Conecteaza-te cu noi

Pitesti

Palatul Copiilor Pitești- o alternativă de petrecere a timpului liber în mod util și plăcut

Avatar

Publicat

in

Dezvoltarea abilităților și a creativității și îmbunătățirea bagajului de cunoștințe dobândite în sistemul școlar constituie cele mai importante doleanțe ale părinților atunci când vine vorba de educația copiilor. O oportunitate în acest sens, despre care puțin știu că este gratuită, este aceea a cursurilor organizate de Palatul Copiilor Pitești! Aici, cei mici pot învăţa o limbă străină sau pot practica un sport sub îndrumarea unor specialişti, pot desluși tainele jurnalismului sau fascinația teatrului. Toate acestea într-un singur loc!

Diverse cursuri pentru toate vârstele

Și în acest an școlar, Palatul Copiilor şi-a deschis porţile elevilor și preșcolarilor care vor să îşi pună în valoare aptitudinile şi creativitatea. În funcţie de înclinaţii și talente, cei mici pot opta pentru cursuri de teatru, limbi straine, jurnalism, pictură, silvicultură, karting, fotografie sau modelism ori pentru activităţi sportive. Profilurile la care părinții își pot înscrie copiii sunt următoarele: atelierul fanteziei, ecologie, silvicultură, ecoturism, matematică aplicată în tehnica de calcul, informatică, foto-cineclub, machete construcţii/modele, karting, automodele – navomodele, teatru şcolar, ziaristică/jurnalism, creaţie literară, pictură de şevalet, desen/grafică, cultură şi civilizaţie românească, studii europene, cultură şi civilizaţie franceză, muzică instrumentală/chitară, muzică vocal instrumentală/orgă, estradă, dans clasic, dans modern, dans sportiv, dans popular, orientare sportivă, tenis, şah, fotbal. Toate tipurile de activități sunt gratuite, iar înscrierile se fac la conducătorii de cerc de la Palat. La activități pot participa elevii din gimnazii și licee, precum și preșcolarii. Cursurile se desfășoară pe grupe de începători și avansați. ”Toată activitatea noastră pune accent pe inițierea și/sau explorarea în diferite domenii de activitate, discpline care nu se studiază în sistemul școlar: balet, dans, karting, teatru, aeromodelism, șah, fotbal, tenis de câmp, tenis de masă, etc. Scopul acestor activități constă în dezvoltarea unor aptitudini speciale și antrenarea acestora în diverse activități interdisciplinare. În acest fel se cultivă interesul pentru activitățile socio-culturale și sportive, iar finalitatea acestor demersuri o constituie faptul că orice copil care participă la cursurile organizate de Palatul Copiilor pleacă acasă cu o serie de cunoștințe care îi sunt de folos în viața de zi cu zi, punându-se accent pe partea practică”, ne-a declarat directoarea Palatului Copiilor Pitești, Margareta Sorina Diaconu. Adresa Palatului Copiilor Pitești este strada Trivale, nr. 80, iar informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0248/219511 și de pe www.palatulcopiilorpitesti.ro.

 

 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

În Argeș, autoritățile au DECIS! Ce nu avem voie să facem de Sărbătorile de Iarnă

Avatar

Publicat

in

De

Autorităţile locale, împreună cu reprezentanţii supermarketurilor şi marilor centre comerciale din judeţul Argeș au stabilit, joi,  mai multe măsuri ce au ca scop evitarea aglomeraţiei la cumpărături.

Primele decizii legate de Crăciun

„Ţinând cont de numărul ridicat al cazurilor de infectări cu noul coronavirus, dar şi de faptul că se apropie minivacanţa de 1 decembrie şi perioada sărbătorilor de iarnă, prefectul Emanuel Soare a stabilit, împreună cu reprezentanţii operatorilor economici, să fie implementate mai multe măsuri de limitare a aglomerării şi a riscului de transmitere a virusului SARS-CoV-2.

De comun acord, s-a stabilit să se renunţe la coşurile de cumpărături de mână, care reprezintă un factor de risc epidemiologic. În acelaşi timp, vor fi montate mai multe dispensere cu dezinfectant, pentru igienizarea mâinilor”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş.

„În caz de nevoie, va fi limitat accesul clienţilor în magazin. (…) Pentru evitarea aglomerării la casele de marcat, s-a stabilit să fie ţinute deschise cât mai multe, în special la orele de vârf. De asemenea, în magazinele unde se formează cozi apropiate la casele de marcat s-a recomandat instalarea unor panouri despărţitoare, de plexiglas”, se mai menţionează în comunicat.

Mesajele prin care se comunică normele de protecţie în vigoare vor fi difuzate mai des iar retailerii vor încuraja comenzile la domiciliu, acolo unde astfel de servicii sunt disponibile

Prefectul a stabilit cu reprezentanţii supermarketurilor şi ai centrelor comerciale să rămână în legătură în continuare şi să caute împreună noi soluţii pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, informează Agerpres. Piețele agroalimentare și târgurile de orice fel care își desfășoară activitatea în spații închise și-au suspendat activitatea.

Măsura a ridicat multe semne de întrebare în public, pentru că aglomerație se poate crea și în magazine sau supermarketuri, nu doar în piețe, însă nu există o interdicție similară și pentru alte magazine sau unități comerciale care funcționează în spații închise.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Bogdan Ivan, infectat cu COVID-19 ! Ionuț Moșteanu așteaptă rezultatul testului

Avatar

Publicat

in

De

Preşedintele PRO România Argeș, Bogdan Ivan, a a anunțat că a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, SRAS COV 2.  “Acum mai puțin de o oră, am primit vestea că sunt pozitiv cu noul coronavirus. Testul l-am făcut după ce, în ultimele 3 zile, am avut simptome de răceală. Din fericire, pare a fi o formă ușoară, iar atât soția, cât și copiii mei sunt negativi. Voi rămâne în izolare în următoarea perioadă și îmi pare tare rău că n-am să mai pot fi în stradă, printre argeșeni, așa cum am făcut-o zilnic. Îmi pare rău și că nu pot fi alături de colegi, pe final de campanie, dar voi ține permanent legătura cu ei prin telefon și voi încerca să fiu mai activ online, dacă starea de sănătate îmi va permite. Aveți grijă de voi! Sănătate multă!”, a scris Bogdan Ivan pe Facebook.

Un alt candidat la alegerile parlamentare din 6 decembrie, Ionuț Moșteanu de la USR, așteaptă și el rezultatul testului făcut după ce liderul Dan Barna a fost si el infectat cu COVID-19. Cum Moșteanu s-a întâlnit cu Barna in ultimele zile, preventiv, deputatul de Argeș a facut testul al cărui rezultat îl așteaptă și speră să fie negativ.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend