Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Poeta, romanciera şi traducătoarea Nora Iuga: Creşte vertiginos numărul artiştilor care aleg emigrarea şi uită să se întoarcă

Publicat

in

Poeta, romanciera şi traducătoarea Nora Iuga, care a împlinit pe 4 ianuarie 91 de ani, a deplâns, într-o declaraţie acordată AGERPRES, creşterea “vertiginoasă” a numărului tinerelor talente care aleg emigrarea şi uită să se mai întoarcă acasă, afirmând că se teme că, în curând, Ziua Culturii Naţionale “îşi va pierde conţinutul”.

“În curând, mă tem că Ziua Culturii Naţionale îşi va pierde conţinutul, când văd cât de vertiginos creşte numărul artiştilor, în general, al tinerelor talente care aleg emigrarea şi uită să se întoarcă acasă cu ce au învăţat. Sunt servili cu noii patroni, fac ce li se cere, scriu la comandă, scriu cu mesaj şi se fac utili, le creşte preţul. Acesta nu e un text aniversar, nici omagial, e un text disperat. Preşedintele Iohannis îşi bate gura de pomană pledând pentru ‘România Educată’, dacă educaţii dau bir cu fugiţii şi nu se mai întorc acasă. (…) Dar poate că acei ‘tineri şi ferice’, care visează pământuri făgăduite, vor fi destul de luminaţi ca să vadă la un moment dat că nu numai ‘deasupra e cer de stele’, ci şi ‘dedesubt'”, a afirmat scriitoarea.

Ea şi-a exprimat speranţa ca “pământul care a născut mulţi poeţi cu har” să îşi găsească “busola pierdută menită să le arate drumul înapoi”.

“Dacă avem un Eminescu şi mulţi alţii necomemoraţi, pot spera că avem şi o pleiadă de profesori de română, împătimiţi cum sper, că şi pământul ăsta care a născut mulţi poeţi cu har, dar mai puţini cu verticalitate, îşi va găsi busola pierdută menită să le arate drumul înapoi. Sincer, dincolo nu vor avea un ‘somn lin’ şi un ‘somn aproape’, dacă ţara asta care se zbate încă precum peştele pe uscat va deveni pământul făgăduit al tinerilor barzi din Kazahstan şi Bangladesh. Nu că aş doini ca Eminescu ‘Cine o-ndrăgi străinii/Mâncai-ar inima câinii’, dar fiinţele plămădite din focul şi apa unor locuri foarte îndepărtate cu greu se pot alipi”, a explicat Nora Iuga.

Pentru scriitoare, Ziua Culturii Naţionale rămâne însă “ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu”, solemnitatea momentului neîmpiedicând-o să
gloseze în stilul ludic bine-cunoscut.

“Iacă, am apucat şi anul ăsta aniversarea zilei mele de naştere, pe 4 ianuarie, când am împlinit 91 de ani, şi am apucat şi ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, când el ar fi împlinit 172 de ani. Aşadar, amândoi suntem Vărsători şi poeţi, amândoi familiarizaţi cu Viena şi cu Berlinul, amândoi publicişti, el la ‘Timpul’, eu la ‘Volk und Kultur’, amândoi iubitori de romanţe, romantici şi cam săriţi de pe fix, amândoi îndrăgiţi şi huliţi deopotrivă de confraţi. Academicianului Eugen Simion îi port mult respect pentru iniţiativa salutară de a face din aniversarea Luceafărului şi Ziua Culturii Naţionale. Îmi amintesc că la o reuniune culturală, într-un cadru ultraintelectual, a amendat prompt micile mele ironii la adresa cognomenului ‘Luceafăr’ cu care ne place să-l alintăm pe Eminescu. Mă gândesc acum, când nu prea mai ştiu să îmi ţin gura, ce prostioare nostime mi-au trecut atunci mie prin minte: ce-ar fi dacă le-am propune englezilor să-i dea lui Edgar Allan Poe pseudonimul de ‘Corb’ ori germanilor să-l numească pe Johann Wolfgang Goethe ‘Regele Ielelor'”, a mai spus Nora Iuga.

Confirmată legislativ prin Legea nr. 238/2010, la propunerea academicianului Eugen Simion, Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită în data de 15 ianuarie, când este marcată ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Mii de persoane pe străzile din Tel Aviv: rudele celor răpiţi acuză guvernul israelian că nu are niciun interes serios în asigurarea eliberării ostaticilor

Publicat

in

De

Mii de persoane au protestat din nou joi seara în metropola de coastă a Israelului, Tel Aviv, pentru eliberarea ostaticilor încă deţinuţi în Fâşia Gaza, informează dpa, citat de AGERPRES.

Manifestanţii au făcut apel şi la organizaţia umbrelă a sindicatelor, Histadrut, să declare grevă generală. O astfel de grevă generală ar trebui să continue până când toţi ostaticii vor fi eliberaţi, au cerut organizatorii Forumului Ostaticilor.

Potrivit presei, rabinul şef aşkenazi David Lau a declarat în cadrul manifestaţiei că este datoria Israelului să îi aducă acasă pe ostatici.

Negocieri fără rezultate

Actualele negocieri indirecte dintre guvernul israelian şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în legătură cu eliberarea ostaticilor şi încetarea focului în războiul din Fâşia Gaza nu au dat încă rezultate.

Rudele celor răpiţi acuză guvernul israelian că nu are niciun interes serios în asigurarea eliberării ostaticilor.

Până acum câteva săptămâni, Israelul estima că puţin sub 100 din cei 130 de ostatici mai erau încă în viaţă. Cu toate acestea, în prezent există temerea că un număr mult mai mare de ostatici ar putea fi morţi.

Citeste mai mult

NATIONAL

Statele Unite spun ‘NU’ unui stat palestinian / Ce s-a întâmplat la ONU

Publicat

in

De

Statele Unite au împiedicat joi Naţiunile Unite să recunoască un stat palestinian, exercitând-şi dreptului de veto în Consiliul de Securitate pentru a refuza Autorităţii Palestiniene calitatea de membru cu drepturi depline în organismul mondial, relatează BFMTV şi Reuters, citate de news.ro.

Acordarea statutului de membru cu drepturi depline al Naţiunilor Unite ar fi echivalat cu recunoaşterea existenţei unui stat palestinian.

Proiectul de rezoluţie, prezentat de Algeria, recomanda Adunării Generale a ONU, formată din 193 de membri, ca “statul Palestina să fie admis ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite”, în condiţiile în care, din 2012, palestinienii au statutul de “stat observator nemembru”.

Marea Britanie şi Elveţia s-au abţinut de la vot, iar restul celor 12 membri ai Consiliului de Securitate au votat “da”.

Washingtonul, aliat de lungă durată al Israelului, consideră că recunoaşterea unui stat palestinian independent ar trebui să rezulte din negocieri directe cu Israelul şi nu să fie pusă în aplicare la ONU. Palestinienii au în prezent statutul de observator la ONU – ceea ce reprezintă o recunoaştere de facto a existenţei unui stat palestinian. Acest statut a fost acordat de Adunarea Generală a ONU în 2012. Cu toate acestea, statutul de membru cu drepturi depline este acordat numai dacă este aprobat de Consiliul de Securitate şi apoi de două treimi din Adunarea Generală a ONU.

Pentru a fi adoptat, orice text trebuie să fie aprobat de cel puţin nouă din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate şi niciunul dintre cei cinci membri permanenţi – Statele Unite, Regatul Unit, Franţa, Rusia şi China – să nu-şi exercite dreptul de veto.

Aceste noi eforturi de a aduce Palestina pe deplin în cadrul ONU vin în timp ce războiul din Fâşia Gaza dintre Israel şi Hamas intră în a şaptea lună. De asemenea, statul israelian continuă să îşi extindă coloniile în Cisiordania ocupată.

“Acordarea statutului de membru cu drepturi depline al Naţiunilor Unite pentru Palestina ar atenua o parte din nedreptatea istorică suferită de generaţii de palestinieni”, a pledat joi, în faţa Consiliului de Securitate, Ziad Abu Amr, înalt oficial al Autorităţii Palestiniene.

“Recentele escaladări fac şi mai importantă susţinerea eforturilor de bună-credinţă pentru a găsi o pace durabilă între Israel şi un stat palestinian pe deplin independent, viabil şi suveran”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în faţa Consiliului. “Eşecul de a face progrese către o soluţie cu două state nu va face decât să sporească volatilitatea şi riscurile pentru sute de milioane de oameni din întreaga regiune, care vor continua să trăiască sub ameninţarea constantă a violenţei”, a arătat el.

“Un eşec în a acţiona ar fi o greşeală gravă şi de neiertat. A nu ne trezi astăzi ar însemna să permitem ca nedreptatea şi impunitatea să continue, o ruşine eternă”, a declarat şi ambasadorul algerian Amar Bendjama chiar înainte de vot.

Ultima dată când un stat a fost împiedicat prin veto să adere la ONU a fost în 1976, când americanii au blocat intrarea Vietnamului

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a declarat că palestinienii nu au reuşit să îndeplinească criteriile pentru a deveni un membru cu drepturi depline al ONU, pe care le-a prezentat astfel: o populaţie permanentă, un teritoriu definit, un guvern şi capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. “Pe cine votează Consiliul pentru a “recunoaşte” şi a acorda statutul de membru cu drepturi depline? Pe Hamas din Gaza? Pe Jihadul Islamic palestinian din Nablus? Pe cine?” a întrebat retoric Erdan în Consiliul de Securitate. El a spus că acordarea pentru palestinieni a statutului de membru cu drepturi depline la ONU “va avea un impact pozitiv zero pentru oricare parte, va cauza doar distrugere pentru anii următori şi va afecta orice şansă de dialog viitor”.

Consiliul de Securitate al ONU a susţinut de mult timp viziunea a două state care trăiesc unul lângă altul în cadrul unor graniţe sigure şi recunoscute. Palestinienii doresc un stat în Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza, toate fiind teritorii capturate de Israel în 1967.

Autoritatea Palestiniană, condusă de preşedintele Mahmoud Abbas, exercită o autonomie limitată în Cisiordania. Hamas a înlăturat Autoritatea Palestiniană de la putere în Gaza în 2007.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend