Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Parohia Dimieni din județul Ilfov a primit un veșmânt care a acoperit moaștele Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava

Publicat

in

Parohia Dimieni din județul Ilfov a primit joi un veșmânt care a acoperit moaștele Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava. Starețul mănăstirii sucevene care adăpostește moaștele sfântului a spus că este primul dar de acest fel făcut altei biserici. Protoiereul de Ilfov Nord a adăugat că este vorba despre o biserică dintr-un sat cândva ras de pe fața pământului de sistematizările comuniste.

După Revoluție, sătenii s-au întors în vatra satului, care acum numără câteva zeci de case. În 2017, biserica din sat a fost resfințită și a primit și hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, scrie Basilica.ro.

Veșmântul sfântului a fost adus la Parohia Dimieni de o delegație a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților condusă de Părintele Arhimandrit Serafim Grigoraș, Starețul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

Ne aflăm astăzi în fața unui moment istoric, pentru că, de când moaștele Sfântului Ioan cel Nou sălășluiesc în Cetatea Sucevei, nu s-a oferit la nicio biserică ce-i poartă hramul vreun veșmânt de-al lui”, a spus Părintele Stareț Serafim Grigoraș.

Părintele Protopop Cristian Burcea, prezent la eveniment, a făcut o paralelă între destinul satului Dimieni și viața sfântului. „Aș asemui cumva viața satului acestuia cu mucenicia pe care a îndurat-o Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a spus el.

Știți că a suferit mult, a fost târât pe străzi, umilit foarte tare de păgâni. Așa cum satul acesta, care numără doar câteva zeci de case, a fost ras de pe fața pământului înainte de Revoluția din 1989. Aici era un câmp la Revoluție”, a adăugat părintele protopop.

A fost strămutat și cimitirul. Strămoșii credincioșilor din Dimieni au fost cu toții mutați în parohia vecină, din Otopeni. A fost o durere mare pentru acești credincioși! Și iată că a rânduit Bunul Dumnezeu ca, după Revoluție, să renască din propria cenușă.”

A fost sfințită racla pentru veșmânt, iar credincioșii au primit în dar iconițe și broșuri cu viața sfântului.

Celălalt hram al bisericii din Dimieni este Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, iar parohia este păstorită de Părintele Paroh Vasile Bolea.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii estimează că la finele lunii decembrie se va circula pe Drumul de legătură DN 5-Şoseaua de Centura-Pod Prieteniei

Publicat

in

De

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu alături de Premierul Nicolae Ciucă au inspectat, marţi, şantierul obiectivului de investiţii “Drumul de legătură DN 5 km 60+500 – Şoseaua de Centură- Podul Prieteniei km 61+400”, informează un comunicat de presă al MTI.

Stadiul fizic de execuţie pentru cei 5,72 km (din care 5,10 km lungime drum de legătură şi 0,62 km lungime drum reabilitat/lărgit) este de 95%. În aceste condiţii termenul estimat pentru darea în trafic este data de 20 decembrie 2021 urmând ca finalizarea tuturor lucrărilor să se realizeze până în luna aprilie 2022.

“Sunt obiective importante pe care trebuie să le livrăm românilor. Era o ruşine a noastră ca intrarea în ţară să nu arate cum trebuie. Cred că fiecare dintre noi a văzut cum arăta ieşirea sau intrarea în ţară dinspre Bulgaria. Antreprenorul, care este unul serios, s-a mobilizat şi putem spune că acum avem şi noi un drum demn de zilele noastre. Aş vrea sa văd astfel de drumuri peste tot în ţară”, a spus ministrul Sorin Grindeanu, care a adăugat că va continua vizitele neanunţate pe şantierele obiectivelor de infrastructură şi că va verifica împreună cu cei de la CNAIR şi antreprenorii care este situaţia reală din teren, potrivit Agerpres.ro.

Drumul de legătură, în lungime 5,72 km, are ca scop principal asigurarea conexiunii rutiere între DN5 şi punctul de trecere a frontierei Giurgiu. Antreprenorul este SC PORR CONSTRUCT SRL, contractul a fost semnat în noiembrie 2019, iar valoarea contractului este de 106.638.187,87 lei fără TVA. Durata contractului este de 24 luni execuţie şi 84 luni perioada de garanţie.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

PSD’s Ciolacu disapproves of compulsory vaccination, as right to life, precedence over all other rights

Publicat

in

De

Chairman of the Social Democratic Party (PSD) and Speaker of the Chamber of Deputies, Marcel Ciolacu, stated on Tuesday that he does not “at all” approve of compulsory vaccination, emphasizing that the right to life “takes precedence” over all other rights.

“I do not force anyone and I do not agree at all with compulsory vaccination. Let me be very clear. I have rights, as do you. You have the right not to be vaccinated, I have the right to be vaccinated. I believe the right to life takes precedence over all other rights. Dr. Rafila [Minister of Health] will come and explain exactly a predictable, scientific mechanism [regarding the COVID Green Certificate – ed.n.]. I do not condemn the world not to go to work … or … you will see,” Ciolacu told national broadcaster TVR.

Marcel Ciolacu also showed that he does not think that “politicians should give their opinion regarding the pandemic”.

AGERPRES

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend