Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Orgia gay de la Bruxelles i-a SCANDALIZAT pe unguri: trei din patru cetățeni cred că subiectul e de interes public

Avatar

Publicat

in

Scandalul orgiei gay ”József Szájer” afectează Guvernul ungar al lui Viktor Orban, iar în pofida faptului că pe Internet circulă teorii ale conspiraţiei şi că presa controlată de Guvern nu acoperă suboectul, peste două treimi din populaţie ”ştie” că este vorba despre o ”orgie cu droguri”, potrivit unui sondaj Opinio, realizat pentru Euronews, conform News.ro.

Citește și: Comisia Europeana a INTERVENIT: Ministerul Justiției anunță O NOUĂ modificare a Codului Penal

József Szájer – care se pronunţă împotriva căsătoriei gay la Budapesta, dar care a fost surprins în plnă pandemie covid-19 împreună cu alţi bărbaţi în toiul unei orgii – este un ”deputat ungar doi în unu”, comentează ironic postul paneuropean.

Dezvăluirea participării sale la o sesiune de sex în grup clandestină, la Bruxelles, a avut efectul unei adevărate bombe în Ungaria.

Un pilon al Partidului Fidesz al luiViktor Orban, el este unul dintre autorii Constituţiei ungare adoptate în 2011, care conţine o clauză care defineşte ”instituţia căsătoriei drept o uniune între un bărbat şi o femeie”.

El este, de asemenea, un vechi tovarăş de drum al premierului suveranist, care poartă o politică discriminartorie faţă de lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali (LGBT).

Unele publicaţii controlate de Guvern nu au acoperit scandalul, iar teorii ale conspiraţiei circulă pe Internet.

Însă un sondaj realizat de Opinio pentru Euronews arată că o largă majoritate a ungarilor nu are vreo îndoială cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles.

Astfel, 69% dintre personele intervievate spun despre această petrecere că a fost o ”orgie cu droguri”. Iar cu cât persoanele chstionate sunt mai tinere, cu atât acest răspuns este mai frecvent.

Trei sferturi dintre persoanele intervievate consideră, de asemenea, că este vorba despre un caz de interes public.

Este de notat, un semn al evoluţiei mentalităţii, că cu cât persoanele sunt mai tinere, cu atât ele consideră mai mult acest scandal drept o ”afacere privată”.

Între motivele care-i şochează cel mai mult pe ungari, discrepanţa între spuselor eurodeputatului şi faptele sale este cel mai frecvent citat de către persoanele intervievate (65%) şi devansează cu mult deţinerea unor droguri (12%) sau încălcarea izolării din cauza covid-19 (5%).

Acest scandal, care poate provoca zâmbete, poate aduce, oare, prejudicii Ungariei pe scena europeană?

Ungaria blochează în prezent planul de relansare economică a UE post-covid, în semn de protest faţă de condiţionarea accesului la fonduri europene de respectarea statului de drept.

În această problemă, părerile diverg.

Numai 22% dintre persoanele intervievate consideră că scandalul ar complica sarcina Ungariei. Alţi 26% dintre intervievaţi cred că scandalul nu va avea niciun impact, iar 14% că acesta va simplica, din contră, lucrurile. Iar peste o treime răspunde că nu ştie.

Însă peste două treimi dintre persoanele chestionate sunt de acord asupra unui lucru – acest scandal va păta imaginea Ungariei în lume.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Ministrul Mediului, despre incineratoarele de ardere a cadavrelor de păsări care ar urma să fie lângă București: Nu au ajuns la mine aceste informații până acum

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a avut, luni seară, o primă reacție cu privire la faptul că lângă București ar urma să fie construite două incineratoare de ardere a cadavrelor provenite de la păsări, subiect prezentat în exclusivitate de B1.ro. Tanczos Barna a declarat că la el nu au ajuns aceste informații însă construirea unor astfel de incineratoare la marginea Bucureștiului nu este o soluție bună. În plus, ”arderea, în sine, este ultima soluție” la care ar trebui să se recurgă, a precizat ministrul.

„Dacă există asemenea proiecte, înseamnă că ele sunt depuse la autoritatea de mediu competentă, nu au ajuns la mine aceste informații până acum, dar mai ales în cazul Bucureștiului trebuie să ne uităm de două ori când facem un pas în stânga sau în dreapta. Nu cred că este o soluție bună, în niciun caz. Dacă aceste soluții sunt inevitabile, locația trebuie să fie aleasă în așa fel încât să aibă un impact cât mai mic asupra unei aglomerări urbane cum este Bucureștiul și, cu siguranță,cheltuielile de transport nu vor fi atât de mari încât să nu fie suportabile în cazul unor agenți economici. Arderea, în sine, este ultima soluție pentru că trebuie să vedem ce se poate face pe biomasă, biogaz, pe recuperarea de proteine acolo unde este posibil și, doar în ultimă instanță, să ajungem la metoda cea mai costisitoare și poate cea mai poluantă, adică arderea”, a spus ministrul Mediului.

Compania care controlează fostele ferme Avicola din localitatea dâmbovițeană Crevedia, S.C. VITALL S.R.L., a anunțat publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Instalare incineratoare cadavre în incinta Fermei 3” propus a fi amplasat în comuna Crevedia.

Citește și: Medicul Radu Țincu atrage atenția: ‘Donarea după vaccinare poate să altereze răspunsul imunitar’

Concret, ar fi vorba despre amplasarea pe platforma betonată existentă a unei unități de incinerare compusă din două incineratoare pentru materiale de categoria a II-a (cadavre păsări provenite din fermele proprii) cu o capacitatea de încărcare maximă de 850 kg/șarjă fiecare, amplasate în incinta Fermei nr. 3.

În proiect se precizează că cea mai apropiată locuință s-ar afla la 730 de metri de locul unde ar urma să fie instalată unitatea de incinerare.

În urma incinerării unei șarje de deșeuri animaliere ar rezulta o cantitate de cenușă de aproximativ 13 tone/an.

”Cei de la Crevedia s-au gândit să contruiască abatoarele proprii și probabil să colecteze și din zonă și atunci să aibă un flux continuu de ardere, ceea ce nu este deloc agreabil pentru locuitorii din zonă. Mai ales că avem și Legea mirosurilor care trebuie respectată. Aceasta este în vigoare. Asta este marea problemă și sper ca Agenția de Mediu și Garda de Mediu să lucreze corect, să verifice și să monitorizeze atent emisiile, să fie respectați toți parametrii”, a declarat Dan Trifu, reprezentant Eco Civica, pentru B1.ro.

Aceste informații apar în contextul în care aproape săptămânal Bucureștiul înregistrează cote alarmante de poluare, cel mai recent episod de acest fel fiind cel de la sfârșitul săptămânii trecute, când în cele opt puncte de monitorizare a calității aerului din București și Ilfov s-au înregistrat valori de trei ori mai mari decât în mod normal.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

CNN anunță PREMIERĂ ISTORICĂ în Europa: s-a întâmplat pe piața de electricitate

Avatar

Publicat

in

De

Europenii au obținut mai multă electricitate din surse regenerabile decât din combustibili fosili, pentru prima dată anul trecut, potrivit unui raport anual al Ember și Agora Energiewende, citat de CNN.

Raportul, care urmărește sectorul energetic al UE din 2015, a constatat că sursele regenerabile de energie au livrat 38% din electricitate anul trecut, comparativ cu 37% furnizate de combustibilii fosili, conform Mediafax.

Citește și: Medicul Adina Alberts, LISTĂ OFICIALĂ: CÂȚI BANI au primit medicii din România ca sponsorizări de la companiile care produc vaccinuri

Schimbarea are loc pe măsură ce alte surse, cum ar fi energia eoliană și solară, au crescut în Uniunea Europeană. Ambele resurse s-au dublat aproape din 2015 și, începând cu anul trecut, au reprezentat o cincime din producția de energie electrică în țările UE, se arată în raport. Acesta este și motivul pentru care energia din cărbune a scăzut cu 20% anul trecut, reprezentând doar 13% din energia electrică generată în Europa.

“Creșterea rapidă a energiei eoliene și solare a forțat căderea cărbunelui, dar acesta este doar începutul”, a declarat Dave Jones, analist senior în domeniul energiei electrice pentru Ember și autor principal al raportului, într-un comunicat. „Europa se bazează pe energie eoliană și solară pentru a se asigura că nu numai cărbunele va fi eliminat treptat până în 2030, ci și pentru a elimina treptat emisiile de gaze, pentru a înlocui centralele nucleare închise și pentru a satisface creșterea cererii de energie electrică.”

Măsurile de blocare pe fondul pandemiei de Covid-19 de anul trecut au dus la o cerere mai mică de energie electrică pe tot globul. Cererea europeană a scăzut cu 4% în 2020, potrivit raportului, care a spus că pandemia nu a influențat creșterea surselor de energie regenerabile. Din 2015, emisiile au înregistrat un declin istoric în Europa, care a devenit cu 29% mai curată, se menționează în raport.

Schimbarea vine după angajamentele luate de liderii UE luna trecută de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% față de nivelurile din 1990 până în 2030.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend