Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PF Daniel, mesaj către pelerini: Respectați cu stricteţe sfatul medicilor şi măsurile sanitare

Publicat

in

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a transmis, vineri seară, un mesaj către pelerinii care participă la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. ”Viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu pe care noi trebuie să le păstrăm cu multă rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu stricteţe sfatul medicilor şi măsurile sanitare”, a transmis Patriarhul Daniel, potrivit News.

PF Daniel a transmis, vineri seară, un cuvânt către pelerinii care participă la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ.

”Iubiţi pelerini,

Pentru a putea purta crucea multor suferinţe şi încercări pe care le-a adus pandemia actuală şi pentru a simţi ajutorul lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat, este necesar să ne întărim în credinţă, să sporim rugăciunea şi să săvârşim fapte de ajutorare a celor bolnavi şi neajutoraţi. În acest sens, pelerinajul din anul acesta la moaştele sfinţilor poate fi un moment de înnoire duhovnicească, de vindecare sufletească şi trupească pentru toţi”, a transmis Patriarhul în mesajul publicat de basilica.ro

Acesta cere credincioşilor să respecte măsurile sanitare şi să asculte de medici.

”Viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu pe care noi trebuie să le păstrăm şi să le cultivăm cu multă rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu stricteţe sfatul medicilor şi măsurile sanitare hotărâte de autorităţile competente. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ocrotească poporul nostru şi pe toţi oameni de orice primejdie, dar mai ales de boli molipsitoare şi aducătoare de moarte”, a mai transmis PF Daniel.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a precizat că programul sărbătorii Sfântului Dimitrie din acest an nu include absolut nicio procesiune cu participanţi.

”Sâmbătă, Sfintele Moaşte vor fi mutate în baldachinul de pe esplanada Catedralei. Tot fără procesiune. Evenimentul derulat pe parcursul mai multor zile exclude orice risc de aglomeraţie. Derularea sa va fi adecvată oricăror modificări ce ar putea surveni la nivelul măsurilor oficiale deja aprobate. Experienţa exemplară a anului trecut se adaugă maximei îngrijorări din acest an”, a transmis Vasile Bănescu.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Lider PSD îl atacă virulent pe Raed Arafat: ‘Mă bucur că cineva a avut curajul să oprească delirul’

Publicat

in

De

Liderul organizației județene PSD Giurgiu, Marian Mina, a declarat vineri, la Antena 3, despre faptul că noul ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, vrea ca rolul primordial în luarea deciziilor în pandemie să nu fie al altor structuri și persoane din afara ministerului.

  • „Nu a spus nimeni de demiterea dlui Arafat. Ma bucur ca cineva a avut curajul sa opreasca delirul dlui Arafat, ca e responsabil de multe tragedii. Medicii trebuie sa ia cele mai bune decizii legate de pendemie, nu Internele si nu CNSU”, a declarat Marian Mina.

Alexandru Rafila crede că măsurile de sănătate publică ar trebui luate de Ministerul Sănătăţii, nu de alte instituţii.

“Nu am discutat cu domnul doctor Arafat despre acest subiect, nu am avut ocazia, dânsul a fost destul de mult plecat din ţară în ultima perioadă, dar după ce noul guvern se va instala, voi avea discuţii în primul rând cu prim-ministrul şi cu ministrul de Interne şi, bineînţeles, şi cu domnul Arafat, pentru că acest mecanism prin care deciziile de sănătate publică sunt luate de persoane care nu au legătură directă cu sănătatea publică nu sunt în regulă. (…) Trebuie, totuşi, ca Ministerul Sănătăţii, într-o criză de sănătate, să aibă cuvântul hotărâtor în recomandarea deciziilor care sunt ulterior aprobate în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a afirmat Rafila, recent, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că CNSU nu trebuie să dispară, dar rolul Ministerului Sănătăţii atunci când e vorba de o criză sanitară “trebuie să fie rolul primordial”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Slovacia: Record de noi infectări zilnice cu noul coronavirus

Publicat

in

De

Slovacia a raportat vineri cel mai mare număr de infectări zilnice cu noul coronavirus de la începutul pandemiei de COVID-19, informează DPA.

Potrivit statisticilor publicate vineri, în această ţară, care are o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, 15.278 de persoane au fost confirmate pozitiv în ultimele 24 de ore.

Într-o declaraţie publicată pe Facebook, ministrul slovac al Sănătăţii a recunoscut însă că acest număr record a fost atins din cauza unor motive care ţin, parţial, de metodologie, potrivit Agerpres.ro.

Unele dintre rezultatele testelor PCR au fost introduse în sistemul informatic naţional cu o anumită întârziere, iar acesta ar fi motivul care a dus la stabilirea unui nou record de infectări zilnice.

Totuşi, ministrul slovac nu a negat faptul că tendinţa de creştere a numărului de infectări este deosebit de puternică, fiind independentă de acea lipsă de acurateţe a sistemului naţional de centralizare a cazurilor de coronavirus.

Experţii în sănătate atribuie acest număr ridicat de infectări ratei scăzute de vaccinare a populaţiei generale din Slovacia. Până vineri, doar 45% din totalul rezidenţilor slovaci erau vaccinaţi cu schemă completă.

Din cele peste 3.400 de persoane spitalizate cu COVID-19 în Slovacia, doar 15,5% sunt vaccinate cu schemă completă, potrivit statisticilor oficiale.

Slovacia se afla stare de urgenţă din 25 noiembrie, care permite, printre altele, impunerea unor restricţii de circulaţie. În aceeaşi zi, un lockdown generalizat a intrat în vigoare.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend