt:

1.Cinci cenți

2.Cinci minute

3.47 de zile

Iată explicațiile

Presh Talwalkar, autorul lui „The Hoy of Game Theory. An Introduction to Strategic Thinking”, a dat explicațiile:

1.Să spunem că mingea costă „X” cenți. Dacă bâta costă cu un dolar mai mult, înseamnă că este X+1. Așa că minge + bâtă = X+X+1, iar împreună fac 1,10 dolari. Deci 2X+1=1,10, așa că 2X=0,1, deci X=0,5. Aceasta înseamnă că mingea costă 5 cenți, iar bâta 1,05 dolari.

2.Dacă cinci mașini fac cinci piese în cinci minute, înseamnă că fiecare mașină face o piesă în cinci minute (deoarece fiecare mașină face doar o singură piesă). Dacă avem 100 de mașini care lucrează împreună, fiecare va face câte o piesă tot în cinci minute. Așa că vom avea 100 de piese după cinci minute.

3.Cu fiecare zi care trece, pâlcul își dublează suprafața. Așa că în fiecare zi anterioară a avut o suprafață cu jumătate mai mică. Deci lacul va avea acoperită o jumătate din suprafață în ziua a 47-a.

Sursa: Bournemouth Daily Echo

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Atacantul care face furori la CM din Qatar, dorit de Manchester United în locul lui Cristiano Ronaldo

Publicat

in

De

Plecarea lui Cristiano Ronaldo i-a făcut pe cei de la Manchester United să își îndrepte atenția către un alt atacant, iar jucătorul lui PSV Eindhoven a devenit ținta principală.

Cody GakpoFoto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia

Olandezul Cody Gakpo, dorit de Manchester United

Manchester United urmează să demareze în următoarele zile discuțiile pentru internaționalul olandez Cody Gakpo, anunță Daily Mail.

Atacantul în vârstă de 23 de ani a marcat trei goluri la Campionatul Mondial din Qatar și este anunțat titular în sferturile de finală, Olanda urmând să înfrunte vineri Argentina.

PSV Eindhoven solicită aproximativ 50 de milioane de lire sterline și ar prefera să se despartă de jucător abia la finalul acestui sezon. Olandezii au respins în vară o ofertă de 33 de milioane de lire sterline de la Leeds.

United l-a dorit pe Gakpo și în vară și chiar demarase discuțiile preliminare, dar în cele din urmă s-a orientat spre Anthony, pentru care a plătit 82 de milioane de lire sterline celor de la Ajax Amsterdam.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend