Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Poliţia de Frontieră: Numărul ucrainenilor care au intrat în România sâmbătă, în creştere cu aproape 24% / 21 cetăţeni români opriți să iasă din țară

Publicat

in

Poliţia de Frontieră anunţă că la graniţă au efectuat formalităţile de control, sâmbătă, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 189.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 52.200 de mijloace de transport.

Control Politia de frontieraFoto: AGERPRES

Pe sensul de intrare în România au fost 120.684 de persoane, dintre care 8.993 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 23,9 % faţă de ziua precedentă), precizează Poliţia de Frontieră într-un comunicat.

Din data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict) până la 3 decembrie, la nivel naţional, au intrat în România 2.977.565 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” -, poliţiştii de frontieră au constatat: 48 de fapte ilegale (18 de infracţiuni şi 30 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 24.920 lei.

Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 24.500 lei şi nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 21 cetăţeni români din diferite motive legale.

(Sursa: Agerpres)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Ora Pământului 2023 – Mai mult de 8.000 de oraşe din 195 de ţări participă la cea mai mare acţiune voluntară de mediu

Publicat

in

NATIONAL

Șoc în fotbalul românesc: sezonul trecut antrena în Liga 1 și acum a murit fulgerător

Publicat

in

Fotbalul românesc este în doliu, după ce s-a stins din viață fostul antrenor al celor de la Academica Clinceni, John Ene (52 de ani). Sezonul trecut, John Ene a stat pe banca formației ilfovene.

John Ene ar fi murit în somn, în urma unui infarct. El a fost găsit fără suflare de către fiul său minor, informează GSP.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend