Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Partidul Alternativă pentru Germania vrea să scoată țara din Uniunea Europeană

Avatar

Publicat

in

Partidul Alternativă pentru Germania (AfD, populist de dreapta, de opoziţie) şi-a finalizat duminică programul pentru următoarele alegeri, concentrându-şi campania pe încetarea restricţiilor legate de pandemie, o linie mai fermă privind imigraţia şi ieşirea din Uniunea Europeană, arată Agerpres.

În a doua zi a congresului său, care se desfăşoară la Dresda (est), partidul anti-islam şi anti-migraţie a votat în favoarea interzicerii totale a reunificării familiei pentru refugiaţi, printre alte teme pe care intenţionează să le apere în perspectiva alegerilor generale din 26 septembrie, informează France Presse.

AfD şi-a întărit astfel linia, după ce până acum tolera reîntregirea familiei în anumite cazuri specifice.

Cu o zi înainte, AfD a adăugat la programul său un apel pentru ieşirea Germaniei din UE, precum şi încetarea restricţiilor care vizează combaterea COVID-19 în ţară, în care vede simbolul unei “politici a fricii”.

AfD încearcă de câteva luni să valorifice furia suscitată în Germania de aceste măsuri, în special înaintea alegerilor din septembrie, primele din ultimii 16 ani fără cancelarul Angela Merkel.

Unii membri ai partidului s-au alăturat, de asemenea, mişcărilor anti-vaccinare şi “Querdenker” (“anticonformiste”) în timpul diferitelor proteste împotriva acestor restricţii.

Co-preşedintele AfD, Joerg Meuthen, a cerut sâmbătă să înceteze “aceste orgii de interdicţii, aceste închisori, această nebunie a blocării”.

În timp ce cancelarul Angela Merkel şi liderii landurilor intenţionează să intensifice măsurile săptămâna aceasta, extrema dreaptă şi-a dezvăluit sloganul campaniei, “Germania. Dar normală”, adică eliberată de regulile sale anti-COVID.

Creată în 2013 ca mişcare anti-euro, AfD a acces în 2017 în parlament, unde este principala forţă de opoziţie.

Dar partidul, care şi-a construit succesul pe poziţia sa împotriva politicii cancelarului privind migraţia, este în prezent sfâşiat de certuri interne şi de scăderea popularităţii în sondaje.

Citește și: VIDEO Nu doar la noi președintele e admirat: Rușii spun că Vladimir Putin este cel mai frumos bărbat din Rusia

AfD nu reuşeşte să beneficieze de dificultăţile economice şi sociale legate de pandemie şi nici de mişcarea împotriva măştilor de protecţie, care există în Germania şi atrage mulţi susţinători ai extremei drepte. În plus, mai mulţi dintre membrii săi sunt acuzaţi de legături cu mişcările neonaziste.

Ultimele sondaje de opinie acordă AfD între 10 şi 12% din voturi, în timp ce uniunea conservatoare CDU/CSU a cancelarului Angela Merkel ar putea obţine 27%, urmată îndeaproape de Verzi.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Tricou al lui Michael Jordan, vândut la licitaţie cu 1,38 milioane de dolari

Avatar

Publicat

in

De

Un tricou purtat de legendarul Michael Jordan în sezonul 1982-1983, atunci când juca pentru echipa Universităţii North Carolina, a fost vândut la licitaţie cu 1,38 milioane de dolari, a anunţat Heritage Auctions.

„Suntem extrem de mândri că am stabilit un record pentru un tricou purtat de Jordan”, a declarat Chris Ivy, director de vânzări.

Tricoul vândut la licitaţie este cel purtat de Jordan când a apărut pe coperta revistei Sporting News în martie 1983, în calitate de cel mai bun jucător al anului în NCAA.

Acelaşi tricou a mai fost vândut la licitaţie cu 60.500 de dolari, în 1999. De această dată, Heritage Auctions se aştepta să se ajungă la un milion de dolari.

Precedentul record pentru un tricou şi un şort al lui Jordan a fost stabilit în octombrie 2020, când un echipament al Chicago Bulls a fost vândut cu 480.000 de dolari. Echipamentul data din sezonul 1986/1987.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Uniunea Europeană şi India în discuții pentru un acord de liber schimb

Avatar

Publicat

in

De

Uniunea Europeană şi India au convenit sâmbătă, în timpul unui summit virtual, să reia negocierile pentru un acord de liber schimb, care sunt blocate, şi să promoveze o cooperare mai strânsă pentru combaterea schimbărilor climatice, în condiţiile în care îngrijorările legate de China aduc Bruxelles-ul şi New Dehli mai aproape, transmite Reuters.

Umbrit parţial de criza epidemiei de Covid-19 din India, summitul i-a reunit pentru prima oară pe premierul indian Narendra Modi şi pe toţi liderii celor 27 de state membre ale UE, semn al interesului reînnoit al UE faţă de regiunea Indo-Pacificului.

Summit-urile anterioare ale UE şi Indiei i-au implicat doar pe primul ministru indian, şeful Executivului UE şi preşedintele UE.

“Am convenit să reluăm negocierile pentru un acord comercial care să răspundă provocărilor actuale”, au declarat liderii UE şi indieni într-o declaraţie după discuţii, adăugând că pentru ca negocierile să aibă succes, ambele părţi a trebuit să rezolve problemele de acces pe piaţă.

În paralel, UE şi India vor începe discuţii referitoare la un acord separat de protecţie a investiţiilor şi un acord privind indicaţiile geografice – nume de marcă celebre legate adesea de locurile în care sunt produse mărfurile, de la şampania Franţei până la ceaiul Darjeeling din India.

Ascensiunea Chinei de la un partener comercial benign la o putere rivală cu o prezenţă militară în creştere a alarmat Occidentul şi pe aliaţii săi din regiunea Indo-Pacificului, unde Bruxelles-ul doreşte mai multă influenţă.

”Am convenit că, în calitate de cele mai mari două democraţii ale lumii, UE şi India au un interes comun în asigurarea securităţii, prosperităţii şi dezvoltării durabile într-o lume multipolară”, se spune în declaraţia comună.

Discuţiile comerciale UE-India au fost îngheţate în 2013 din cauza diferenţelor de opinie, inclusiv faţă de reducerile tarifare, protejarea brevetelor, securitatea datelor şi dreptul profesioniştilor indieni de a lucra în Europa.

Liderii blocului, la un summit al UE de la Porto, în Portugalia, s-au confruntat cu presiuni din cauza represiunii guvernului Modi împotriva dizidenţei, grupuri ale societăţii civile, inclusiv Amnesty International, organizând un moment de reculegere cu lumânări în afara locului de desfăşurare a summitului. “Ne-am reafirmat angajamentul de a proteja şi promova toate drepturile omului, inclusiv egalitatea de gen şi promovarea femeilor în toate sferele vieţii”, se spune în declaraţie.

”Am recunoscut importanţa consolidării mecanismelor specifice pentru promovarea drepturilor omului şi a rolului instituţiilor naţionale în domeniul drepturilor omului, al actorilor societăţii civile şi al jurnaliştilor”, afirmă comunicatul.

Un studiu din 2020 realizat de Parlamentul European a stabilit beneficiile unui acord comercial pentru UE cu India până la 8,5 miliarde de euro (10,2 miliarde de dolari), deşi estimarea a fost făcută înainte de plecarea Marii Britanii din blocul european.

UE şi India au convenit, de asemenea, să construiască proiecte de infrastructură comune în întreaga lume, în special în Africa descrise ca un parteneriat de conectivitate.

Acordul rezultă dintr-un acord între UE şi Japonia în 2019, căutând o alternativă la proiectul chinez cunoscut sub numele de Belt and Road Initiative (BRI) (O centură, un drum), care a provocat suspiciuni în Occident şi la Tokyo.

Ambele părţi au promis o cooperare sporită pentru a limita schimbările climatice.

Comunicatul mai afirmă că UE şi India vor organiza întâlniri pentru a colabora în domeniul energiei regenerabile, tehnologiei de stocare a energiei şi modernizării reţelelor electrice, conform news.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend