Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Peste 100 de prizonieri ISIS au evadat în Siria după lansarea ofensivei turce (oficial american)

Avatar

Publicat

in

Peste 100 de deținuți din gruparea jihadistă Stat Islamic (ISIS) au evadat până acum în Siria după lansarea ofensivei turce împotriva kurzilor din nordul țării, a informat miercuri un înalt responsabil american, potrivit AFP.

„Am spune că numărul lor depășește acum 100. Nu știm unde se află aceștia”, a precizat James Jeffrey, emisar american pentru Siria, în fața Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanților a SUA.

Publicitate

Săptămâna trecută, secretarul american al Apărării, Mark Esper, estima că ofensiva militară turcă lansată împotriva unei miliții kurde aliate occidentalilor în lupta contra ISIS a provocat „eliberarea a numeroși deținuți periculoși” din rândul jihadiștilor.

Ulterior, tot un responsabil american spunea că Statele Unite nu au constatat vreo „o evadare majoră” a prizonierilor ISIS, aflați sub controlul forțelor kurde în Siria, în pofida ofensivei în desfășurare a Turciei. Acesta dădea asigurări în fața jurnaliștilor că singurul „incident notabil” a fost unul legat de circa o sută de strămutați, în mare parte soții sau copii ai jihadiștilor, care au dispărut după declanșarea operațiunii militare turce.

Aproximativ 12.000 de combatanți ai ISIS, dintre care 2.500-3.000 străini, sunt deținuți în închisorile aflate sub controlul kurzilor, potrivit cifrelor difuzate de surse kurde. Iar în taberele de strămutați din nord-estul Siriei se află alți aproximativ 12.000 de străini, 8.000 de copii și 4.000 de femei.

Citește și:

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Guvernul a reglementat denumirile titlurilor și calificativelor conferite celor care termină facultatea

Avatar

Publicat

in

De

Ministerul Educaţiei anuţă că denumirile titlurilor şi calificărilor din învăţământul superior au fost reglementate printr-o hotărâre a Guvernului, precizând că actul normativ este un pas pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană.

”Executivul a adoptat în şedinţa de astăzi, 7 august 2020, o hotărâre prin intermediul căreia sunt reglementate denumirile titlurilor şi calificărilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă, înmatriculaţi în anul I de studii în anii universitari 2017 – 2018, 2018 – 2019, 2019 – 2020 şi 2020. Actul normativ stabileşte şi nivelurile de calificare corespunzătoare fiecărei calificări”, arată Ministerul Educaţiei.

Publicitate

Prin aprobarea actului normativ şi a nomenclatorului aferent, instituţiile de învăţământ superior au la dispoziţie un instrument de lucru unitar, în vederea completării diplomelor şi suplimentelor la diplomă pentru absolvenţii învăţământului universitar de licenţă, înmatriculaţi în anul I de studii, în anii universitari menţionaţi.

Citește și: Decizie radicală luată de luptătorul K1 Cătălin Moroşanu! Pentru ce funcție candidează

”În acelaşi timp, se asigură o mai bună pregătire profesională, o inserţie mai sigură pe piaţa muncii a tuturor categoriilor de absolvenţi, o mai bună înţelegere a angajatorilor privind oferta de formare, precum şi o eficientă informare a elevilor, a studenţilor şi a altor categorii interesate privind calificările pe care le pot obţine în sistemul naţional de calificări. De asemenea, actul normativ adoptat astăzi reprezintă un nou pas spre calea armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană. Nomenclatorul propriu-zis constituie punctul de reper pentru completarea corectă a suplimentului la diplomă, instrumentul care contribuie în mod substanţial la optimizarea transparenţei diplomelor şi a calificărilor în spaţiul european”, precizează Ministerul Educaţiei.

Citește și: Gabriela Firea lansează un nou atac dur la adresa Guvernului: Minciuna a ieșit la suprafață

Conform sursei citate, toate acestea vin în contextul în care denumirea calificărilor şi nivelul de calificare capătă o importanţă deosebită în procesul de recunoaştere a calificărilor menţionate în documente europene, precum: Convenţia Internaţională privind recunoaşterea Calificărilor din învăţământul superior, adoptată la a 40 – a Conferinţă Generală UNESCO din 25 noiembrie 2019; Recomandarea Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoaşterii reciproce automate a calificărilor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învăţământ şi formare, precum şi a rezultatelor perioadelor de învăţare petrecute în străinătate; Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/2021 a Comisiei din 18 iulie 2018 privind adoptarea unor standarde şi formate tehnice necesare pentru funcţionarea corelării automate prin intermediul platformei IT comune, utilizând clasificarea europeană şi interoperabilitatea între sistemele naţionale şi clasificarea europeană – noul Europass.

”Mai precizăm că, în vederea implementării în continuare a recomandărilor europene şi internaţionale privind recunoaşterea calificărilor, inclusiv recunoaşterea automată şi noul Europass, Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să parcurgă o serie de paşi esenţiali pentru acest proces. O etapă importantă din această foaie de parcurs se realizează prin hotărârea aprobată astăzi, care completează actele normative existente cu denumirea titlului calificărilor şi nivelul de calificare, elemente esenţiale în procesul de recunoaştere a calificărilor, pe care România l-a votat în 2019 la Conferinţa Generală UNESCO”, adaugă ministerul.

Până în prezent, titlurile şi calificările au fost reglementate conform H.G. nr. 577/2017 din 9 august 2017 privind aprobarea denumirilor calificărilor şi titlurilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă, înmatriculaţi în anul I de studii în anii universitari 2014 – 2015, 2015 – 2016 şi 2016 – 2017.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

China doreşte ca preşedintele Trump să nu fie reales, potrivit serviciilor de informaţii americane

Avatar

Publicat

in

De

China ar prefera ca Donald Trump să nu fie reales în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie şi şi-a ”intensificat eforturile de influenţă” înainte de alegeri, au apreciat vineri serviciile de informaţii americane, relatează AFP, citată de Agerpres. Iranul încearcă, de asemenea, să-l ”slăbească pe preşedintele Trump”, în timp ce Rusia foloseşte ”mai multe pârghii în special pentru a-l denigra” pe rivalul democrat Joe Biden, potrivit lui William Evanina, directorul al Centrului Naţional pentru Contra-Informaţii şi Securitate (NCSC).

Acest înalt resonsabil, care supraveghează monitorizarea interferenţelor străine în viaţa politică americană, a emis un comunicat pentru a face bilanţul ameninţării înainte cu mai puţin de trei luni de scrutin.

Publicitate

”Pare dificil pentru adversarii noştri să se amestece sau să manipuleze rezultatele la scară largă”, a spus el la început, în timp ce şi-a exprimat ”îngrijorarea” cu privire la campaniile de influenţă duse, potrivit lui, sub acoperirea Chinei, a Rusiei şi Iranului.

”Considerăm că China preferă ca preşedintele Trump – considerat ca imprevizibil de Beijing – să nu câştige un al doilea mandat. China şi-a intensificat eforturile pentru a influenţa mediul politic” înaintea votului, a declarat Evanina, în timp ce opoziţia dintre Beijing şi Washington se amplifică în fiecare zi.

De asemenea, ”considerăm că Iranul încearcă să slăbească instituţiile democratice americane, preşedintele Trump şi să împartă ţara înaintea alegerilor din 2020′, în special printr-o ” campanie de influenţă online, care răspândeşte ştiri false şi conţinut anti-american”, a spus el.

Dimpotrivă, a continuat William Evanina, ”credem că Rusia foloseşte mai multe pârghii în principal pentru a-l denigra pe fostul vicepreşedinte Biden”, care a apărat opoziţia rusă când era membru al administraţiei Barack Obama.

“Actori legaţi de Kremlin încearcă să sprijine candidatura preşedintelui Trump pe social media şi la televiziunea rusă”, a menţionat el. Potrivit serviciilor de informaţii americane, Moscova a făcut deja campanie pentru Donald Trump în 2016.

Şefii Comitetului de Informaţii din Senat au considerat că publicarea acestor informaţii este ”cel mai bun mod de a combate” imixtiunile.

Dar ”îi încurajăm pe politicienii din ambele părţi să nu folosească aceste informaţii ca armă politică, pentru că ar servi interesele adversarilor noştri”, au adăugat alesul republican Marco Rubio şi colegul său democrat Mark Warner.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend