Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Partidul Ecologist Român intervine în scandalul deschiderii gropii de gunoi Glina

Publicat

in

Preşedintele PER Dănuț Pop spune ca partidul pe care îl reprezintă este de partea cetațenilor îngrijorați si revoltați de posibilitatea redeschiderii gropii de gunoi de la Glina şi astfel face apel către Agentia de Mediu si ministrul Mediului să nu condamne încă o dată populația din zona la îmbolnaviri şi chiar moarte prin acordarea autorizației de funcționare pentru o stație de sortare.

Vestea că se încearcă redeschiderea focarului de poluare de la groapa de gunoi Glina prin autorizarea mascată a unei stații de sortare, procedura aflată în derulare la Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, a declanşat panică în rândul populației din zonă. Avem infringement pe poluare în Bucureşti si deja se ştie că statul român nu are grijă de cetățenii săi!

Studiile arată că bolile cele mai frecvente la populația din astfel de zone pot fi afecțiuni ale căilor respiratorii, alergii, astm, cancer pulmonar, afecțiuni renale, afecțiuni gastro- intestinale, afecțiuni ale sistemului cardiovascular etc. Se pare că în zona gropii de gunoi Glina specialiştii au descoprit „rezultate alarmante având depășiri la stibiu, argint, arsen, bariu, cadmiu, cobalt, cupru, mercur, molibden, plumb, zinc care pun în pericol și în prezent populația.”

Solicităm ministrului Mediului, Tanczos Barna şi Agentiei Mediului să reflecteze foarte bine asupra riscurilor redeschiderii gropii Glina întrucât acordarea autorizației de funcționare înseamnă genocid asupra populației! Si aşa la periferia capitalei se ard deşeuri periodic ceea ce ne afectează sănătatea, iar acest capitol a rămas nerezolvat! România este la pământ cu gestionarea deşeurilor! Ne condamnă la moarte, încet şi sigur!” a scris Dănuț Pop preşedintele PER pe pagina sa de facebook.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Moussa Dadis Camara, fost preşedinte al Guineei, închis până la sfârşitul procesului în care este acuzat de implicare într-un masacru din urmă cu 13 ani

Publicat

in

De

Avocaţii lui Moussa Dadis Camara, fost preşedinte al Guineei, au declarat că acesta a fost condamnat la închisoare înainte de procesul privind presupusa sa implicare într-un masacru de pe un stadion care a avut loc în urmă cu 13 ani, informează Rador.

Alte persoane acuzate împreună cu acesta vor fi la rândul lor închise până la sfârşitul procesului, care va începe miercuri. O comisie internaţională a desoperit că 156 de persoane au fost ucise, alte câteva mii fiind rănite în timpul protestelor opoziţiei din ţară. Camara a negat învinuirile.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Tânăr de 23 de ani, reţinut pentru că ar fi intrat în casa unei femei şi ar fi violat-o

Publicat

in

De

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Copălău, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, tânărul respectiv ar fi pătruns în locuinţa unei femei şi ar fi violat-o. Fapta ar fi fost produsă în luna august, însă, până în prezent, anchetatorii au colectat probe cu privire la autor.

„Din cercetări, a reieşit faptul că la data de 13 august 2022, tânărul a pătruns fără drept pe o uşă neasigurată în locuinţa persoanei vătămate, unde, prin exercitarea de constrângeri fizice şi verbale, a întreţinut raport sexual cu aceasta, împotriva voinţei sale”, a precizat Nenişcu.

Tânărul urmează ca în cursul zilei de marţi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend