Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Persoanele nevaccinate, vizate de valul 4. Ioana Mihăilă avertizează: ‘Au risc mult, mult mai mare de a dezvolta forme de boală care să necesite internare sau există riscul de deces’

Publicat

in

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri seară, că 87% din noile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 apărute în România în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, iar 91% din decese au survenit la persoane neimunizate.

„Când spunem că valul 4 e al nevaccinaţilor, ne referim la cine va fi mai afectat de acest val 4, iar persoanele nevaccinate au risc mult, mult mai mare de a dezvolta forme de boală care să necesite internare sau există riscul de deces mult mai mare la acele persoane care sunt nevaccinate. Uitându-ne pe ce s-a întâmplat în ultimele patru săptămâni în România, observăm că 87% din noile cazuri, chiar dacă nu au fost atât de multe, sunt ale nevaccinaţilor. 87% din cazurile de noi infectări au fost la persoane nevaccinate şi 91% din decese au apărut la persoane nevaccinate, deci cred că nu mai trebuie să existe urmă de îndoială că vaccinaţii vor fi protejaţi, nevaccinaţii sunt încă expuşi riscului”, a spus ministrul la B1 TV.

Mihăilă a explicat că lucrurile nu vor merge la fel ca în timpul valului 3, în sensul că, deşi ar putea exista un număr mare de infectări, dacă persoanele care se infectează sunt vaccinate, ele vor face forme uşoare sau foarte uşoare de boală.

În context, ministrul a dat exemplul Marii Britanii, arătând că, acum, numărul de cazuri de infectare înregistrat aici este asociat cu un număr foarte redus de spitalizări şi de decese.

„În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu COVID-19 este în creştere. Săptămâna aceasta am primit un raport de la INSP unde au fost prezentate 4 scenarii în funcţie de rapiditatea cu care creşterea aceasta a cazurilor se poate instala, iar în scenariul pesimist (…) ne putem aştepta la o creşte rapidă a cazurilor, ajungând până în 15 septembrie să avem peste 1.500 de noi cazuri pe zi.

Raportul INSP calculează şi nevoile de resurse în ceea ce priveşte numărul paturilor. Se estimează că în plin val 4 pandemic s-ar putea să fie nevoie de 500, 500 şi ceva de paturi de terapie intensivă. (…) Cred că fiecare bolnav contează, cred că fiecare nou infectat care putea să nu se infecteze, cred că fiecare persoană care moare şi putea să nu moară în contextul în care acum avem vaccin contează, pentru că din acei 1.500 s-ar putea să fie cineva apropiat nouă”, a mai spus Ioana Mihăilă, informează agerpres.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

ACTUAL

Adrian Oros avertizează: ‘România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului și a transportului animalelor vii!’

Publicat

in

De

Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului și a transportului animalelor vii, iar aceste preocupări stranii ale unora din Parlamentul European pot afecta grav crescătorii de animale români.

România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului și a transportului animalelor vii!

Aceste preocupări stranii ale unora din Parlamentul European pot afecta grav crescătorii de animale români!

Sunt de acord cu faptul că toate condițiile de bunăstare animală, inclusiv cele din timpul transportului trebuie respectate, de toate țările membre. România are o legislație actualizată, care prevede monitorizarea respectării condițiilor de bunăstare in timpul transportului (Reg.1/2005) până la destinație. Suntem singura țara europeană care avem o asemenea reglementare. Legea 150/2020, a cărui inițiator sunt, prevede prezența obligatorie la bord a personalului medical veterinar care sa monitorizeze starea de sănătate si condițiile de bunăstare a animalelor, să ofere asistență medicală daca este nevoie și sa completeze un raport zilnic si unul la finalul transportului.

De asemenea, cred că acolo unde este posibil și există cerere, este mai rentabil din punct de vedere economic să se exporte carcase și carne procesată. Se creează locuri de muncă și se corectează balanța comercială.

De aceea, cred că verificarea strictă a respectării condițiilor de bunăstare animală de către transportator prin autoritățile competente este soluția, și nu interzicerea exportului de animale vii, care ar afecta grav fermierii romani.

Resping total o asemenea idee care a fost inițiată în Parlamentul European, iar acum își caută susținători. Mă bazez pe o abordare echilibrată a Consiliului AgriFish!”, a scris Adrian Oros pe pagina sa de Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

ACTUAL

Ion Cristoiu: ‘Șirurile de morți din cauza proastei administrări a pandemiei și amenințarea crizei energetice ar fi trebuit să provoace o tulburare de stradă uriașă, amenințând dărâmarea scenei politice’

Publicat

in

De

Jurnalistul și Publicistul Ion Cristoiu afirmă că șirurile de morți din cauza proastei administrări a pandemiei, balamucul deciziilor privind restricțiile și amenințarea crizei energetice ar fi trebuit să provoace o tulburare de stradă uriașă. Atunci politicienii de azi simțind cum li se clatină scena sub picioare ar fi ajuns rapid la o înțelegere ca în 1907.

”Celebrul pamflet semnat de nu mai puțin celebrul I.L. Caragiale, 1907. Din primăvară pînă-n toamnă, surprinde la un moment dat prin crunta ironizare a scenelor din Parlament menite a exprima Înțelegerea dintre Conservatori și Liberali, cele două mari partide pînă atunci în dușmănie gen pe viață și pe moarte:

„Cum au izbucnit primele flăcări, guvernul conservator (sub barba căruia, pe-ndelete, încă din vara anului trecut 1906, pe vremea Expoziției jubiliare, se organizase mișcarea maselor țărănești) s-a declarat cu toată candoarea incapabil să țină piept elementului dezlănțuit Regele, firește, adînc îngrijat și bănuind, cu drept cuvînt, El care-și cunoaște bine oamenii, că liberalii nu erau atât de ignoranți în privința evenimentelor, a făcut apel la patriotismul șefului lor. Acesta a primit zdrobitoarea sarcină a puterii numai cu condiția ca facțiunea conservatoare și majoritățile ei să-i promită concursul fără nici o rezervă; iar conservatorii, rușinați și îngroziți de moștenirea ce lăsau, s-au plecat învoielii.

Au urmat, în Camere, duioase scene teatrale… În publicitatea românească, foarte înclinată, la ocaziuni mari, către nota sentimentală, astfel de exhibițiuni se numesc «scene înălțătoare». Toată lumea a plîns, miniștri de azi, miniștri de ieri, deputați, senatori, publiciști, raportori și tribunale publice; și-n fața lumii acesteia atît de emoționate, doi mari între mari fruntași, un conservator și un liberal, s-au strîns în brațe cu efuziune și s-au sărutat solemn, spălînd cu lacrimi fierbinți tot trecutul – care, ce-i drept, cam avea nevoie de spălat: în căldura luptelor de pînă ieri a celor două facțiuni, primul nu numea pe al doilea decît «trădător de neam», iar acesta pe acela «fiul lui Belzebut». Răscoalele făceau deci o minune: trădătorul de neam de pînă ieri se preschimba în salvator al patriei; iar fiului lui Belzebut îi crescuseră peste noapte aripi de heruvim În fața primejdiei, pentru amîndouă egal de amenințătoare, facțiunile de guvernămînt dușmane își dau mîna spre restabilirea ordinii. Care va să zică, un guvern incapabil, deși dispune de majorități formidabile, cade; vine altul la putere declarîndu-se și el dintru început incapabil dacă incapabilul căzut nu-i dă, fără nici o rezervă, concursul – tocmai după principiul gramatical că două negațiuni fac o afirmațiune: două incapacități mărturisite dau o capacitate netăgăduită.”

Despre ce Înțelegere e vorba?
Despre cea dintre Partidul Național Liberal și Partidul Conservator din martie 1907 pentru a soluționa Criza devastatoare, periculoasă pentru existența României ca stat, numită Răscoala de la 1907.

Ce spun documentele?
Răscoala a izbucnit în 21 februarie 1907 în satul Flămînzi și s-a extins cu repeziciune și pe fondul impotenței funciare a guvernului Conservator condus de George Gr. Cantacuzino, premier și ministru de Interne. Semnele Crizei ajung în Parlament. Întreaga clasă politică o vîră pe mînecă. Bugetul pe 1907 – 1908 e votat fără probleme. Take Ionescu, șeful Grupării takiste din Partidul Conservator, îi dă regelui sfatul să-i aducă pe Liberali la putere, deși Take Ionescu e ministrul Finanțelor în Guvernul Conservator. Pe 11 martie 1907, Guvernul Cantacuzino demisionează. Pe 12 martie 1907, vine la Putere Partidul Național Liberal, pînă atunci în Opoziție. Guvernul Liberal se bucură, potrivit înțelegerii, de sprijinul Conservatorilor:
Premier Dimitrie A. Sturdza. La Interne e Ionel Brătianu. La ministerul de Război, generalul Averescu.

Evenimentele scăpaseră de sub control. Pentru a le face față se cerea un Guvern forte, sprijinit în acțiunea sa de Opoziție. Și Opoziția, alcătuită din foștii guvernanți, au sprijinit represiunea, singura soluție de moment pentru controlarea situației.

În pamflet, desigur, I.L. Caragiale își bate joc de demagogia tipică politicianismului român. Între noi fie vorba, se putea încheia și respecta o Înțelegere și fără scenele de teatru de prost gust din Parlament. Nu-mi dau seama dacă I.L. Caragiale a luat în tăbarcă Înțelegerea. Văzută din perspectiva a ce s-a întîmplat după Înțelegere între cele două partide care au trecut astfel peste decenii de luptă oarbă, pentru a salva țara, Înțelegerea e o dovadă că politicienii pot ajunge la un moment dat la un Acord.

Evident, de Răscoală erau responsabili politicienii, Conservatorii îndeosebi. Deși erau semnale că țăranilor le-a ajuns cuțitul la os, politicienii își vedeau mai departe de tarantelele lor politicianiste. Numai că la 12 martie 1907 nu mai era timp de jocuri politice. Situația țărănimii urma să fie analizată și soluționată mai tîrziu.

De ce au renunțat, în martie 1907 politicienii români la jocurile politicianiste, la orgoliile ieftine, la încercarea de a cîștiga, luptînd cu ghearele și cu dinții, o bucată mai mare din friptura resurselor bugetare?
Pentru că Răscoala, o dată începută, luase o asemenea amploare încît toți simțeau în ceafă suflul fierbinte al conacelor în flăcări.

De ceva timp, românii lui 2021 sînt martorii unei Tarantele gureșe pe care o joacă toată partidele. Inutil să mai trec în revistă, întîlnirile eșuate, declarațiile demagogice, suspiciunile reciproce. E limpede că nici un partid n-are vreun gînd serios de a pica la o Înțelegere cu alte partide pentru ca în România să se încheie Criza politică majoră care, iată, împlinește în curînd două luni.

De ce nu ajung partidele la o Înțelegere precum cea din martie 1907?
Răspunsul e simplu:
Pentru că politicienii nu se confruntă cu pericolul Răscoalei din 1907.

Șirurile de morți din cauza proastei administrări a Pandemiei, balamucul deciziilor privind restricțiile, oamenii care merg la spital pentru a se vindeca și mor arși din neglijență, conștiința statului eșuat, amenințarea crizei energetice ar fi trebuit să provoace o Tulburare de stradă uriașă, amenințînd dărîmarea scenei politice pe care se joacă de două luni și ceva telenovela ciorovăielii dintre partide.

Atunci politicienii de azi simțind cum li se clatină scena sub picioare ar fi ajuns rapid la o înțelegere ca în 1907.
Nu s-a întîmplat însă nimic.
Nu s-a întîmplat nu o Răscoală ca în 1907, nu o Revoltă ca în decembrie 1989, nu s-a întîmplat nici măcar o bolboroseală.
Cum să nu joace mai departe Lapte gros politicienii noștri?”, conform cristoiublog.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend