Se duc lupte grele pentru desemnarea prin vot a noului viceprimar din Curtea de Argeș. Asta pentru că, în urma alegerilor, niciun partid nu are majoritatatea in CL pentru a-și impune fără griji viceprimarul. Așa se face că, in ultima săptămână, s-au dus negocieri intense, unele care arată, din păcate, că noii consilieri se gândesc în primul rând la ei și gupurile lor de interese și, mai apoi, la cetățean. Astfel, nu mai putin de 4 consilieri isi doresc aceasta functie. Este vorba de Ionel Păunescu de la Pro România, Dan Petrescu de la PMP, Mădălin Marinescu de la PNL și Ștefan Dumitrache de la PSD.
Cum PSD stă cel mai bine și are nouă consilieri, pentru a face o majoritate simpla, trebuie doar să convingă un alt consilier să voteze cu ei, adică să ajute pe Ștefan Dumitrache să preia biroul de vicperimar. PNL l-a nominalizat pe Mădălin Marinescu și asteapta ca USR si PMP să i se alăture pentru a vota împreună noul viceprimar, conform intelegerilor dintre partide. Numai ca ar mai avea nevoie si de votul lui Ionel Păunescu, plus inca unul de la cineva din PSD dispus sa tradeze. Pe turnantă, ignorand total, deciziile liderilor PMP și PMP de la Bucuresti care au stabilit ca vor colabora peste tot in teritoriu, fermierul Dan Petrescu se bate cu pumnul in piept ca el e cel mai potrivit pentru a ocupa functia de viceprimar, desi partidul sau nu a strans decat cateva sute de voturi. Așa se face că, negocierile au luat o alta turnură, în interesul fiecaruia, numai in interesul cetateanului NU. Astfel, s-a ajuns în situația ca totul să se negocieze ca la piață iar preturile au fost echivalate in funcții babane la stat, bine plătite. In aceste condiții, Ionel Păunescu sustine in fata celor de la USR si PMP ca el ar fi cel mai bun viceprimar și, dacă cele două partide nu vor accepta asta, el va face cum il taie capul, functie de ofertele celor de la PSD. Iar PSD nu a stat pe ganduri si, pentru a trada electoratul PRO Romania, lui Păunescu i s-a oferit in schmbul votului pentru Dumitrache, un post bine platit din banii argesenilor: director la un serviciu public al Primăriei. PNL a rectionat rapid si a venit cu o contraoferta pentru trădarea lui Păunescu: i-a oferit postul de director la Rezervele Statului daca il va vota pe Madalin Marinescu. Pentru a fi siguri de victorie, PSD a ofertat si pe fermierul Dan Petrescu, dar oferta se pare ca nu amintea nimic de pasunile orasului și, in aceste condiții, pentru a-i mai face pe cei de la PSD sa se gandeasca la numarul oilor din turma lui, Petrescu a mototolit intelegerea dintre Tomac și Orban și susține ca el este cel care va candida pentru functia de viceprimar cu sustinerea celor catorva tradatori de la PSD si USR. Cei de la USR au râs la auzul anunțului fermierului si au spus clar ca ei vor merge alaturi de PNL. negocierile de aceste tip, facute in primul rând in interesul unor politicieni sau al unor grupuri de interese si nu al cetateanului, arată ca la Curtea de Arges totul e de vanzare, chiar si un post de viceprimar , chiar si interesul cetățenilor.
Analizand la rece, lasand aceste bătălii cu oferte si contraoferte, este clar ca Ionel Păunescu isi va trada electoratul care l-a votat și va merge cu Dumitrache. Pentru serviciile aduse in slujba unui partid, nu al cetățenilor, Păunescu, fostul pesedist si mana dreapta a lui Draghici, va primi o functie la stat pentru el si inca o persoana apropiata. Asadar, PSD va face majoritatea, una consolidată, dacă e sa ne luam dupa ultimele informatii potrivit carora si cei doi de la PMP, inclusiv fermierul Petrescu, au pus botul la borcanul cu miere al lui Panturescu.
Toma
17 septembrie 2013 la 12:16
Oare cat o sa mai avem parte de olteanul asta din Optasi ? Domnule Smeoreanu, chiar suntem noi argesenii atat de prosti incat sa mai bagam in seama astfel de specimene ? Omul asta e diabolic si are la mana o gramada de politicieni si oameni de afaceri din Pitesi. Interesesati-va numai cati babi are dati cu imprumut la diversi politicieni sau oameni cu functii cheie din Arges si atunci veti intelege de ce acest individ isi permite sa sfideze un judet intreg.
prastie
17 septembrie 2013 la 15:11
Smeoreanu si Codunas impreuna? Vai de mama ta, presa! In mare foame a ajuns Codunas daca accepta sa fie langa jegul asta.
Gogaie
17 septembrie 2013 la 15:39
Ba Prastie, ce dracu sti tu de presa din Arges… Codunas e mic copil pe langa Smeoreanu. Spre stiinta ta, el a inventat Curierul Zilei si l-a dus la un tiraj la care altii nici nu viseaza.Ca sa nu mai vorbesc de cati ziaristi au trecut prin mana lui Smeo
Roxy ziarista
17 septembrie 2013 la 15:47
Hmmmm ! Chiar era o chestiune de timp pana ce al mai mare santajist din presa argeseana, Uta, se va uni cu al mai mare santajist din presa valceana, Smeoreanu. Sa vezi acum biciuieli pe carca santajabililor care au uitat sa cotizeze la ziar. Sa vezi cum schimba nea Smeoreanu Dacia cu un jeep. Aaa
bubu
20 septembrie 2013 la 9:23
Smeo, las-o moarta ca stim deja cat esti de mort dupa banii lui Mircea Andrei! Cand o avea partid, atunci mai vorbim de fostul senator, sau te-a platit sa mai aduci aminte despre el?