Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Percheziții la locuința fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon! Acuzații de trădare și îmbogățire ilicită

Publicat

in

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a primit în această dimineață vizita procurorilor. Acesta este suspectat de trădare şi îmbogăţire ilicită, după apariţia unor imagini în care Vlad Plahotniuc i-a dat lui Dodon o pungă în care ar fi fost bani, scrie news.ro

Procuratura Generală de la Chişinău a confirmat desfăşurarea, de către procurorii anticorupţie, în comun cu ofiţerii SIS şi CNA, a unor percheziţii la domiciliului fostului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Potrivit procurorului responsabil de comunicare cu mass-media din cadrul PG, Mariana Cherpec, perchezitii au loc inclusiv la alte locaţii, imobile deţinute prin persoane interpuse, „în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracţiunii prevăzute de art.324 (coruperea pasiva) art.1812 ( acceptarea finanţării partidului politic de către o organizaţie criminală), art.337( trădare de Patrie) şi art.3302 (îmbogăţire ilicită)”, relatează sursa citată.

Percheziţiile au loc şi la sediul asociaţiei „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, al cărei preşedinte este Igor Dodon, iar co-fondator este organizaţia „Delovaia Rossia”, care îi are printre lideri pe Igor Ceaika, fiul fostului procuror general din Rusia, Iuri Ceaika, precizează Deschide.md, citat de news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Scenarii în care Putin ar muri în timpul mandatului

Publicat

in

De

Speculaţiile privind o boală mortală de care ar suferi Vladimir Putin s-au amplificat în ultima vreme dar indiferent de cât adevăr se regăseşte în ele, toată lumea a început să se gândească serios la ce s-ar întâmpla dacă preşedintele rus chiar ar deceda în timpul mandatului, scrie analistul politic Tatiana Stanovaia în Moscow Times.

Dacă opoziţia tinde să creadă că regimul lui Putin va dispărea odată cu el, creând şansa unei noi „perestroika”, conversatorii cred că, dimpotrivă, ar fi şansa lor să strângă şuruburile, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Cine sau ce grupuri vor urma la putere este însă profund incert.

În constituţia rusă nu există prevederi clare privind eventualitatea morţii preşedintelui în funcţie, specificându-se doar circumstanţa „motivelor de sănătate” care l-ar împiedica pe şeful de stat să-şi exercite autoritatea.

Totuşi, în practică, procedura este aceeaşi precum în cazul unei demisii.

În contextul actual, întrebarea-cheie are legătură cu modul în care va pleca Putin din funcţie – brusc şi neaşteptat sau având timpul necesar să numească un succesor.

În acest ultim caz, în care succesorul ar fi cunoscut, elitele ar avea mai puţin spaţiu de manevră.

Cu cât Putin are mai mult timp să pregătească succesiunea cu atât  transferul de putere va fi mai uşor de gestionat.

În măsura în care sprijinul politic pentru Putin rămâne relativ stabil în Rusia, el şi succesorul său vor avea la dispoziţie un capital politic considerabil – corespunzător cu ceea s-ar putea numi „ideologia putinismului”, adică ideologia care, până în prezent, a asigurat stabilitatea regimului.

Pe de altă parte, dacă Putin părăseşte postul brusc, fără a avea timp să pregătească transferul de putere, toate aspectele devin imprevizibile depinzând într-o măsură mai importantă de factori aflaţi în afara controlului lui Putin, în timp ce rolul elitei va spori considerabil.

Potrivit Constituţiei ruse, în cazul în care preşedintele devine incapabil să-şi exercite atribuţiile, o parte din prerogative sunt preluate de premier.

Însă, în calitate de preşedinte în exerciţiu, puterile sale sunt limitate – nu poate dizolva Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului), organiza un referendum sau să propună revizuiri constituţionale.

Statusul de „preşedinte în exerciţiu” pare un punct de plecare ideal  pentru un potenţial succesor, fiind şi motivul pentru care mulţi observatori sunt de părere că un eventual transfer de putere va începe cu numirea unui nou premier.

În ciuda meritelor sale, este destul de puţin probabil ca Putin să vadă un succesor în actualul premier Mihail Mişustin – acesta nu este apropiat de Putin şi a rămas un tehnocrat.

Chiar dacă, în cazul unei bruşte incapacităţi a lui Putin, devine automat preşedinte în exerciţiu, asta nu-l face un candidat favorit în alegerile prezidenţiale, întrucât nu a fost ales în prealabil de Putin.

De fapt, Mişustin s-ar putea afla într-o situaţie dificilă, deoarece ar fi dependent de administraţia prezidenţială – or, într-o atare situaţie, orice fel de decizii politice independente sau schimbări de personal în guvern ar genera cu siguranţă conflicte.

Procedura constituţională, în eventualitatea decesului preşedintelui, este următoarea: Consiliul Federaţiei are 14 zile să convoace alegeri prezidenţiale (votul trebuie să aibă loc în termen de trei luni de la încetarea prerogativelor prezidenţiale) iar dacă nu o face, sarcina revine Comisiei Electorale Centrale.

Dacă nu a fost numit un succesor, va creşte rolul instituţiilor împreună cu oportunităţile ca elitele să aibă un rol în preluarea puterii.

În prezent, instituţiile esenţiale ale puterii funcţionează în calitate de componente ale regimului informal al lui Putin.

Dar dacă Putin nu apucă să lase un succesor, acestea vor deveni vehicule ale intereselor marilor corporaţii, serviciilor secrete, conducerii partidului „Rusia Unită”, precum şi asociaţilor influenţi şi prietenilor lui Putin.

Dispute pentru pârghii de influenţă se vor isca imediat, moment în care problema esenţială va fi probabilitatea ca elitele să ajungă la consens privind un succesor.

Obţinerea unui consens va depinde de mulţi factori, dar, mai presus de toate, de starea putinismului însuşi.

În prezent, când guvernul are rate anormal de mari de aprobare, populaţia e mobilizată, iar opoziţia redusă la tăcere, şansele ca elitele să ajungă la un acord sunt destul de mari.

Cel mai probabil forţele conservatoare, în principal aşa-numiţii „siloviki”, vor prelua iniţiativa, rezultatul fiind că următorul regim va fi chiar mai violent, războinic, represiv şi intransigent decât precedentul.

Deşi e neplăcut, realitatea e că în acest moment această viziune se aliniază mai strâns opiniei publice ruse decât o agendă de modernizare sau reformistă.

Dacă momentul plecării lui Putin coincide cu cel al slăbirii blocului pro-război şi al scăderii susţinerii politice a regimului, pe fondul nemulţumirii populaţiei şi înmulţirii problemelor economice, atunci „siloviki” vor avea prea puţin spaţiu de manevră, în timp ce vocile moderniştilor şi ale marilor afaceri se vor auzi mai puternic.

În aceste circumstanţe, alegerea unui succesor va fi un proces disputat.

În oricare dintre situaţii, multe vor depinde de starea mediului politic mainstream din momentul răposării lui Putin  – de gradul de „sănătate” al ideologiei anti-occidentale, antiliberale, conservatoare, crescând probabilitatea ca elitele să se străduiască să menţină lucrurile neschimbate sau să strângă şi mai mult şuruburile; respectiv de degradarea situaţiei economice şi politice, nemulţumirea generală crescândă, revitalizarea opoziţiei sistemice şi decăderea putinismului, care vor mări şansele ca Rusia să se aleagă cu un preşedinte mai slab, dar mai înclinat spre reformă.

În mediul politic actual, cu cât Putin iese mai rapid din scenă cu atât creşte probabilitatea unei revanşe conservatoare, conchide Tatiana Stanovaia, fondatoarea proiectului de analiză politică „R.Politik”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Profeția gigantului petrolier Exxon Mobil: ‘Fiecare maşină nouă vândută în lume va fi electrică până în 2040’

Publicat

in

De

Gigantul petrolier preconizează că, până în 2040, fiecare autoturism nou vândut în lume va fi electric, a declarat directorul general Darren Woods într-un interviu la CNBC, informează Mediafax.

Woods a declarat că Exxon Mobil evaluează modul în care scăderea vânzărilor de benzină ar putea avea un impact asupra activităţii sale. Exxon Mobil este una dintre cele mai mari companii internaţionale de carburant cotate la bursă şi lider în industrie. Site-ul său se laudă că este cel mai mare „rafinator şi comerciant de produse petroliere”, precum şi o companie de produse chimice.

Woods, care şi-a petrecut o parte a carierei sale pe partea de produse chimice a operaţiunilor companiei, spune că produsele chimice vor fi esenţiale pentru a menţine profitabilitatea companiei în timpul tranziţiei către o energie curată. Materialele plastice pe care le produce Exxon Mobil pot fi folosite la fabricarea vehiculelor electrice.

Woods a spus că tranziţia spre maşini exclusiv electrice nu va avea un impact major asupra companiei la care activează: „această schimbare nu va face sau va distruge această afacere sau această industrie, sincer”.

Calculele Exxon Mobil au prezis că cererea de petrol în 2040 va fi echivalentă cu necesarul mondial din 2013 sau 2014. Woods a explicat pentru CNBC că firma era încă profitabilă la acel moment.

În 2021, doar 9% din vânzările de autoturisme au fost vehicule electrice, inclusiv maşinile hibrid plug-in, potrivit companiei de cercetare de piaţă Canalys. Acest număr este în creştere cu 109% faţă de 2020, spune Canalys.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend