Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Peste 100 de argeșeni amendați pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă

Publicat

in

În ultimele 24 de ore, în Argeș, un număr de 205 efective de poliţişiti şi polițiști locali au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19. Au fost desfășurate 28 de acţiuni punctuale (dintre care 25 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).

În cadrul activităților au fost verificate 1.327 de persoane, precum și 285 de autovehicule, dintre care 92 mijloace de transport în comun. În ultimele 24 de ore, au fost verificate 128 de societăți comerciale, în cadrul a 131 de obiective/locaţii, unde poliţiştii şi reprezentaţii celoralte structuri cu care s-a acţionat în sistem integrat au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 135 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.500 de lei, după cum urmează:
-123 de sancţiuni, în valoare de 11.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
-12 sancţiuni, în valoare de 2.000 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00).

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Vești bune! Se modifică legea pensiilor: De ce beneficii vor avea parte cei care lucrează până la această vârstă

Publicat

in

De

Vești bune pentru mii de români! Conform unui proiect de ordonanță aflat pe masa la Consiliul Economic și Social (CES) pentru avizare, toți cei care au făcut stagiul minim de cotizare și care lucrează și după împlinirea vârstei standard de pensionare vor primi anumite stimulente din partea statului.

Mai exact, conform documentului, punctajul lunar realizat în perioada de după împlinirea condițiilor de pensionare se va majora cu 50%, ceea ce înseamnă că vor beneficia de pensii mai mari când vor decide să se pensioneze.

“Pentru asiguraţii care au realizat stagiul minim de cotizare şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare (…), punctajul lunar realizat în perioada respectivă se majorează cu 50%”, apare, mai exact, în proiectul de OUG de la CES.

Așadar, prin această propunere se urmărește motivarea persoanelor care au  împlinit vârsta standard de pensionare să își prelungească viața activă și să aibă perioade mai lungi de contribuție, ceea ce se va reflecta, în mod direct, în valoarea pensiei.

Și în prezent, cei care decid să lucreze după împlinirea vârstei standard de pensionare beneficiază de majorarea punctajului lunar realizat în perioada respectivă, doar că valoarea majorării este de doar 0,5%.

Potrivit Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare este diferită pentru femei și bărbați. În cazul bărbaților, lucrurile sunt simple: vârsta standard de pensionare este de 65 de ani.

Pe de altă parte, în cazul femeilor, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani, însă va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030. Astfel, în acest an de exemplu, femeile nu vor trebui să aștepte să ajungă la la 63 de ani pentru a se pensiona, ci vor putea să o facă la 61 de ani trecuți. De exemplu, din noiembrie 2021, femeile se vor putea pensiona la 61 de ani și opt luni.

Același proiect de OUG urmează să prelungească perioada până la care angajatorii trebuie să aducă locurile de muncă în condiții deosebite la condiții normale, respectiv până la data de 1 septembrie 2023. Termenul actual este data de 1 septembrie 2021.

Atenție! Prevederile proiectului de OUG nu se aplică momentan. Acesta trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare, informează avocatnet.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Se complică situația pentru cadrele medicale! Ioana Mihăilă: ‘Președintele Colegiului Medicilor susține testarea periodică a medicilor nevaccinați’

Publicat

in

De

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a precizat că președintele Colegiului Medicilor este de acord situația ca medicii nevaccinați împotriva coronavirusului să fie obligați să se testeze din fonduri proprii.

„Preşedintele Colegiului Medicilor susţine această măsură şi chiar l-am rugat să facă un chestionar printre membrii Colegiului Medicilor ca să vedem şi părerea lor. În paralel, am început o documentare a situaţiei vaccinărilor în rândul personalului medico-sanitar în unităţile spitaliceşti”, a spus ministrul.

Astfel, din datele parţiale reiese că, cel puţin în Bucureşti, peste 80-85% din medici sunt vaccinaţi, a arătat Mihăilă.

„Din personalul medico-sanitar, dacă luăm la nivel global, undeva la 58%, din datele parţiale pe care le avem până acum, sunt vaccinaţi”, a afirmat demnitarul, informează agerpres.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend