Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Piteştiul este oraşul în care se produc cele mai multe accidente rutiere din judeţ

Avatar

Publicat

in

Suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rezerva de apă dar pe locul 2, după Letonia, în clasamentul accidetelor rutiere cu  mai puţin de 91 de decese la 1 milion de locuitori. Cifrele demonstrează un comportament total deviat al şoferilor care circulă pe  drumurile publice şi o lipsă de implicare a instituţiilor responsabile cu siguranţa circulaţiei  dar şi a legislativului care prevede metode coercitive prea uşoare în cazul încălcării regulilor de circulaţie. Cu cât populaţia unui stat este mai civilizată şi mai educată, cu atât statisticile scot în evidenţă o reducere a numărului de accidente rutiere grave.

Argeşul a fost în perioada 1 ianuarie 2011 – 1 ianuarie 2016 scena pe care s-au petrecut nu mai puţin de 1 315 accidente grave în urma cărora 244 de oameni au murit . Lor li s-au alăturat 1 243 de persoane grav rănite care fie au rămas cu infirmităţi fizice  şi psihice pentru tot restul vieţii, fie, deşi recuperaţi, au scos din buzunarele plătitorilor de taxe şi impozite sume considerabile de bani pentru serviciile medicale necesare recuperării. Cele mai multe accidente grave se produc pe drumurile naţionale,  DN 7 fiind campionul absolut în topul şoselor cu risc ridicat de accidente. Pe acest drum au murit 34 de oameni şi 122 au fost grav răniţi.

Publicitate

În ceea ce priveşte rata accidentelor la nivel de oraş din  Argeş, statisticile realizate scot în evidenţă faptul că cele mai multe accidente se produc în Piteşti, acesta fiind urmat de localitatea Bascov şi  de Câmpulung.

La Piteşti cele mai periculoase zone sunt bulvardul Nicolae Bălcescu, bulevardul Petrochimiştilor, Calea Bucureşti, Strada Depozitelor iar cele mai multe accidente de produc la Piteşti , miercurea şi vinerea . Şi ca să nu mai fie niciun dubiu cu privire la gradul de educaţie şi civilizaţie redus pe care îl au unii şoferi, trebuie să vă spunem că principala cauză pentru producerea unor asemenea catastrofe pe drumurile publice este viteza excesivă. Din cauza ei  s-au produs nu mai puşin de 309 accidente. Şi neacordarea de prioritate pietonilor a dus la producerea a 129 de accidente grave.

Autorităţile locale au identificat o serie de soluşii pentru reducerea dezastrului de pe drumurile publice dar rămâne de văzut câte dintre ele vor fi şi aplicate în practică şi nu vor rămâne, ca multe alte proiecte, la stadiul de idei. Astfel, pentru reducerea numărului de accidente ar putea fi montate limitatoare de viteză din material sintetic în locurile cu risc ridicat de accidente, marcaje rutiere rezonatoare, montarea unor semafoare pietonale cu buton pentru pieton, instalarea unor lămpi cu halogen deasupra trecerilor de pietoni iar în zonele Petrochimiştilor şi Nicolae Bălcescu să se realizeze insule pietonale. Toate aceste soluţii vor fi prezentate şi primarului Piteştiului, Cornel Ionică şi se speră că aceasta va fi de acord să fie puse în practică. Şi ar trebui să fie realizate cât mai repede pentru ca Piteştiul să nu mai înregistreze şi alte pierderi de vieţi omeneşti. Orice justificare cu privire la costul unor astfel de investiţii din partea muncipalităţii ar fi nu numai o gravă eroare ci şi o dovadă de lispă de priorităţi în programul conducerii instituţie şi o totală indiferenţă fată de cetăţenii oraşului.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Ludovic Orban, noi precizări despre decizia CCR. Ce se întâmplă cu alegerile parlamentare

Avatar

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi referitor la decizia CCR care a stabilit că Parlamentul decide data alegerilor parlamentare că i se pare ceva „foarte straniu” şi a adăugat că în cazul în care Legislativul nu vrea să stabilească data respectivă, „nu ai ce să le faci parlamentarilor”.

„Au declarat public că vor amânarea alegerilor. (…) Deci, noi am stabilit data alegerilor în baza prevederilor constituţionale şi în baza prevederilor legii aflate în vigoare. Eram obligaţi să facem lucrul ăsta, pentru că astea sunt prevederile legii. De ce e data de 6 decembrie? Pentru că trebuie să ţii cont de două elemente constituţionale, durata mandatului de parlamentar, care e patru ani şi durata mandatului expiră pe 20 decembrie.

În plus, ai termenul constituţional de maximum 20 de zile de la data alegerilor în care preşedintele convoacă Parlamentul nou ales pentru prima şedinţă de validare a mandatelor şi de depunere a jurământului.

Publicitate

Deci, astea sunt prevederile constituţionale de care noi am ţinut cont. Mandatele expiră pe 20, noi am stabilit data de 6 decembrie „, a declarat Orban la B1 TV, întrebat dacă urmare a deciziei CCR, care a stabilit că Parlamentul decide data alegerilor parlamentare, PSD va vrea prin Legislativ să amâne data scrutinului fixată de Guvern pentru 6 decembrie.

Întrebat dacă în ultimii 30 de ani s-a întâmplat vreodată ca Parlamentul să decidă data alegerilor generale, premierul a spus: „Eu nu-mi aduc aminte”.

„În plus, gândiţi-vă că parlamentarii nu răspund pentru voturile politice din mandat. Deci, dacă Parlamentul nu poate să stabilească data alegerilor că nu vin parlamentarii la cvorum şi nu se poate adopta legea, ei nu răspund. Ce faci? Dacă Parlamentul – a acceptat Curtea Constituţională că pot să stabilească ei data alegerilor – nu vrea să stabilească data alegerilor, nu ai ce să le faci parlamentarilor. Cine stabileşte data alegerilor ? Normal, o dă Guvernul, dar… adică, mi se pare ceva foarte straniu, foarte straniu”, a afirmat Orban.

Fiind întrebat dacă Executivul mai poate întări în vreun fel data de 6 decembrie ca dată a scrutinului parlamentar, premierul a precizat: „Decizia Curţii a respins sesizarea legată de neconstituţionalitatea legii prin care Parlamentul şi-a acordat singur dreptul de a stabili data alegerilor”.

Premierul a adăugat că este curios ce se va întâmpla privitor la acest subiect, reafirmând că deja Parlamentul a stabilit data alegerilor pentru 6 decembrie.

„Sigur că, odată ce am dat decizia, prin hotărâre de guvern, şi am stabilit data alegerilor, repet, pe cadrul constituţional şi legal existent la data la care am stabilit, acum e un pic mai greu. Chiar sunt curios ce se întâmplă. Dacă vine Parlamentul şi dă o lege prin care stabileşte: data alegerilor parlamentare este iunie 2022? Ce se întâmplă, în ce situaţie ajungem? Adică, o să fie două alegeri? Noi mergem la alegerile pe care le-am convocat în 6 decembrie? Evident că e neconstituţional, evident că ai un termen maxim de prelungire a mandatelor”, a afirmat Orban

Curtea Constituţională a României a respins marţi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, informează agerpres.ro

Citește și:

Bursa zvonurilor: Cât a costat un vot la aceste alegeri (SURSE)

Lovitură devastatoare pentru DIICOT! Un celebru om de afaceri a fost pus în libertate

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ludovic Orban: ‘A fost una dintre cele mai grele bătălii, ne pare rău că nu am putut să batem PSD’

Avatar

Publicat

in

De

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, marţi seară, că PNL a câştigat alegerile locale, la votul politic, cu 34%, fiind urmat de PSD, cu 30%, şi USR cu 13%. Orban a precizat că PSD are 1.450 de primari, PNL 1.250, PMP 50 şi USR 45, iar în ceea ce priveşte consiliile judeţene PNL are 17, iar UDMR 4, restul fiind ale PSD. În plus, Orban afirmă că PNL a câştigat pentru prima dată votul politic din Teleorman, urmând a avea majoritate în Consiliul Judeţean.

”PNL a câştigat alegerile cu 34%. Pe locul doi a fost PSD cu 30%, asta la votul politic şi pe locul 3 USR, cu 13%. Ăsta este rezutatul. Unii nu văd decât victoriile de la Timişoara şi de la Braşov ale USR PLUS. Foarte bine, asta a fost decizia alegătorilor (…) deşi rezultatele concrete în cele două oraşe se văd”, a afirmat, marţi seară, preşedintele PNL Ludovic Orban, întrebat despre declaraţiile contondente ale liderilor USR PLUS cu privire la criteriile de integritate.

Orban a precizat că ”PSD a plecat de la 1.700 de primari şi are 1.430 de primari, PNL cu 1.250 – nu avem încă toate datele, urmează PMP cu 50 de primari şi abia pe locul 4 e USR PLUS cu 45 de primari. 1.250 de primari, comparabil cu 45 de primari. Noi ne comparăm cu PSD-ul. Ne pare rău că nu am putut să batem PSD, dar (…) este foarte greu în sistem de alegeri într-un tur să baţi un primar PSD”.

Publicitate

Întrebat cum a reuşit PNL la Vrancea, unde social-democratul Marian Oprişan deţinea preşedinţia Consiliului Judeţean din 2000, Orban a afirmat: ”A fost una dintre cele mai grele bătălii. Echipa noastră de acolo nu a mai acceptat niciun fel de compromis, nu a mai acceptat să-şi bage dracul coada n organizaţie şi a ales în mod solidar o bătălie pe viaţă şi pe moarte cu Oprişan. Acolo am câştigat, deşi scorul politic pentru PSD a fost aproximativ egal cu scorul nostru”.

De asmenea, Orban a vorbit despre faptul că PNL a câştigat pentru prima dată în judeul Teleorman.

”La Teleorman este prima dată când PNL câştigă Teleormanul, la vot politic la Consiliul Judeţean. Nu numai că-l câştigă, dar îl câştigă cu o diferenţă de peste patru procente faţă de PSD. Avem aproape 44$ la Consiliul Judeţean şi vom avea majoritatea prin sistemul de repartizare. Nu am reuşit să batem PSD, dar am plecat de la şapte preşedinţi de Cj şi am ajuns la 17. PSD are 20 de preşedinţii de Cj şi UDMR 4, în rest, nicio altă formaţiune politică, nici măcar nu s-a apropiat de şansa de a câştiga vreo preşedinţie de CJ”, a mai declarat Orban, informează news.ro

Citește și:

Bursa zvonurilor: Cât a costat un vot la aceste alegeri (SURSE)

Lovitură devastatoare pentru DIICOT! Un celebru om de afaceri a fost pus în libertate

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend