Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Pandemia şi urgenţa climatică, principalele teme pe agenda summitului G7

Publicat

in

Liderii marilor puteri din grupul celor şapte ţări industrializate (G7) vor încerca să găsească soluţii comune la crizele globale, în special pandemia şi urgenţa climatică, în cadrul primei lor reuniuni în format fizic după aproape doi ani, care va începe vineri în Regatul Unit, potrivit Agerpres.

Până duminică, summitul reuneşte lideri din Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Canada, Japonia şi Statele Unite în staţiunea balneară Carbis Bay din sud-vestul Angliei. Este primul summit internaţional major pentru preşedintele american, Joe Biden, la care participă în cadrul unui turneu de o săptămână în Europa.

Cu toate acestea, nu se pune problema ca premierul britanic, Boris Johnson, a cărui ţară prezidează G7 în acest an, să dea mâna cu şefii de stat sau de guvern la sosirea acestora: evenimentul este supus unei serii de constrângeri pentru a preveni contaminarea cu coronavirus, inclusiv un control zilnic, relatează AFPâ

Citește și: Contra-informațiile militare MOBILIZATE în cazul ASASINATULUI din Vest

– Un miliard de vaccinuri –

În centrul discuţiilor se află redresarea economiei globale distruse de pandemie şi o împărţire mai echitabilă a vaccinurilor anti-COVID-19 de către ţările bogate, care au acumulat cât mai multe doze în detrimentul celor mai sărace.

În contextul în care apelurile la solidaritate se intensifică, liderii G7 ar trebui să convină să furnizeze ”cel puţin un miliard de doze” şi să crească capacitatea de producţie, cu scopul de a pune capăt pandemiei până în 2022, potrivit Downing Street.

”A sosit momentul ca democraţiile cele mai mari şi mai avansate din punct de vedere tehnologic să facă un pas înainte şi să vaccineze lumea, pentru că nimeni nu este protejat până când nu este toată lumea protejată”, a declarat Boris Johnson.

Statele Unite au promis deja 500 de milioane de doze, iar Marea Britanie 100 de milioane, în principal prin intermediul programului de distribuire Covax.

Este insuficient, deplâng unele ONG-uri, potrivit cărora G7 trebuie să aprobe suspendarea brevetelor pentru vaccinuri pentru a permite o producţie în masă. Washingtonul şi Parisul sunt în favoarea acestui lucru, în timp ce Germania se opune ferm.

În ritmul actual de imunizare, ţările cu venituri mici ar avea nevoie de 57 de ani pentru a atinge acelaşi nivel de protecţie ca şi ţările G7. Acest lucru este inacceptabil din punct de vedere moral, dar şi contraproductiv, având în vedere riscul pe care îl reprezintă mutaţiile coronavirusului, subliniază organizaţia nonprofit Oxfam.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a cerut, de asemenea, companiilor farmaceutice să doneze 10% din dozele vândute şi şi-a exprimat speranţa că G7 va susţine obiectivul ca 60% dintre africani să fie vaccinaţi până la sfârşitul lunii martie 2022.

Potrivit Bloomberg, G7 va solicita, de asemenea, o nouă investigaţie a OMS privind originea coronavirusului.

– Planul Marshall pentru climă –

Lupta împotriva încălzirii globale va fi cealaltă prioritate a summitului, în condiţiile în care ţările participante îşi propun să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon înainte de marea conferinţă a ONU privind clima (COP26), programată pentru luna noiembrie în Scoţia.

Boris Johnson vizează un “Plan Marshall” pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să renunţe la emisiile de carbon în economie, potrivit cotidianului Times, similar cu finanţarea masivă a SUA pentru reconstrucţia Europei după cel de-al Doilea Război Mondial.

În luna mai, miniştrii mediului din G7 s-au angajat să oprească sprijinul guvernamental pentru centralele electrice pe bază de cărbune începând din acest an, promiţând, de asemenea, “eforturi ambiţioase şi accelerate” pentru a reduce emisiile de CO2 ale acestora.

Înaintea începerii summitului, Boris Johnson şi Joe Biden au afişat joi un front unit în ceea ce priveşte urgenţa climatică, susţinând o nouă “Cartă a Atlanticului” care subliniază, de asemenea, necesitatea de a combate atacurile cibernetice. Boris Johnson a descris relaţia dintre Londra şi Washington ca fiind “indestructibilă”.

– Provocările din partea Chinei, Rusiei şi relaţiile post-Brexit –

Dacă cei doi aliaţi apropiaţi sunt de acord asupra unor probleme internaţionale cheie, cum ar fi provocările din partea Chinei sau a Rusiei, care vor fi de asemenea discutate la summitul G7, există în continuare tensiuni cu privire la Irlanda de Nord, care se află în centrul unei dispute post-Brexit între Regatul Unit şi Uniunea Europeană.

În timp ce Joe Biden s-a abţinut de la critici publice, liderii europeni intenţionează să-i reamintească lui Boris Johnson angajamentul său faţă de acordurile semnate, pe care Londra vrea să le pună sub semnul întrebării în faţa furiei din provincia britanică. Potrivit poliţiei locale, 3.000 de persoane au manifestat joi seara la Belfast împotriva noilor acorduri post-Brexit.

Sâmbătă, la summitul GT sunt invitaţi ca oaspeţi şi liderii Australiei, Indiei, Coreei de Sud şi Africii de Sud, scrie DPA.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

67 COVID-19 patients in intensive care out of 456 hospitalisations

Publicat

in

De

As many as 456 people with COVID-19 are hospitalised in Romania at specialist care facilities, out of whom 67 in intensive care, the Strategic Communication Group (GCS), the official novel coronavirus communication task force, reported on Wednesday.

In Romania, 1,289 people confirmed with the novel coronavirus are in isolation at home and 610 are in institutional isolation.

Also, 53,738 people are in quarantine at home and 76 in institutional quarantine, Agerpres informs.

In the last 24 hours, 331 COVID-19 related calls were reported to the 112 emergency line and 918 to the 0800 800 358 toll-free COVID-19 info line.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

O femeie de 25 de ani a născut a şasea oară prin cezariană, în interval de 10 ani

Publicat

in

De

O echipă de medici de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie “Elena Doamna” din Iaşi a efectuat o operaţie de cezariană unei paciente în vârstă de 25 de ani, aceasta fiind cea de-a şasea intervenţie de acest gen suferită de femeie pe parcursul a 10 ani, potrivit Agerpres.

Managerul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie “Elena Doamna” din Iaşi, Gabriel Marinescu, a declarat că femeia a născut primul său copil la vârsta de 15 ani, toate naşterile de până acum fiind efectuate prin operaţie cezariană.

“În Maternitatea noastră, echipa operatorie formată din specialişti a efectuat cea de-a şasea operaţie de cezariană prin care a născut un băieţel sănătos de 3,94 kg.

Citește și: Stârnit de JUDECĂTORII ICCJ, fostul ministru Berceanu a dat `BOMBA`:`Bechtel…

Atât mama cât şi copilul au o evoluţie bună. Pentru echipa operatorie cazul a fost o provocare deoarece este prima pacientă care a suferit şase operaţii de cezariană, toate fiind efectuate în Maternitatea noastră.

Numărul maxim de astfel de intervenţii chirurgicale recomandat de literatura de specialitate este de trei.

Dacă sunt mai multe, riscurile operatorii şi post operatorii cresc”, a declarat managerul Maternităţii ”Elena Doamna”, Gabriel Marinescu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend