Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Pitestiul, in topul oraselor care investesc in reamenajarea strazilor

Publicat

in

Topul oraşelor din provincie care investesc în reamenajarea străzilor şi trotuarelor

Oraşele din provincie sunt tot mai deschise proiectelor de reamenajare a zonelor publice, autoritatile locale alocând în acest sens mai multe resurse decât în anii anteriori, potrivit Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton. Astfel, ţinând cont de proiectele realizate sau pentru care a înaintat oferte, compania a realizat un top al celor mai active oraşe la capitolul investiţiilor în infrastructură urbană.

Astfel, potrivit comenzilor înregistrate de Symmetrica, oraşele din provincie în care anul acesta s-au derulat cele mai multe proiecte de amenajare a zonelor publice sunt Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Comăneşti, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Suceava şi Vaslui.

„Dacă discutăm de infrastructura rutieră şi pietonală, cele mai multe proiecte urbane sunt axate pe reparaţii şi întreţinere de străzi şi trotuare. Această direcţie este dată pe de o parte de nesităţile de renovare în ceea ce priveşte infrastructura locală şi, pe de altă parte, de posibilitatea de accesare a fondurilor comunitare. Refacerea zonelor istorice, a pieţelor pietonale şi a parcurilor reprezintă alte investiţii ce ocupă un volum important în lucrările ce se execută în zonele urbane”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

În ceea ce priveşte tipurile de amenajări, proiecte mari, de anvergură, au fost derulate în Bacău, Comăneşti, Piteşti, Suceava şi Vaslui, celelalte oraşe din top – Baia Mare, Bistriţa, Ploieşti, Iaşi – concentrându-se mai degrabă pe mai multe proiecte în paralel, de dimeniuni mai mici.

În primele oraşe din top, Bacău, Comăneşti, Suceava, Piteşti şi Vaslui, Symmetrica a livrat în total 179.000 mp de pavele şi 149.000 ml de borduri, pentru proiecte precum reabilitarea infrastructurii urbane, a străzilor trotuarelor şi parcărilor sau platforme ecologice de colectare a resturilor menajere.

Numărul de comenzi în sectorul public, în creştere

Proiectele publice au reprezentat 60% din business-ul total realizat de Symmetrica anul trecut, procent valabil şi pentru întreaga piaţă locală de pavele şi borduri, care a înregistrat o creştere a segmentului public. Această creştere este datorată în mare parte absorbţiei tot mai bune a fondurilor europene, un element-cheie care contribuie la derularea mult mai rapidă a lucrărilor decât în anii trecuţi, potrivit reprezentanţilor Symmetrica.

”Pe lângă creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare, numărul tot mai mare de proiecte publice de reamenajare urbană este determinat într-o măsură semnificativă de încrederea crescută în acest tip de produs, care şi-a dovedit în ultimii ani şi în ţara noastră eficacitatea. Pe lângă aspectul estetic care conferă localităţii un aer modern, un trotuar realizat din pavele are o durată de viaţă de două ori mai mare decât unul din asfalt sau beton, ajungând să reziste 20 de ani. Astfel, este cea mai potrivită variantă pentru ţări ca România, supuse variaţiilor foarte mari de temperatură”, a mai spus Sebastian Bobu.

Pentru anul în curs, reprezentantul companiei estimează o creştere de câteva procente a întregii pieţe de pavele şi borduri, care anul trecut s-a situat la 85 de milioane de euro şi un volum de cca. 16 milioane de metri de produse.

 

Echipele de montatori specializaţi, atuul companiei

 

În cadrul proiectelor de reamenajare urbană, care au inclus în mare parte reabilitarea străzilor şi a trotuarelor, Symmetrica a livrat pavele şi borduri, implicându-se în procent de peste 20% şi în procesul de montare a produselor proprii.

În acest sens, în funcţie de cerinţele în creştere ale pieţei, compania investeşte în permanenţă în dezvltarea echipelor de montatori specializaţi, care execută inclusiv lucrări de pregătire a terenului, înainte de montarea efectivă a bordurilor şi pavajelor, pe tot cuprinsul ţării, cât şi flota auto, pentru onorarea cât mai rapidă a comenzilor.

Cele mai cerute produse Symmetrica pentru proiectele publice sunt cele clasice, din gamele Behaton, Alegria, Quadra şi Retta, cu forme adaptate spaţiilor urbane dominate de linii drepte, verticale şi de clădiri impunătoare, dar şi zonelor de trafic pietonal, cum ar fi piaţetele sau aleile largi din parcuri.

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Un fost liberal piteștean a compus o melodie dedicată primarului Cristian Gentea – VEZI CLIPUL ȘI VERSURILE

Publicat

in

Pe o rețea de socializare, un fost membru PNL Pitești anunță că astăzi, cu ocazia deschiderii Simfoniei Lalelelor, va lansa chiar în Parcul Lunca Argeșului o melodie in stil Hip-Hop dedicată primarului Cristian Gentea. El a postat si un videoclip cu noua melodie interpretată de o mică trupă hip-hop din Pitesti ( vezi link mai jos), așa cum se precizează in postarea fostului liberal. Acesta spune ca nu e expert in poezii, motiv pentru care accepta modificari ale versurilor de la oricine în speranța că melodia lansata de el va ajunge imnul Pitestiului.

Gentea, Gentea, primar de omenie,
Gentea, Gentea, primar de omenie,
Cu el, Piteștiul e-o veșnică simfonie.
Străzi curate, parcuri verzi și școli frumoase,
Un oraș prosper, cu vise grandioase.

Dincolo de muncă și planuri prea mărețe,
Omul Gentea se luptă cu multele minți crețe,
Problemele fiecăruia, le ia la el în spate,
Și caută soluții, chiar dacă-s disperate.

Fie ploaie, fie soare, fie vară sau chiar iarnă,
Al nostru Gentea mereu asfalt toarnă,
Pentru ca Piteștiul să devină un mare vis,
Un oraș european, așa cum PSD ne-a promis.

Să ne trăiești, dom` Gentea, noi te votăm cu spor,
Să ne conduci Piteștiul precum un semafor,
Cu a ta înțelepciune și sufletul curat,
Sa ne tansformi Piteștiul într-un un colț de rai minunat

Refren:

Gentea, Gentea, primar de omenie,
Cu el, Piteștiul e o veșnică simfonie.
Străzi curate, parcuri verzi, școli luminoase,
Un oraș prosper, cu vise grandioase.

CLICK AICI să vezi videoclipul melodiei

Citeste mai mult

ACTUAL

“Gospodarul” Ionuț Moșteanu, omul cu digitalizarea, face de râs USR Argeș – Site-ul partidului este neactualizat de 4 ani

Publicat

in

De

Deși peste tot pe unde se preumblă fără folos se laudă că militeaza să accelereze procesul de digitalizare a administrației publice, am descoperit zilele acestea site-ul USR Arges (https://arges.usr.ro) este neactualizat de 4 ani, mai exact din 6 decembrie 2020. Culmea este că nici măcar sigla partidului nu a fost modificată. Același lucru este valabil si pentru site-ul sau de politiciann, lafel, neactualizat de 4 ani. Păi, și-atunci, îl întrebăm noi pe marele “gospodar” și promoter al digitalizării, cu ce tupeu vine să candideze la Pitești? Pentru o astfel de situație penibilă care face de râs nu doar pe turistul la Pitești Ionuț Moșteanu ci întreaga organizașie județeană, nu ar trebui, mai bine, să-și dea demisia?

CLICK AICI sa vezi hal de site al unui partid condus de deputat care promovează digitalizarea.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend