Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Peste 500 de posturi de conducere din MAI şi structurile subordonate, scoase la concurs

Publicat

in

Peste 500 de posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor subordonate au fost scoase la concurs, după ce Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, 9 noiembrie, memorandumul propus de MAI.
Potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă de MAI, memorandumul priveşte deblocarea a 506 posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor aflate în subordine, care la acest moment sunt ocupate prin împuternicire.

Cele mai multe dintre funcţiile de conducere scoase la concurs sunt la Inspectoratul General al Poliţiei Române – 281, 90 dintre posturi sunt la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi 31 la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, restul fiind funcţii de conducere din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul general pentru Imigrări, Direcţia Generală Anticorupţie, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Oficiul Responsabil cu Protecţia Datelor Personale, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi altele.

„Scoaterea la concurs a acestor posturi nu produce impact financiar, fondurile pentru asigurarea salariilor fiind deja incluse în bugetul MAI pe acest an, având în vedere că funcţiile sunt ocupate prin împuternicire, iar persoanele împuternicite beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca cele care ocupă funcţia de conducere în urma concursului. Menţionăm că posturile deblocate prin Memorandum vor fi ocupate doar prin concursuri organizate în condiţiile legii, în funcţie de specificul fiecărei funcţii în parte”, se arată în comunicat. Tot în cursul anului 2018, începând cu luna mai, au mai fost scoase la concurs 2.015 funcţii de conducere vacante existente la nivelul instituţiilor aflate în subordinea şi coordonarea MAI.

Conform aceleiaşi surse, prin OUG nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. 14, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Raliul Argeșului revine la sfârșit de iunie – VEZI PROGRAMUL

Publicat

in

De

La 8 luni de la ultimul raliu, o pauză mult prea lungă pentru pasionații motorsportului, DTO Rally are din nou ocazia să organizeze prima etapă a sezonului: Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot.

După aproape un deceniu de absență în Campionatul Național de Raliuri, evenimentul a revenit în 2019 cu o ediție memorabilă, lăudată de concurenți și fani. Cu probe speciale deosebite pe Transfăgărășan, în Pitești și lângă Curtea de Argeș, cursa a fost o referință în motorsportul din România încă de la prima ediție sub organizarea DTO Rally.

Sezonul competițional 2020 a debutat cu amânări din cauza restricțiilor cauzate de noul coronavirus, dar relaxarea măsurilor de către autoritățile centrale aduc vești îmbucurătoare pentru fanii motorsportului din România. Conform hotărârii din 28 mai  2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, începând cu data de 1 iunie se permite organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului și Sportului și Ministrului Sănătății.

Astfel, Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot se poate desfășura în perioada inițial planificată, 25-27 iunie, urmând a fi prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano 2020.

Transfăgărășanul va face parte din traseul de concurs al Raliului Argeșului CATENA – Powered by Peugeot, organizatorii pregătind surprize și probe speciale noi, toate detaliile urmând a fi dezvăluite în curând. Competiția programează peste 100 de kilometri cronometrați, împărțiți pe durata a două zile de concurs, comandamentul și parcul de service urmând a fi amplasate în centrul Municipiului Pitești.

Înscrierile pentru Raliul Argeșului 2020 vor fi deschise în perioada următoare. Toate detaliile, cât și alte informații necesare, vor fi comunicate de către organizatori și publicate pe website-ul competiției – www.raliulargesului.ro.

În prezent, organizatorii Raliului Argeșului CATENA – Powered by Peugeot depun toate eforturile ca evenimentul să fie un succes, la fel ca în 2019. În paralel, se menține o legătură strânsă cu autoritățile centrale și locale, cât și cu Federația Română de Automobilism Sportiv. Deși momentan nu se cunosc toate măsurile care se vor aplica de-a lungul competiției, organizatorii vor pune pe primul loc siguranța tuturor celor implicați.

Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești și CATENA, cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Răsturnare de situație! Cine l-a fotografiat pe Ludovic Orban în timp ce stătea la un pahar cu miniștrii săi

Publicat

in

De

O fotografie cu Ludovic Orban și o parte dintre miniștrii săi, stând la un pahar și fumând în biroul premierului, este viralizată intens pe rețelele de socializare. Mai mult, după ce imaginea a apărut în spațiul public, prim-ministrul și Cabinetul său au fost criticați vehement de Opoziție.

Întrebarea care stă pe buzele tuturor în acest moment este cine a făcut fotografia?

După ce Știripesurse.ro a dezvăluit că fotografia ar fi fost făcută de șeful Cancelariei, Ionel Dancă, Ludovic Orban a negat acest aspect.

Nu este adevărat. Ăsta este un fitil băgat în jurul fotografiei”, a declarat premierul, pentru Libertatea.

Întrebat pe cine bănuiește, șeful Executivului a precizat că inclusiv persoana care i-a servit ar fi putut să-i fotografieze.

Primii care au difuzat sunt Vasilcoiu (n.r. – consilierul Liei Olguța Vasilescu – PSD) şi Orlando Teodorovici (n.r. – fost ministru al Finanțelor și fost vicepreședinte al PSD). Nici nu vreau să mă gândesc cine a făcut-o. Mai rămân 3-4 oameni. Eventual, cine ne-a servit putea să facă poza.”, a mai spus Ludovic Orban.

Șeful Guvernului a mai declarat că fotografia a fost făcută de ziua sa, pe 25 mai.

Da, am văzut fotografia. Este făcută de ziua mea de naştere, pe 25 mai. Au venit câţiva colegi. Este reală, nu pot să dezmint, cum fac alţii, lucruri de domeniul evidenţei.”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Vezi și

Lovitură de proporții încasată de DNA! Mutare neașteptată făcută de CCR

Mega-veste! Mii de angajați vor primi un stimulent din partea statului

EXCLUSIV Gigantul LIDL îi dă șah Guvernului Orban! ‘Alimente de bază’. Reacția lui Nelu Tătaru, în contradictoriu cu cea a Poliției Române

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend