Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Podoliak: Rușii au devenit isterici / Ucraina va primi sisteme de rachete MLRS

Publicat

in

Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a subliniat că rușii au devenit isterici după ce autoritățile americane au decis să furnizeze Ucrainei lansatoare MLRS și a cerut Occidentului să nu ezite să meargă mai departe și să continue să facă presiuni asupra Rusiei, relatează Ukrainska Pravda.

Mykhailo Podoliak Foto: Captura video

„Toți acești subiecti ruși sunt dezgustători. La toate nivelurile… Ei intră pe teritoriul unei alte țări și distrug infrastructura la scară largă, masacrează civili și demolează în mod deliberat toate orașele noastre. Ei îi spun într-un termen dezgustător și fals: „operațiune militară specială””, spune Podoliak pe pagina sa de Telegram potrivit Ukrainska.

Consilierul subliniază că Rusia folosește în Ucraina toate tipurile de artilerie gre și lansatoare de rachete și bombe, inclusiv rachete de croazieră cu rază de acțiune de peste 1000 km, dar „imediat ce rușii au aflat că Ucraina va primi în continuare MLRS cu o rază normală (100+ km), rușii au devenit imediat isterici”.

„Un țipăt sălbatic se ridică acum peste întreaga mlaștină rusească: “Doar nu le oferiți asta! Nu le oferiți sisteme cu rază lungă de acțiune!”, a mai scris Pololiak.

CNN a scris vineri că Administrația lui Biden ar putea trimite sistemele ca parte a unui nou pachet de asistență militară mai mare care ar putea fi anunțat săptămâna viitoare.

Mai mulți înalți oficiali ucraineni, printre care și președintele Volodimir Zelenski și ministrul de externe Dmitro Kuleba, au făcut apel la SUA și aliații săi în ultimele săptămâni să livreze Kievului sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS).

Urmărește LIVE Aici toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 95

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

SUA blochează planurile Rusiei de redresare prin intermediul gazului natural lichefiat

Publicat

in

De

Un nou episod al confruntării energetice Washington – Moscova „se desfășoară” în Siberia, în Regiunea Autonomă Yamalo-Neneţk, de unde se extrage cea mai mare parte a gazelor naturale din Rusia. În regiune se construiește o nouă facilitate offshore, un proiect de mare anvergură pentru președintele rus Vladimir Putin, care doreşte să crească de mai bine de trei ori exporturile de GNL în următorii ani, dar planurile lui se „împiedică” de Occident, scrie Kathimerini, citat de Rador Radio România.

Putin inaugureaza Arctic LNG 2Foto: Alexander KAZAKOV / AFP / Profimedia

Gazul natural lichefiat (GNL), una dintre cele mai importante surse de energie din lume, reprezintă un nou punct de tensiune între Rusia și SUA, după ce Washingtonul a pus în aplicare un val de sancțiuni pentru a bloca inițiativa, cunoscută sub numele de Arctic LNG 2, împiedicând, printre altele, Rusia să primească nave-cisternă specializate necesare pentru transportul gazelor naturale.

„Rolul nostru este să ne asigurăm că Arctic LNG 2 eșuează”, a declarat adjunctul secretarului de stat al SUA, Geoffrey Pyatt, la o conferință recentă din Elveția.

La nivel global, cererea de GNL crește pe măsură ce guvernele abandonează cărbunele, în timp ce producția bazată pe inteligență artificială, mare consumatoare de energie, accelerează. Disputa din Arctica se intensifică într-un moment sensibil pentru politica energetică a SUA, care anul trecut a devenit cel mai mare exportator de GNL.

Administrația Biden a înghețat aprobarea unor noi exporturi de GNL din cauza preocupărilor legate de mediu, o măsură care a nemulţumit grupurile de afaceri și clienții din țările aliate sărace în resurse energetice, cum ar fi Japonia și Germania. Printre cei care fac eforturi pentru a inversa această blocare se numără și președintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, care a legat această problema de un vot al Congresului privind ajutorul pentru Ucraina.

Acţiunile SUA împiedică Rusia să achiziţioneze și să construiască nave-cisternă pentru GNL

Putin mizează pe GNL pentru a finanța războiul din Ucraina și pentru a compensa scăderea exporturilor tradiționale de gaze prin conducte, exporturi care s-au prăbușit după invazie.

În timp ce Rusia a găsit noi piețe pentru petrolul său, care este transportat cu ajutorul navelor, înlocuirea volumelor pierdute care erau transportate prin conductele fixe de gaze naturale se dovedește mai dificilă. Aici intervine GNL-ul.

Încercările Rusiei în domeniul gazului lichefiat sunt până acum relativ reduse, dar Kremlinul vrea să se dezvolte rapid în această direcţie. Sunt în curs de realizare infrastructuri cu o capacitate anuală de aproximativ 32 de milioane de tone metrice, potrivit Rystad Energy, pe lângă cele 29 de milioane de tone existente.

Kremlinul se foloseşte de mult timp de exporturile de energie ca pârghie de exercitare a influenţei. În 1990, de exemplu, Uniunea Sovietică a întrerupt livrarea de petrol către Marea Baltică pentru a împiedica mișcările de independență și, chiar şi înainte de invadarea Ucrainei, au existat situaţii în care Moscova a sistat livrarea de gaze către Europa, provocând creșterea prețurilor.

În decembrie anul trecut, la Arctic LNG 2 a fost finalizată prima dintre cele trei staţii de lichefiere, iar instalația a început să producă GNL. Exporturile ar fi urmat să înceapă în primul trimestru, dar navele special construite de care are nevoie Novatek, gigantul energetic rus din spatele proiectului, pentru a străbate părțile înghețate ale Oceanului Arctic nu au mai fost livrate.

Hanwha Ocean, o companie sud-coreeană de construcții navale, precum și compania japoneza Mitsui O.S.K. Lines au anunţat că au anulat planurile de a construi nave pentru Arctic LNG 2 din motive legate de sancțiuni.

Fără nave, Novatek nu poate exporta gaze naturale. Prin urmare, producția de GNL s-a oprit, iar instalația recirculă în mare parte gazul deja produs. Rusia încearcă să-și construiască propriile nave la un șantier naval de pe coasta Pacificului, dar îi este greu să se aprovizioneze cu componentele necesare, care sunt fabricate în mare parte de compania franceză Gaztransport & Technigaz, care și-a încetat activitatea în Rusia.

Per total, SUA au lovit industria incipientă a GNL-ului din Rusia prin patru valuri de sancțiuni începând din luna septembrie, iar aceste sancţiuni vizează companiile care exploatează proiectul Arctic LNG 2, navele de stocare, companiile de transport maritim și altele. „Noi, G7, ne angajăm în mod colectiv să facem tot ce ne stă în putință pentru a bloca viitoarele venituri din energie ale Rusiei”, spune Pyatt, citat de Kathimerini. (Rador Radio România).

Citeste mai mult

NATIONAL

Donald Trump cere Europei să ”se mişte” în cazul Ucrainei

Publicat

in

De

Fostul preşedinte american Donald Trump, candidat la Casa Albă, a cerut joi Europei să se “mişte” şi să elibereze mai multe fonduri pentru Ucraina, aflată în război cu Rusia, informează AFP.

Donald Trump Foto: Yuki Iwamura / AP / Profimedia

“Cum se face că Statele Unite au angajat peste 100 de miliarde de dolari în războiul din Ucraina, mai mult decât Europa, în timp ce ne desparte un ocean!”, a exclamat el pe reţeaua sa, TruthSocial.

Statele Unite ale Americii sunt principalul susţinător militar al Kievului, iar Congresul examinează în prezent un nou pachet de 61 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, contestat aprig de aleşii republicani cei mai apropiaţi de Donald Trump.

Fără a se opune direct, fostul preşedinte a estimat în ultimele zile că SUA trebuie să “înceteze să mai dea bani fără să spere ca ei să fie rambursaţi”.” De ce Europa nu dă mai mulţi bani pentru a ajuta Ucraina?”, a scris joi republicanul într-o postare pe reţeaua sa, lansând următorul îndemn, scris cu majuscule:”Mişcă-te, Europa!”.

Donald Trump a discutat chestiunea cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi cu ministrul britanic de externe David Cameron, care l-au vizitat în ultimele zile.

Miliardarul republican a creat deja panică în Europa în luna februarie, când a ameninţat că nu va mai garanta protecţia ţărilor NATO împotriva Rusiei dacă acestea nu îşi plătesc partea.

Potrivit institutului german de cercetare Kiel, totalul ajutorului european pentru Ucraina depăşeşte ajutorul american în sumele angajate (Agerpres)

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend