Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Poliția Română: Aproape 150 de percheziții în dosare privind tăieri ilegale de arbori, evaziune și spălarea banilor

Publicat

in

Poliţiştii efectuează, miercuri dimineaţă, 146 de percheziţii în mai multe judeţe din ţară în două dosare de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi delapidare.

Tăieri ilegali de copaci în RomâniaFoto: DreamsTime

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Română, percheziţiile au loc în Bucureşti (o percheziţie) şi judeţele Alba (două percheziţii), Bacău (1), Bihor (1), Bistriţa-Năsăud (1), Cluj (2), Constanţa (33), Dolj (1), Harghita (1), Iaşi (4), Ialomiţa (1), Ilfov (1), Mureş (1), Neamţ (4), Olt (1), Suceava (85) şi Teleorman (6), la sediile sociale (39) şi puncte de lucru (57) ale unor firme, dar şi la domiciliile persoanelor fizice (33) presupus a fi implicate în activitatea infracţională.

De asemenea, vor fi efectuate percheziţii domiciliare la sediile unor ocoale silvice (17).

Acţiunile au loc în vederea completării materialului probator în două dosare penale, în care se fac cercetări pentru infracţiunile de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi delapidare.

Totodată, vor fi efectuate 16 controale economice la punctele de lucru – depozite ale unor societăţi comerciale şi se vor pune în aplicare 61 de ordonanţe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracţională.

Anchetatorii au stabilit că două grupări din judeţul Suceava ar controla 20 de societăţi comerciale cu obiect principal de activitate în domeniul silvic, respectiv „Exploatarea forestieră”, „Silvicultură şi alte activităţi forestiere”, „Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană”, „Tăierea şi rindeluirea lemnului” şi „Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare”.

Prin intermediul acestor societăţi, din anul 2019 şi până în prezent, cele două grupări ar fi efectuat diverse operaţiuni ilicite în domeniul silvic.

Potrivit IGPR, practica evidenţierii fiscale parţiale/neevidenţierii tranzacţiilor s-ar fi manifestat în comercializarea de brichete sau cherestea, realizată către o serie de parteneri comerciali din judeţele Constanţa, Suceava, Cluj, Alba, Botoşani, Bacău, Vrancea, Iaşi, Teleorman, Ilfov şi din municipiul Bucureşti. Poliţiştii spun că există indicii că aceste practici ar fi rezultatul unui proces de achiziţie lemn/prelucrare buştean/producţie brichete, cu o componentă de materie primă ilicită/tranzacţii evazioniste.

Cele două grupări ar fi furnizat masa lemnoasă cu evidenţierea parţială a volumului şi/sau valorii acesteia, sens în care, în conivenţă cu beneficiarii, plata ar fi fost realizată, parţial, prin virament bancar, iar diferenţa, nefiscalizată, ar fi fost achitată, în numerar, prin intermediul unor persoane de încredere.

Din cercetări a reieşit că banii rezultaţi din evaziunea fiscală ar fi fost introduşi într-un circuit cu caracter legal, fiind alimentate conturile deţinute de către alte societăţi comerciale, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, precizează Poliţia Română.

După efectuarea percheziţiilor domiciliare, echipele constituite, împreună cu organele de control din cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva, vor efectua controale specifice şi inventarieri ale materialelor lemnoase pentru a fi luate măsurile legale cu privire la operaţiunile derulate de societăţile comerciale în domeniul silvic.

De asemenea, vor fi citaţi mai mulţi martori, în vederea audierii, activităţile urmând a fi desfăşurate la sediul IPJ Suceava.

(Foto articol: ©Rusadina78|Dreamstime.com)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

​Un fost polițist a dat nouă spargeri la Iași în decurs de câteva luni. A fost prins întâmplător

Publicat

in

De

Un fost polițist din Iași este acuzat că a dat nouă spargeri în decurs de nouă luni, specializându-se în furtul și golirea seifurilor din farmacii și săli de jocuri din Iași. Reținut întâmplător, bărbatul a fost condamnat la închisoare cu suspendare, scrie Ziarul de Iași.

Mașină de polițieFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Mădălin Silitră a fost agent de poliție rurală în cadrul IPJ Vaslui, în ultima vreme lucrând ca muncitor necalificat. La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, bărbatul ar fi spart o farmacie de pe șoseaua Arcu din Iași, de unde a furat un seif care conținea încasările zilnice. Cinci zile mai târziu, ar fi spart o sală de jocuri, tot de pe șoseaua Arcu, iar săptămâna următoare a intrat pe fereastră într-o altă farmacie de pe aceeași stradă. A reușit să disloce seiful metalic în care se afla suma de 17.000 lei.

Timp de mai bine trei luni, bărbatul nu a mai comis niciun jaf, dar la mijlocul lui februarie și-a reluat activitatea – a spart două farmacii și o sală de jocuri din Piața Voievozilor. A reușit să jefuiască o unitate bancară din zona gării, dar s-a speriat și a renunțat. O ultimă încercare a fost tot la o sală de jocuri, dar seiful era încastrat în podea și nu a reușit să-l scoată. A plecat cu țigări și o sticlă de Pepsi. A doua zi, a fost reținut de agenții Palas Mall, iar verificările făcute de polițiști l-au identificat ca autor al seriei de spargeri, scrieZiarul de Iași.

Atitudinea în fața instanței, vârsta de doar 24 de ani și lipsa antecedentelor penale i-au adus fostului polițist o pedeapsă ușoară- 2 ani și 8 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. El va trebui să plătească și despăgubiri totale de aproximativ 50.000 lei firmelor păgubite. Sentința a fost atacată de Parchetul de pe lângă Judecătorie, dosarul urmând să fie preluat de Curtea de Apel.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski: Semnarea unui document cu Rusia nu va însemna automat instaurarea păcii

Publicat

in

De

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a transmis în alocuțiunea sa zilnică către cetățeni, că semnarea unui document cu Federația Rusă, nu va însemna automat instaurarea păcii.

Zelenski a afirmat, în mesajul transmis luni seară, că principalul rezultat al zilei este că, din cele 70 de rachete ruseşti lansate, majoritatea au fost doborâte, arătând că este recunoscător luptătorilor, partenerilor pentru sistemele de apărare anti-aeriană pe care ucrainenii le folosesc şi menţionând că ”fiecare rachetă rusească doborâtă este o dovadă solidă că teroarea poate fi învinsă”.

El a adăugat că, totuşi, nu poate fi asigurată protecţie completă, astfel că au existat lovituri şi patru oameni au murit în atacurile de luni.

Preşedintele ucrainean a menţionat că se lucrează la restabilirea alimentării cu electricitate, eforturile fiind concentrate în regiunile centrale ale Ucrainei, Odesa, Zaporojie şi Harkov. El a arătat că în alte regiuni – de la Transcarpatia la Kiev, de la Kirovohrad la Sumî şi Harkov – a fost întreruptă alimentarea pentru stabilizare. Luni seară, cele mai multe pene de curent sunt în regiunile Viniţia, Kiev, Jitomir, Dnipropetrovsk, Odesa, Hmelniţîi şi Cerkasî.

”Din nou, teroarea rusească afectează ţările învecinate. Sunt din nou întreruperi în alimentarea cu electricitate din Moldova. Şi acest lucru demonstrează din nou că abilitatea Rusiei de a desfăşura astfel de atacuri teroriste masive este o ameninţare nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga noastră regiune. Cel puţin. Când un terorist destabilizează viaţa tuturor, oprirea terorii este o misiune comună”, a declarat Zelenski.

El a menţionat că va vorbi despre asta în discursul adresat experţilor de la Institutul American pentru Studiul Războiului.

Volodimir Zelenski a punctat că, prin atacul cu rachete de luni, Rusia a marcat aniversarea Memorandumului de la Budapesta.

”Soarta acestui document oferă răspunsuri la multe întrebări actuale despre Rusia. A semna doar ceva cu aceşti terorişti nu va aduce pacea. Ei vor încălca cu siguranţă orice acord la care se ajunge cu ei. Renunţarea la orice element al securităţii cuiva în favoarea Rusiei înseamnă un nou război. De aceea, este necesară o continuare de principiu a politicii existente a statelor cinstite: doar dezmembrarea capacităţilor teroriste ruseşti, eliberarea tuturor teritoriilor noastre şi tragerea la răspundere a criminalilor vor aduce pacea. Cred că se va ajunge acolo”, a subliniat el.

Preşedintele Ucrainei a adăugat că luni a fost semnată a treia declaraţie de sprijin a parcursului Euro-atlantic al Ucrainei, cu Muntenegru, după Cehia şi Belgia.

”Vom parcurge acest drum pas cu pas – vom convinge majoritatea euro-atlantică în favoarea Ucrainei. Şi nu doar prin cuvinte, ci şi prin decizii. Prin decizii care să sprijine accederea noastră la sistemul de securitate colectivă”, a afirmat Zelenski, conform news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend