Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Planul de securitate al guvernului elen scoate populația în valuri în stradă: După studenți, jurnaliștii au manifestat împotriva deciziilor executivului

Avatar

Publicat

in

Noul “plan naţional de gestionare” a manifestaţiilor anunţat de guvern a provocat vineri reacţii puternice în rândul asociaţiilor jurnaliştilor din Grecia, care denunţă “o lovitură gravă dată informării cetăţenilor”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit acestui proiect, poliţia ar urma “să stabilească locuri precise pentru jurnaliştii” care acoperă manifestaţiile, ceea ce, potrivit acestora, vizează limitarea libertăţii lor de deplasare.

Într-o scrisoare adresată ministrului protecţiei cetăţenilor, Michalis Chryssohoidis, “sindicatele jurnaliştilor şi media din Grecia (ESIEA), fotoreporterilor (EFE) şi corespondenţilor presei străine în Grecia (FPA) îşi exprimă opoziţia faţă de planul naţional de gestionare a manifestaţiilor”.

“Această delimitare dă o lovitură gravă informării cetăţenilor, unul dintre fundamentele democraţiei”, subliniază sindicatele, care cer o întâlnire cu Michalis Chryssohoidis.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Nu cred că anul viitor vom mai avea o altă campanie de vaccinare

În urma protestelor jurnaliştilor, Michalis Chryssohoidis a declarat vineri la postul de radio Skai că regula privind limitarea accesului jurnaliştilor la manifestaţii nu va fi aplicată decât atunci “când jurnaliştii o solicită”, în caz de incidente grave.

Planul guvernamental prevede, de asemenea, utilizarea de portavoci de către poliţie pentru a gestiona situaţia în caz de dispersare a manifestaţiei de către forţele de ordine sau folosirea de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Acest plan de gestionare a manifestaţiilor a fost făcut public joi Michalis Chryssohoidis, într-un moment în care poliţia a făcut pentru scurt timp uz de gaze lacrimogene pentru a dispersa o manifestaţie a studenţilor de la Salonic.

Studenţii protestează de două săptămâni împotriva unui proiect de lege al Ministerului Educaţiei privind instituirea unui corp de poliţie în universităţi, o premieră în Grecia.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

Primele pagini ale ziarelor din Grecia au reflectat vineri aceste noi politici de securitate. “Democraţie poliţienească”, titrează Ziarul Redactorilor (stânga), în timp ce Eleftheros Typos (dreapta) salută prezenţa poliţiei în universităţi cu titlul: “Sfârşitul toleranţei pentru huligani”.

Cotidianul liberal Kathimerini evocă pe prima pagină o “reacţie a rectorilor” împotriva măsurilor guvernamentale şi persistenţa Ministerului Educaţiei “în a face să avanseze o evoluţie care sapă o prăpastie între cele două părţi”.

La putere de peste un an şi jumătate, guvernul lui Kyriakos Mitsotakis a făcut din “securitate o prioritate”, crescând efectivele şi numărul de controale ale forţelor de ordine în centrele urbane şi închizând frontierele pentru a reduce numărul sosirilor de migranţi şi refugiaţi.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Daniel Funeriu, apel către Iohannis, Cîţu şi preşedinţii de partide: Cel puţin 5 miliarde de euro pentru copiii din România

Avatar

Publicat

in

De

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, face apel la preşedintele Klaus Iohannis, premierul Cîţu şi liderii partidelor parlamentare pentru a aloca cel puţin 5 miliarde euro din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă către copiii din România. Funeriu arată şi unde ar trebui să meargă banii.

“Râdem, glumim, înjurăm politicieni dar, când treaba e serioasă, e serioasă:

Dacă există seriozitate în demersul de a ameliora educația, este obligatoriu ca cel puțin 5 miliarde de euro din PNRR (17%) să fie utilizați pentru copiii din România, astfel:

1) 1,3 miliarde pentru o masă caldă pe zi pentru 5 ani pentru 500.000 de copii

2) 50 de milioane pe județ (2 miliarde de euro) pentru ecosisteme de educație extrașcolară care să adauge activități educative curriculumului național care e livrat în școli.

3) 1 miliard de euro/5 ani pentru vouchere pentru meditații: cei mai buni profesori să poată să fie plătiți prin vouchere acordate celor mai săraci copii pentru pregătire suplimentară

4) 700 de milioane de euro pentru redimensionarea rețelei școlare și transport: avem încă prea multe școli cu prea puțini elevi. În acele școli copiii învață la simultan, au oportunități de învățare reduse. E fundamental să comasăm școlile slabe cu cele bune, să transportăm elevii, în special de gimnaziu, în acele școli bine puse la punct, cu profesori buni. Astfel mai mulți copii vor profita de mai mulți profesori buni și școli puse la punct.

E limpede în practică că statul a eșuat să ducă educația în fiecare cătun cu copii, mai ales pentru că nimeni nu poate obliga profesorii buni să meargă să locuiască în condiții fizice și sociale precare. Soluția rațională, așadar, este să ducem copiii la educație. În secolul XXI nu mai suntem pe vremea lui Spiru Haret, când demografia era explozivă și transportul imposibil, deci era nevoie să deschidem școli peste tot. Acum e invers: avem scădere demografică și transportul e tot mai facil, deci școlile trebuie comasate și copiii transportați, pentru creșterea oportunităților educaționale”, scrie Daniel Funeriu pe Facebook.

Fostul ministru mai afirmă că, dacă aceste sume, defalcate pe aceste obiective, nu sunt puse la dispoziție, “concluzia este simplă: angajamentul actualei constelații a puterii nu are educația pe agendă, indiferent de declarații sau strategii anunțate cu surle și trâmbițe”.

“Fac un apel la președintele Iohannis, premierul Florin Cîțu, președinții Ludovic Orban, Dacian Cioloș, Dan Barna, Kelemen Hunor și Marcel Ciolacu să ia acest angajament pentru copiii României: puneți banii acolo unde vă sunt și vorbele! Progresul se face cu investiții, nu cu simpozioane și vorbe meșteșugite.

P.S.: Banii trebuie cheltuiți pentru copii, nu pe oengeurile de caviar care fac simpozioane și formări inutile pentru oameni fantomatici”, mai scrie Daniel Funeriu pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Surpriză pentru Gheorghe Hagi în Senat: Întâlnire cu ambasadorul Japoniei, la 34 de ani de la câştigarea Supercupei Europei/ FOTO

Avatar

Publicat

in

De

Senatorul Titus Corlăţean a organizat un eveniment inedit la Senat, joi, 25 februarie. Fostul ministru le-a făcut o dublă surpriză lui Gheorghe Hagi şi ambasadorului Japoniei în România. Diplomatul a avut ocazia să se întâlnească personal cu un fost fotbalist pe care îl admiră, iar Gheorghe Hagi a primit în premieră în Parlamentul României o distincţie în semn de recunoaştere pentru activitatea sa, la 34 de ani de la câştigarea Supercuperi Europei cu Steaua.

“Astăzi am avut un moment de bucurie la Parlament. Săptămâna trecută ambasadorul Japoniei la București, Hiroshi Ueda, mi-a mărturisit că îl admiră foarte mult pe Gheorghe Hagi. M-am gândit să îi fac o surpriză, așa că l-am invitat azi pe “REGELE” fotbalului românesc la Senat. A fost o întâlnire specială, cu multe emoții din partea domnului ambasador, atunci când a avut surpriza să îl salute pe Gheorghe Hagi. Am fost onorat să le ofer celor doi invitați câte o plachetă a Senatului României, instituție creată în 1864, cu o istorie importantă pentru evoluția în timp a statului român. În plus, i-am oferit o Diplomă de excelență marelui sportiv al României, Gheorghe Hagi, pentru a onora tot ce a făcut pentru imaginea României în lume și pentru fotbalul românesc. Diploma face mențiune și la aniversarea de ieri, 24 februarie, a 34 de ani de la Marea finală a Supercupei Europei, câștigată la Monaco de Steaua București împotriva echipei Dinamo Kiev, prin golul marcat din lovitură liberă de…Gheorghe Hagi!

A fost prima vizită a lui Hagi la Parlament în toți acești ani (nu reușesc să înțeleg de ce nimeni din liderii Parlamentului nu a făcut până acum gestul de a-l invita), așa că mi-a făcut plăcere să îmi exersez calitățile de ghid pentru un tur al Parlamentului, atât pentru domnia sa, cât și pentru domnul ambasador. Am început, evident, cu eleganta sală de plen a Senatului. În concluzie, m-a bucurat să pot onora unul din cei mai mari sportivi pe care România i-a avut vreodată și, în același timp, am câștigat, cred, un prieten trainic al României, în persoana Ambasadorului Japoniei”, scrie Titus Corlăţean pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend