Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Părinții și elevii o să semneze declarații că nu înregistrează cursurile online, deși fapta asta era ilegală și până acum

Avatar

Publicat

in

În contextul desfășurării online a școlii, Ministerul Educației le cere părinților și elevilor să semneze declarații conform cărora aceștia nu vor înregistra și nu vor distribui orele desfășurate online. Trebuie precizat că aceste acțiuni erau, oricum, interzise de legislația în vigoare. Semnarea acelor declarații, însă, ar putea demonstra că școala și-a luat toate măsurile pentru a respecta confidențialitatea datelor elevilor participanți la ore online. Astfel, și-ar lua măsuri suplimentare pentru a evita să fie trasă la răspundere pentru eventuale prejudicii cauzate prin eventuala filmare și distribuire neautorizată a cursurilor școlare pe internet, de către elevi.

În concret, fiecare școală le va cere părinților și elevilor să semneze declarații conform cărora nu înregistrează și nu distribuie orele predate de la distanță, prin internet, potrivit Edupedu.ro. Acest lucru poate părea, la prima vedere, surprinzător. De ce? Pentru că aceste obligații oricum existau, cel puțin în patru acte normative diferite. 

În primul rând, vorbim de Legea educației naționale, care prevede că „[î]nregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce” (articolul 272(3) din Legea nr. 1/2011). După cum se poate vedea în secțiunea din care face parte prevederea citată, aceasta apără „securitatea personalului didactic”, în acest caz prin prevenirea difuzării de imagini cu profesorul, fără acordul său.

Atenție! Faptul că un profesor ține cursuri online nu înseamnă că acesta și-ar fi dat acordul la difuzarea acelor imagini.

În al doilea rând, există un act normativ și mai specific, adică Ordinul Ministerului Educației nr. 5545/2020 (care stabilește condițiile specifice în care se pot desfășura cursurile online). Acesta stabilește, în cadrul articolului 4 (alineatul 5), că „se interzice înregistrarea activităților desfășurate online”. E vorba de înregistrare, deci nici nu se pune problema unei eventuale distribuiri.

Mai mult, înregistrările de care vorbim aici conțin imagini cu fața elevilor, sunete cu vocea lor și, eventual, imagini din casa acestora. De aceea, și Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) s-ar opune cel puțin difuzării acelor imagini pe alte medii (încărcate pe YouTube, de exemplu). Pentru că ar fi vorba, aici, de o prelucrare de date și e greu de văzut în ce limită ar fi legală, în acest context – nu există interes legitim al celui ce le prelucrează, nu există o obligație de îndeplinire a unei prevederi legale și foarte greu se poate pune problema de consimțământul celorlalți participanți, realist vorbind. Mai mult, pentru că vorbim, aici, de date biometrice, acestea sunt considerate date sensibile, iar, în cazul lor, posibilitatea de prelucrare este mult mai restrânsă, existând garanții suplimentare pentru asigurarea confidențialității datelor.

GDPR, într-adevăr, nu se aplică dacă datele sunt prelucrate în scopuri pur personale, dar acest lucru exclude redifuzarea cursurilor pe alte platforme, de exemplu, cum e YouTube, unde nu mai vorbim de o utilizare într-un scop strict personal.

Nu în ultimul rând, chiar Codul civil prevede, în cadrul articolului 73 (alineatul 2), că „[î]n exercitarea dreptului la propria imagine, (persoana vizată de acest drept – n. red.) poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri”. Spre deosebire de GDPR, acest text diferențiază între actul de reproducere, în sine, și utilizarea ulterioară a acelor imagini/sunete. Așadar, aici utilizarea în scop pur personal nu ar fi, oricum, permisă, pentru că ar fi precedată de un act de reproducere a imaginilor și sunetelor în cauză. 

Câteva articole mai jos, Codul civil mai stabilește și că orice limitare a acestui drept trebuie prevăzut în lege sau în tratate internaționale la care România e parte. Însă legea, după cum se vede mai sus, nu permite reproducerea decât cu acordul persoanelor vizate de înregistrare. Și, după cum am arătat deja, e clar că nu există asemenea derogări – din contră, există interdicții exprese.

Nu în ultimul rând, Codul civil prevede că reprezintă o „atingere adusă vieții private” inclusiv „difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spațiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal”.

Așadar, existau, oricum, suficiente prevederi legale care interziceau, deja, reproducerea și distribuirea cursurilor școlare ținute online. Are vreo logică declarația pe care Ministerul Educației le cere părinților și elevilor să o semneze? Cel mai probabil, da. Aceasta demonstrează că școala și-a luat absolut toate măsurile de informare a celor vizați de aceste obligații. În eventualitatea în care aceste reguli sunt încălcate și se ajunge la un eventual proces în care persoane afectate solicită daune, școala ar putea arăta că și-a luat absolut toate măsurile pe care le putea lua în mod rezonabil, pentru a nu ajunge să răspundă ea însăși.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Aplicația care te avertizează dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19. Cum funcționează

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

OMS, noi detalii despre noul coronavirus: Este posibil să existe mai mulți

Avatar

Publicat

in

De

Organizația Mondială a Sănătății spune că este posibil să existe mai mulți pacienți zero, deoarece coronavirusul a fost identificat în mai multe țări diferite.

Pacientul zero se numește prima persoană infectată cu o boală.

În ciuda faptului că se împlinește un an de la primele cazuri de coronavirus confirmate, încă nu este încă clar dacă virusul a trecut de la animale la oameni, și dacă da, atunci care sunt aceste animale.

Potrivit unui raport Lancet, primul caz identificat a fost raportat la 1 decembrie. Nu sunt disponibile însă prea multe detalii despre pacientul respectiv.

Pe baza unor documente secrete, o agenție de presă din Hong Kong a raportat că primul caz confirmat de COVID 19 datează încă de la 17 noiembrie 2019. Pacientul era un om infirm, în vârstă de 55 de ani din regiunea Hubei, fără vreo legătură cu piața animalelor. Aceasta înseamnă că este puțin probabil ca el să fie „pacientul zero”.

Pe de altă parte, cercetătorii sunt din ce în ce mai convinși că este posibil să existe mai mulți pacienți zero, în cazul în care virusul provine de la animale.

Wall Street Journal a urmărit un astfel de pacient zero, la sfârșitul anului trecut. Femeia, în vârstă de 57 de ani, identificată ca Wei Guixian, vindea creveți la piața de fructe de mare Huanan. Însă pe data de 10 decembrie, acesteia i-au apărut primele simptome de răceală.

Fac gripă în fiecare iarnă, așa că am crezut că și anul acesta este la fel”, a spus Wei Guixian. Aceasta a mers la o clinică locală, unde i s-a făcut o injecție și a fost trimisă acasă.

A doua zi, când a văzut că simptomele i se agravează, a mers la spitalul Eleventh Hospital din Wuhan, unde a primit un nou tratament. Însă nici acesta nu a avut niciun rezultat, astfel încât următoarea zi a mers la un alt spital.

La spitalul Union, una dintre cele mai mari unități medicale din Wuhan, Wei a fost informată de un medic că alte câteva persoane de la Huanan Seafood Market au ajuns la spital cu simptome similare. Se credea inițial că infecția s-a răspândit în timp ce vânzătorii de pe piață foloseau toaletele comune.

La sfârșitul lunii decembrie, Wei a fost pusă în carantină atunci când medicii au suspectat legătura dintre coronavirus și piața animalelor. Femeia și-a revenit abia în ianuarie, după un tratament de o lună.

La data de 27 decembrie, Zhang Jixian, medic la Spitalul Provincial Hubei de Medicină Integrată Chineză și Occidentală, a informat autoritățile sanitare din China că noua boală este provocată de coronavirus. La acel moment, peste 180 de persoane fuseseră deja infectate. Majoritatea prezentau pneumonie, febră și tuse.

Piața animalelor a fost închisă la 1 ianuarie 2020. În câteva săptămâni virusul s-a răspândit rapid în toate provinciile din China, precum și în alte țări.

„Pacientul zero ar fi putut fi cineva în afara Chinei și de aceea trebuie să gândim deschis”, a declarat oficial al OMS în august anul acesta, sugerând că Wuhan ar putea să nu fie sursa epidemiei.

„Pacientul zero nu se găsește neapărat în primul grup de cazuri de coronavirus”, a adăugat acesta.

Mai multe studii sugerează că mulți pacienți din afara Chinei contractaseră COVID-19 înainte ca China să confirme primul său caz, scrie thedialogue.co.in.

Citește și:

SURSE A fost scandal la întocmirea listelor USR-PLUS! Liderul PLUS care a lucrat în Poliție, dar ar fi omis să le spună colegilor de alianță de acest job

Veste bună pentru angajații cu datorii la creditori. De ce beneficii ar putea avea parte

Veste mare! O nouă categorie de angajați va avea parte de condiții de muncă speciale

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend