Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PNL, prin deputaţii Matei Dobrovie şi Florica Cherecheş, propune măsuri de îmbunătăţire a protecţiei copilului

Publicat

in

Partidul Naţional Liberal, prin deputaţii Matei Dobrovie şi Florica Cherecheş, a iniţiat o propunere de modificare şi completare a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, care urmăreşte facilitarea şi urgentarea procedurilor de plasare a copilului instituţionalizat într-o familie corespunzătoare, precum şi soluţionarea problemelor din practică.

„Sunt peste 50.000 de copii în sistemul de protecţie în România. Aceştia rămân ani de zile blocaţi acolo, deşi cel mai prielnic mediu de dezvoltare pentru ei este familia. Procedurile actuale sunt adesea prea lente, greoaie şi birocratice. Prezenta propunere legislativă este rezultatul unui proces amplu, deschis, transparent, de consultare cu specialişti, servicii publice şi organizaţii non-guvernamentale. Am introdus termene acolo unde legea era prea vagă, sancţiuni acolo unde acestea nu se respectă, precum şi o ordine de instituire a plasamentului copilului, prioritară fiind persoana sau familia extinsă ori de plasament”, a declarat deputatul PNL Matei Dobrovie, într-un comunicat.

La rândul său, deputatul Florica Cherecheş spune că se urmăreşte să se facă o monitorizare mai atentă a situaţiei copilului.

„Ceea ce urmărim acum este să se facă o monitorizare mai atentă a situaţiei copilului, inclusiv după reintegrarea sa în familie, dacă aceasta a fost posibilă, iar interesul superior al copilului să fie realmente respectat, nu numai în teorie. Pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, e important ca acesta să crească într-o familie iubitoare, prioritară fiind cea naturală, iar dacă acest lucru nu este posibil, într-o familie de plasament sau adoptivă”, a precizat Florica Cherecheş.

Principalele modificări ale Legii nr. 272/2004 vizează: introducerea persoanei sau a familiei de plasament în definiţia familiei substitutive din cauza numărului mare de copii aflaţi la familii de plasament; reducerea căutării gradului de rudenie până la gradul III inclusiv, la familia extinsă şi la cea substitutivă; implicarea furnizorilor privaţi acreditaţi de servicii sociale în procedurile privind măsurile de protecţie a copilului, care să desfăşoare servicii şi activităţi în domeniu; stabilirea cu exactitate a unor termene de îndeplinire a procedurilor.

De asemenea, modificările avute în vedere presupun şi reevaluarea împrejurărilor care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială o dată la şase luni, nu la trei luni, cum este în prezent, precum şi instituirea obligaţiei serviciului public de asistenţă socială şi a persoanelor cu competenţe în domeniu de întocmire a rapoartelor lunare, iar după şase luni, trimestriale, pentru o perioadă totală de doi ani, după reintegrarea copilului în familia biologică.

Alte modificări ale Legii nr. 272/2004 au în vedere: deschiderea procedurii de adopţie internă ca finalitate a planului individualizat de protecţie în cazul în care reintegrarea copilului în familie nu este posibilă; introducerea unei ordini de instituire a plasamentului copilului; obligaţia părinţilor de a participa la un număr de minim zece şedinţe de consiliere în vederea dezvoltării de abilităţi parentale, pentru reintegrarea copilului în cele mai bune condiţii în familia biologică; introducerea de contravenţii pentru nerespectarea unor termene nou instituite prin prezenta propunere legislativă.

Una din modificările aduse arată că va trebui să se ţină cont de opinia copilului, în momentul stabilirii locuinţei acestuia la unul dintre părinţi, dacă aceştia nu se înţeleg.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Tensiune maximă în Columbia. A fost ucis un lider al gherilei Armata de Eliberare Naţională

Publicat

in

De

Armata columbiană a ucis un oficial al Armatei de Eliberare Naţională (ELN), prezentat drept braţul drept al principalului lider militar al acestei gherile ghevariste, ultima din Columbia, a anunţat sâmbătă preşedintele Ivan Duque, transmite AFP.

„Aceasta este o operaţiune viguroasă împotriva mafiei, împotriva terorismului, împotriva crimei”, a spus Duque.

Jhon Fredy Cortés Buritica a fost ucis în timpul unei operaţiuni militare în departamentul Santander din nordul ţării, la graniţa cu Venezuela, epicentrul unei lupte aprige între ELN şi clanurile criminale pentru controlul culturilor de coca, materia primă din care se produce cocaină, potrivit Agerpres.

Citește și: Președintele CCR avertizează Guvernul:’Măsurile care vizează restrângerea drepturilor trebuie luate prin lege’

Autorităţile au oferit recompense de până la 22.500 de dolari pentru informaţii care ar putea duce la arestarea acestui oficial al ELN despre care preşedintele Columbiei susţine că este omul de încredere al lui Gustavo Anabal Giraldo, alias Pablito, principalul responsabil militar al ELN. Membru al „comandamentului central”, organul de conducere al ELN, Pablito a fugit în Venezuela, potrivit unor surse militare columbiene.

Apărută în 1964 şi inspirată de ideile revoluţionarului argentinian Che Guevara, ELN are aproximativ 2.300 de luptători şi este considerată ultima gherilă din Columbia, după acordul de pace semnat în 2016 de autorităţi cu Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).

Beneficiind de o reţea importantă de sprijin în mediul urban, această gherilă operează în 10% din cele 1.100 de municipalităţi columbiene, potrivit unor studii independente.

Din cauza unei presupuse responsabilităţi a ELN în producerea atentatului cu maşină-capcană în 2019 asupra principalei academii de poliţie din capitala Bogota, preşedintele de dreapta Ivan Duque a întrerupt negocierile de pace iniţiate în 2017 de predecesorul său de centru Juan Manuel Santos, care a încercat să pună capăt confruntărilor armate care durează de mai bine de 50 de ani.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

ÎNCHIDEREA ȘCOLILOR a dus la CREȘTEREA notelor MARI la examene: aproape 900 de elevi cu nota 10 la Evaluare Națională

Publicat

in

De

Surpriză în România odată cu închiderea școolilor. Numărul elevilor care au luat note mari la Evaluare Națională a crescut exonențial. Aproape 900 de elevi au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională, după centralizarea rezultatele finale.

În urma desfășurării etapei speciale (22 iunie – 4 iulie) din cadrul sesiunii 2020 a Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a, Ministerul Educației și Cercetării a centralizat și actualizat rezultatele finale înregistrate la acest examen, conform Mediafax.

Situația statistică generală arată că dintre cei 160.663 candidați prezenți la Evaluarea Națională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidați (în creștere, raportat la cei 122.252 de candidați din etapa inițială) au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.20%. Dintre aceștia, 892 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 93.10%: 160.663 de candidați prezenți, dintr-un total de 172.543 de elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.365 de candidați (84%), iar 4.700 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.796 candidați (70.2%) au primit note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.335 de candidați au reușit să obțină nota 10 (zece).

La proba de Limba și literatura maternă, 8.906 candidați (93.1%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 143 de candidați au obținut 10 (zece).

7 (șapte) candidați au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă (toți în sesiunea inițială), lucrările acestora fiind notate cu 1.

Rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat fiecărui candidat.

După finalizarea etapei speciale a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, Comisia naţională de admitere retransmite sâmbătă către comisiile judeţene baza de date cu mediile de admitere şi ierarhia judeţeană prin activarea, în aplicaţia informatică centralizată, a secţiunilor şi rapoartelor specifice.

Acest lucru atrage după sine și actualizarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a. Repartizarea computerizată se va desfășura în data de 10 iulie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend