Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Pakistanul face apel la compromis pentru ca violenţele să înceteze în Afganistan

Publicat

in

Consilierul pentru securitate naţională al Pakistanului a declarat miercuri că guvernul afgan şi talibanii trebuie să facă concesii reciproce pentru a se ajunge la o soluţie paşnică, deoarece insurgenţii profită de retragerea SUA din Afganistan pentru a-şi extinde cuceririle teritoriale, informează AFP preluat de agepres.

La sfârşitul unei săptămâni de discuţii la Washington, Moeed Yusuf a dorit să pună în perspectivă influenţa Islamabadului asupra talibanilor, chiar dacă Pakistanul a fost una din cele trei ţări care au recunoscut regimul islamist radical atunci când talibanii au fost la putere până la intervenţia militară americană, după atacurile din 11 septembrie 2001.
“Deşi mijloacele noastre de presiune sunt limitate, le-am folosit”, a declarat presei Moeed Yusuf , apreciind că acestea au scăzut odată cu retragerea trupelor străine din Afganistan, care se apropie de final.

“Am spus foarte clar că nu vom accepta preluarea puterii cu forţa”, a adăugat consilierul pakistanez pentru securitate naţională.

Acesta a părut să solicite o implicare mai mare din partea SUA în soluţionarea diplomatică a conflictului şi a estimat că, la rândul său, guvernul afgan trebuie să înceteze să spere într-o victorie militară.

“Va fi nevoie de concesii, având în vedere realitatea de pe teren. Dar violenţa trebuie să înceteze”, a insistat Moeed Yusuf.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Alexandru Rafila, despre relația pe care o are cu Raed Arafat: ‘Mă înţeleg instituţional, dacă vreţi. Încercăm să ne vedem fiecare de treaba lui’

Publicat

in

De

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că se înţelege instituţional cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat şi că “încercăm să ne vedem fiecare de treaba lui”.

Rafila a fost întrebat, duminică, la Antena 3, dacă se înţelege foarte bine cu Raed Arafat.

“Mă înţeleg instituţional, dacă vreţi. Încercăm să ne vedem fiecare de treaba lui şi aşa cum am mai spus Ministerul Sănătăţii trebuie să aibă poziţia de responsabilitate pe care o regăsim inclusiv în hotărârea de funcţionare a Guvernului României şi cred că toată lumea îşi dă seama că este o problemă care ţine de sectorul sanitar”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă afirmaţiile că Raed Arafat s-a întins şi peste Ministerul Sănătăţii cu deciziile reprezintă o speculaţie sau o răutate, Alexandru Rafila a răspuns: “Nu este neapărat o răutate, este vorba de modul în care a fost gestionat Ministerul Sănătăţii şi faptul că preocuparea din Ministerul Sănătăţii în ultimul an în ceea ce priveşte managementul acestei pandemii a fost extrem de slabă, au fost interese pentru cu totul şi cu totul alte zone decât managementul acestei pandemii şi lucrul ăsta s-a văzut în săptămânile trecute când am ajuns să avem 500 de morţi pe zi”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Cercetătorii avertizează: un nou val uriaș de Covid ar putea veni din China

Publicat

in

De

China s-ar putea confrunta cu peste 630.000 de infecţii cu COVID-19 pe zi dacă ar renunţa la politicile de toleranţă zero prin ridicarea restricţiilor de călătorie, potrivit unui studiu realizat de matematicienii de la Universitatea din Beijing.

În raportul publicat în China de Centrul chinez pentru controlul şi prevenirea bolilor, matematicienii au spus că ţara nu îşi poate permite să ridice restricţiile de călătorie fără o rată de vaccinare eficientă sau tratamente specifice, informează Mediafax.

Folosind date pentru luna august din Statele Unite, Marea Britanie, Spania, Franţa şi Israel, matematicienii au evaluat potenţialele rezultate dacă China ar adopta aceleaşi tactici de control al pandemiei ca acele ţări.

Noile cazuri zilnice ale Chinei ar ajunge la cel puţin 637.155 dacă ar adopta strategia de pandemie a Statelor Unite, se arată în raport, potrivit Reuters.

Iar cazurile zilnice ar atinge 275.793 dacă China ar urma aceeaşi abordare ca Marea Britanie şi 454.198 dacă ar imita Franţa, a spus el. „Estimările au dezvăluit posibilitatea reală a unui focar colosal, care aproape sigur ar induce o povară inabordabilă asupra sistemului medical”, se arată în raport.

„Descoperirile noastre au ridicat un avertisment clar că, deocamdată, nu suntem pregătiţi să îmbrăţişăm strategii de „deschidere” bazate exclusiv pe ipoteza imunităţii de turmă indusă de vaccinare susţinută de anumite ţări occidentale”, mai scrie în document.

Matematicienii au avertizat că estimările lor se bazează pe calcule aritmetice de bază şi că sunt necesare modele mai sofisticate pentru a studia evoluţia pandemiei în cazul în care restricţiile de călătorie ar fi ridicate.

China a menţinut o politică de toleranţă zero faţă de COVID-19, spunând că importanţa de a limita cazurile locale atunci când acestea sunt depistate depăşeşte perturbările cauzate de eforturile de a urmări, izola şi trata persoanele infectate.

China a raportat 23 de noi cazuri confirmate de coronavirus pentru 27 noiembrie, în scădere faţă de 25 cu o zi mai devreme, a anunţat duminică autoritatea de sănătate.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a desemnat vineri o nouă variantă de COVID-19 detectată în Africa de Sud cu un număr mare de mutaţii ca fiind „ingrijorătoare”, determinând unele ţări să impună restricţii de călătorie.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend