Conecteaza-te cu noi

Fără categorie

Pentru a ajuta un copil bolnav! Primarul Georgescu scoate la licitaţie un obiect trecut în Cartea Recordurilor

Publicat

in

#Vezi lista cu obiectele personale pe care edilul le vinde

Tot mai multǎ lume se implicǎ pentru susţinerea campaniei umanitare organizatǎ pentru micuţul David Stefan din Mioveni. Aceasta va avea lor miercuri, 18 ianuarie, şi, de departe, cel mai implicat, atât în organizare dar mai ales sufleteşte, este primarul Ion Georgescu.

Advertisements

După cum știți, miercuri, 18 ianuarie, la Centrul Cultural vom organiza un spectacol caritabil, dar și o licitație cu diverse obiecte, care pentru mine sunt speciale și au o valoare sentimentală. Alături de aceste obiecte, vor mai fi licitate și echipamnete sportive de la cele două cluburi, precum și alte materiale puse la dispoziție de divesre instituții. Scopul acestui demers este de a strânge câți mai mulți bani pentru a-i oferi o șansă reală mingeaacestui copil care, alături de familia sa, are tot dreptul la o viață normală.
Mul
țumim, de asemenea și artiștilor care vor fi alături de noi la acest eveniment, dar și persoanelor cu suflet mare care l-au ajutat pe David Ștefan.
În că voi prezenta o listă cu o parte dintre obiectele care vor fi scoase la licita
ție, după cum urmează:
1 – Icoana Sf. Gheorghe, pe cadru din lemn masiv sculptat – primită de la mânăstirea Sf. Sofia – Bulgaria. Dimensiuni H (înăl
țime) 34 cm x L (lățime) 25 cm. Preț de pornire – 200 lei.
2 – Icoana Sf. Ioan, pictată manual pe lemn. Dimensiuni H 24,5 cm x L 19 cm. Pre
ț de pornire – 150 lei.
3 – Icoană Mântuitorul Iisus Hristos – Dimensiuni H 32 cm x L 20 cm. Pre
ț de pornire – 150 lei.
4 – Icoană Sf. Petru
și Pavel – pictură murală decorativă. Dimensiuni H 37 cm x L 18 cm. Preț de pornire – 150 lei.
5 – Cutie pentru bijuterii, artizanat tradi
țional din Turcia, realizată manual din lemn masiv, decorată cu țesătură din lână și inserții de piele și metal. Dimensiuni (înălțime) 18 cm x (lungime ) 32 cm x (lățime)17 cm. Preț de pornire 300 lei
6 – UNICAT – Singura replică sculptată, realizată de me
șterul Ion Rodoș, a celei mai mari linguri din lume, care a fost certificată de Cartea Recordurilor în iunie 2013, la Mioveni. Dimensiunea replici este de 75 cm, iar originalul are 17,79 m. Prețul de pornire – 150 lei.
7 – Machetă DACIA DUSTER THROPEE ANDROS – Macheta metalică produsă la scara de 1:43, în edi
ție limitată – destinată colecționarilor. Lungime aproximativ 10 cm. Ambalata in cutie de prezentare carton – textil. Macheta a fost primită de la fostul directorul general al Renault Romania – dl. Nicolas Maure, cu ocazia debutului Dacia Duster Ice în competițiile intrenționale de raliu, pilotată de multiplul campion mondial de Formula 1, Alain Prost. Preț de pornire 200 lei.
8 – Minge de handbal oficială Kempa, cu autografele Echipei Na
țioale de Handbal U 21, care a participat la Turneul de calificare la Campionatul Mondial (ianuarie 2017) + tricou oficial Kempa – ROMÂNIA. Preț de pornire – 200 lei.
9 – Minge de handbal oficială, folosită în turneul de baraj pentru promovarea în prima ligă de handbal seniori (2014-2015), cu autografele HC Arge
ș, echipa județeană, antrenată de Titel Răduță reușind calificarea pe locul 2 și promovarea (care nu s-a materializat din cauza problemelor finaciare). Preț de pornire 150 lei.
10 – Minge oficială Adidas cu autografele Lotului Na
ționalei de Fotbal a României 2011 (șase autografe, printre care și Răzvan Raț – căpitanul echipei). Preț de pornire 200 lei
11 – Minge oficială de Oină – folosită la finala Campionatului Na
țional de Seniori, unde echipa de junioare – fete a CS Mioveni a câștigat Campionatul Național (Ediția 2016). Preț de pornire 150 lei.
Men
ționez că toate aceste obiecte le-am primit personal, în cadrul unor evenimente publice. »

Aceasta este lista de obiecte personale ale primarului, obiecte pe care, cu cel mai mare drag, şi mai ales cu credinţa cǎ îl vor putea ajuta pe micuţul David Stefan, le oferǎ spre licitaţie, primarul Georgescu.

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Fără categorie

Consiliul Național al Elevilor vine cu solicitări către partide, înainte de alegeri.

Publicat

in

Pe site-ul CNE a apărut recent un articol cu 10 obiective, mai degrabă solicitări pe care Consiliul Național al elevilor le face partidelor înainte de alegeri.

Aceștia susțin că „Scopul nostru este ca toate partidele politice să își asume aceste obiective absolut necesare pentru dezvoltarea sistemului de învățământ preuniversitar.”

Advertisements

Printre obiectivele pe care CNE solicită ca guvernanții să le facă posibile, se află și transportul gratuit pentru elevi unde statisticile realizate de CNE spun că: 41% beneficiază de decontarea a mai puțin de 30% din costul real al abonamentului; 39% primesc între 30-50% din suma plătită operatorului de transport; 4% beneficiază de decontarea a 50-70%; 3% primesc între 70-99% din costul real al abonamentului; 13% dintre elevii navetiști beneficiază de decontarea integrală a costurilor de transport.

Bursele sunt o altă problemă care ar trebui rezolvată până la începutul anului școlar următor. „Statistica Națională privind Acordarea Burselor ne arată că un procent de 36% din totalul primăriilor care au răspuns solicitărilor în baza Legii 544/2001, au acordat burse în cuantum de 0 lei, un procent de 55% din primării au acordat burse parțial sau în cuantum foarte mic și doar 9% din primării au respectat legislația și au ținut cont de nevoile elevilor.”

Întreg articolul poate fi citit aici: https://consiliulelevilor.ro/10-obiective-pentru-educatie/?fbclid=IwAR3dXpsMUfYCIDFjKyMg34rOJY8BUetuG62_QUW0diLP3hHqss3waYgGCZA

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Sondajul care a băgat veselia-n curcile Argeșului – Dănuț Dinu și Ionică, favoriți la primăria Pitești

Publicat

in

Mai exagereaza unii, dar să arunci pe piață sondaje cu cifre care fac să râdă și curcile și să se tăvălească porcii în noroiul inundațiilor, se numește … insolație sau lipsă de respect față de populația unui oraș. Spunem asta după ce, azi, PMP a mai livrat o glumă de sondaj. Și daca râd curcile iar porcii se tăvălesc de râs prin noroaie la vazul fantasticelor cifre, piteștenii mai creduli își fac, probabil, cruce și exclamă resemnați: ” Asta ne e soarta ! Dacă, doamne ajută, scăpăm de Ionica al PSD, doamne ferește, dăm de Dinu al lui Petrov!”

Asta pare a fi soarta piteștenilor, prezisă, nu, nu în cafea, ci de ultimul sondaj al celor de la PMP.

Advertisements

Astfel, la întrebarea ,,Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru funcţia de primar al municipiului Piteşti şi v-aţi prezenta la vot, cu ce candidat aţi vota?„, candidatul PMP, Dănuț Dinu, se clasează pe locul al doilea cu 21% intenție de vot.

Cornel Ionică (PSD) ……………. 26,5%
Dănuţ Dinu (PMP) ………….. 21%
Sorin Apostoliceanu (PNL) . 14,5%
Mihai Coteţ (PNL) … 12%
Ionuţ Moşteanu (USR) .. 11,5%
Ana Stan (PNL) …. 6%
Tiberiu Irimia (PNL) … 3%
Altcineva … 5,5%

Sondajul a fost realizat în perioada 14 – 21 iunie / 2020.
Volumul eşantionului 800 respondenţi, votanţi cu vârsta de 18 ani şi peste.
Marjă de eroare de 3,1%.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Advertisements

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend