Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Papa Francisc il va declara SFÂNT pe un preot olandez ucis într-un lagăr nazist

Publicat

in

Papa Francisc îl va canoniza pe Titus Brandsma, un preot, academician şi jurnalist olandez care a fost asasinat în lagărul de concentrare Dachau în 1942 pentru predici împotriva nazismului, au anunţat joi reprezentanţi ai Vaticanului, citaţi de Reuters.

Titus Brandsma, care a fost membru al ordinului religios al carmeliţilor şi rector al Universităţii Catolice din Nijmegen, a început să predice împotriva ideologiei naziste încă dinainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial şi de invadarea Ţărilor de Jos de către trupele germane în 1940.

În timpul ocupaţiei naziste, el s-a exprimat împotriva legilor anti-evreieşti. Consilier al ziarelor catolice din Olanda, Titus Brandsma i-a îndemnat pe editorii acestora să nu tipărească propaganda nazistă.

A fost arestat în 1942 şi ţinut într-o închisoare olandeză înainte de a fi trimis în lagărul Dachau, din apropiere de Munchen, unde a fost supus unor experimente biologice şi ucis în acelaşi an cu o injecţie letală, la vârsta de 61 de ani.

Potrivit reprezentanţilor Vaticanului, papa Francisc a aprobat un decret care atribuie un miracol săvârşit prin intermediul lui Titus Brandsma, care a fost beatificat – sau declarat „binecuvântat” – de papa Ioan Paul al II-lea în 1985.

Biserica Romano-Catolică stipulează că doar Dumnezeu realizează miracole, dar că unii dintre sfinţii aflaţi alături de Dumnezeu în Rai intervin uneori în favoarea oamenilor care le adresează rugăciuni.

De obicei, miracolele sunt acţiuni de vindecare care nu pot fi explicate din punct de vedere medical. Detalii despre miracolul atribuit lui Titus Brandsma nu au fost dezvăluite, nici data la care va avea loc ceremonia de canonizare.

Mai mulţi clerici catolici ucişi în lagărele de concentrare naziste au fost deja declaraţi sfinţi. Printre ei se află preotul polonez Maximilian Kolbe şi sora Edith Stein, o călugăriţă germană care a renunţat la iudaism şi s-a convertit la catolicism. Ambii au fost ucişi în lagărul Auschwitz din Polonia ocupată de nazişti.

NATIONAL

CFR Marfă scoate la vânzare un hotel de trei stele, din Predeal: Banii merg la Comisia Europeană

Publicat

in

CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, din Predeal. Hotelul este clasificat la 3 stele, are 23 de camere duble, patru apartamente şi două camere triple, cu un restaurant ce poate găzdui până la 60 de persoane, o bucătărie complet echipată, o sală de conferinţe cu o capacitate de 60 de locuri, o sală de fitness şi spaţii administrative.

Hotelul Express a fost construit în perioada 2003–2006 din fonduri proprii, pe o suprafaţă aflată în proprietatea CFR Marfă, în staţiunea Predeal, judeţul Braşov. Hotelul a fost integrat în circuitul turistic în 2014.

Iată cum sună anunțul

”CFR Marfă oferă spre vânzare Hotelul Express situat în centrul staţiunii Predeal. Hotelul, integrat în circuitul turistic in 2014 şi clasificat la 3 stele, este compus din 23 de camere duble, 4 apartamente şi 2 camere triple, cu un restaurant ce poate găzdui până la 60 de persoane, o bucătărie complet echipată, o sală de conferinţe cu o capacitate de 60 de locuri, o sală de fitness şi spaţii administrative”, anunţă compania.

Cu o structură arhitecturală de aproximativ 2.500 mp de tip demisol+parter+2 etaje+mansardă, hotelul poate fi o destinatie potrivită pentru vacanţe individuale, tabere sau întâlniri de afaceri. Sala de conferinţe poate susţine organizarea de workshop-uri, congrese, training-uri, şedinţe, prezentări sau lansări de produse iar pentru cei activi hotelul poate fi un punct de plecare pentru o varietate de activităţi în aer liber: drumetii pe munte, ski sau snowboarding in sezonul rece sau excursii de descoperire a zonei.

Banii merg la Comisia Europeană

”Deoarece CFR Marfă se află în situaţia de a restitui un ajutor de stat considerat ilegal de către Comisia Europeană, societatea desfăşoară un proces amplu de  valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri. Astfel, în conformitate cu articolul 248 din Codul de Procedură Fiscală, CFR Marfă a decis să valorifice toate activele care nu au o utilitate directă în activitatea de exploatare, inclusiv spaţiul hotelier detinut in staţiunea Predeal”, precizează compania.

Compania CFR Marfă estimează pentru acest an pierderi de 22,3 milioane lei şi venituri totale de 1,2 miliarde lei. Rezultatul brut preconizat este de 915.000 lei.

Numărul de personal prognozat la finele anului 2024 este de 3.414 salariaţi.

Citeste mai mult

NATIONAL

A furat 130.000 de lei din banii deţinuţi în comun cu soţia lui, cu care se află în divorţ

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 29 de ani este cercetat penal pentru furt după ce a luat 130.000 de lei din banii pe care îi deţine în comun cu soţia sa, cu care se află în divorţ şi a plecat de la domiciliu, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, joi, poliţişti din cadrul Poliţiei Bumbeşti-Jiu au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 28 de ani, din Novaci, cu privire la faptul că, la data de 26 martie, soţul său, în vârstă de 29 de ani, cu care se află în proces de divorţ, a luat suma de 130.000 de lei, bani deţinuţi în comun de aceştia şi a plecat de la domiciliu.

„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt între rude”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend