Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Partidul fostului premier Borisov, pe cale să câștige alegerile legislative din Bulgaria – exit poll

Publicat

in

Partidul GERB al fostului prim-ministru Boiko Borisov părea să fie pe cale să câștige alegerile de duminică din Bulgaria, după ce s-a clasat pe primul loc, potrivit exit-poll-urilor, relatează Reuters și AFP.

Boiko BorisovFoto: consilium.europa.eu

Exit-poll-urile efectuate de Gallup International și Alpha Research au arătat GERB de centru-dreapta a obținut 24,6%-25,5% din voturi.

„Continuăm schimbarea”, partidul rivalului său centrist Kiril Petkov a obținut aproximativ 19% din voturi, potrivit mai multor exit-polluri.

Este a patra oară în numai 18 luni când bulgarii au fost chemaţi la urne pentru a-şi alege Parlamentul – o perioadă de instabilitate politică fără precedent după căderea comunismului în 1989.

De data aceasta, bulgarii au ieşit fără prea mare convingere – rata de participare a fost una istoric scăzută (25% la orele locale 16:00), la fel ca în noiembrie 2021 – şi într-o atmosferă sumbră, odată cu apropierea unei ierni umbrite de creşterea preţurilor şi de războiul din Ucraina, relatează Agerpres.

În timp ce problema corupţiei endemice a ocupat dezbaterile în timpul fostelor alegeri legislative, insecuritatea economică a dominat de data aceasta campania, în condiţiile în care inflaţia a ajuns la 20% în Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE.

Însă imaginea lui Boiko Borisov este una pătată, puternic afectată de manifestaţiile în masă împotriva corupţiei care au avut loc în vara lui 2020. Borisov este izolat în cadrul clasei politice şi riscă să aibă dificultăţi în a găsi un partener de guvernare, subliniază analiştii.

Duminică, Borisov a îndemnat din nou alţi politicieni la o atitudine rezonabilă, declarându-se deschis tuturor celor care apără „locul Bulgariei în UE şi NATO”.

Kiril Petkov a refuzat deja orice alianţă cu cel care în opinia sa întrupează „trecutul corupt” al Bulgariei.

Împreună cu cei doi aliaţi ai săi, socialiştii (11%) şi Bulgaria Democratică (8%), partidul lui Petkov nu va avea destul deputaţi pentru a forma un guvern, estimează directoarea Institutului Alpha Research, Boriana Dimitrova. Ea anticipează „lungi negocieri” şi nu se declară optimistă cu privire la perspectiva unei coaliţii stabile în Bulgaria, atât de „fragmentat” este Parlamentul.

GERB ar mai avea posibilitatea să se alieze cu partidul minorităţii turce MDL (între 12 şi 14% din voturi), sau chiar cu formaţiunea Vazrajdane (Renaşterea), ultra-naţionalistă şi apropiată Kremlinului (10%).

„O coaliţie este matematic posibilă, însă social inacceptabilă”, din cauza puternicelor divergenţe între aceste trei forţe, subliniază Dimitrova.

Cu toate acestea, există o urgenţă, pentru că aceste crize în serie blochează reformele, frânează creşterea şi accelerează exodul tinerilor din Bulgaria, care a pierdut deja 10% din populaţia sa în ultimul deceniu

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: Deşi a fost învinsă de ACSHC Fenestela 68, ACSH Gheorgheni a revenit pe primul loc

Publicat

in

De

ACSH Gheorgheni a revenit pe primul loc în clasamentul Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă, deşi a fost învinsă de ACSHC Fenestela 68 cu scorul de 6-5 (1-1, 1-2, 3-2, 0-0, 1-0), după şuturile de departajare, vineri, pe propriul patinoar, anunță Agerpres.

Zsombor Molnar (2), Matyas Biro, Serghei Paior şi Vilmos Gergo Danalizi au înscris golurile echipei covăsnene, victoria fiind adusă de Vitali Karamnov.

Pentru formaţia din Gheorgheni au punctat Daniel Trancă (2), Peter Vincze, Hunor Csaszar şi Brance Orban.

Clasament

  • 1. ACSH Gheorgheni 31 puncte (15 jocuri)
  • 2. Steaua 30 (13)
  • 3. ACSHC Fenestela 29 (18)
  • 4. CSM Galaţi 23 (12)
  • 5. SC Miercurea Ciuc 20 (11)
  • 6. Corona Braşov 20 (10)
  • 7. ACS Sapienţia U23 6 (15)
  • 8. Sportul Studenţesc 0 (12)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Țara în care toți locuitorii vor întineri peste noapte: planul ingenios pus la cale de autorități

Publicat

in

De

Coreea de Sud a adoptat legi pentru renunţarea la metoda sa tradiţională de a calcula vârsta şi adoptarea standardului internaţional, o schimbare care îi va face pe toţi cetăţenii săi cu un an sau doi mai tineri în documentele oficiale, potrivit The Guardian.

Coreenii sunt consideraţi că au vârsta de un an când se nasc, iar un nou an este adăugat la fiecare 1 ianuarie. Această vârstă este cea menţionată de coreeni cel mai des în viaţa de zi cu zi.

Există şi un alt sistem, separat, pentru recrutare şi pentru calcularea vârstei legale pentru a consuma alcool şi a fuma, în care vârsta unei persoane este calculată de la zero la naştere şi se adaugă un an la 1 ianuarie.

Totuşi, de la începutul anilor 1960, Coreea de Sud a folosit, pentru documente medicale şi legale, şi norma internaţională de a socoti de la zero la naştere, adăugând un an la fiecare aniversare a naşterii.

Acest şir derutant de sisteme va dispărea – cel puţin din documentele oficiale – din iunie 2023, când noile legi care stipulează folosirea doar a metodei internaţionale pentru calculul vârstei vor intra în vigoare.

”Schimbarea are ca scop reducerea costurilor socio-economice nenecesare, întrucât disputele legale şi sociale, dar şi deruta persistă din cauza modurilor diferite de a calcula vârsta”, a declarat Yoo Sang-bum, din partea partidului Puterea Poporului, aflat la guvernare, în faţa Parlamentului.

Jeong Da-eun, o angajată într-un birou, în vârstă de 29 de ani, se bucură de această schimbare şi spune că mereu a trebuit să se gândească de două ori când a fost întrebată în străinătate despre vârsta sa.

”Îmi amintesc că străinii se uitau miraţi la mine pentru că îmi lua atât să răspund ce vârstă am”, a spus ea.

”Cine nu s-ar bucura să devină cu un an sau doi mai tânăr”, a adăugat ea.

Originile acestui sistem sunt incerte. O teorie este aceea că la naştere o persoană are un an ţinând cont de timpul petrecut în pântece – nouă luni fiind rotunjite la 12. Alţii leagă acest sistem de un străvechi sistem numeric asiatic, care nu avea conceptul de zero.

Explicaţiile pentru adăugarea câte unui an la 1 ianuarie sunt şi mai complicate.

Unii experţi indică teoria conform căreia vechii coreeni îşi plasau anul naşterii în calendarul chinezesc cu un ciclu de 60 de ani, dar, într-o perioadă în care nu existau calendare obişnuite, îşi ignorau ziua naşterii şi adăugau pur şi simplu un an întreg în prima zi a calendarului lunar. Acel an în plus la 1 ianuarie a devenit o banalitate, în timp mai mulţi sud-coreeni au început să respecte calendarul occidental.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend