Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Orfanii lui Vadim și rolul lui Munteanu – VORBA LUI TURCESCU

Publicat

in

Lucrurile au luat-o razna anul trecut, pe 14 septembrie, când a murit Corneliu Vadim Tudor. Un personaj pe care Sistemul l-a inventat, Sistemul l-a manevrat și tot Sistemul a încercat să-l înlocuiască rapid văzând prăpădul care rămînea în urmă după dispariția din viață și din viața publică a celui care jucase potrivit, vreme de un sfert de secol, rolul de supapă pentru toate tensiunile naționaliste, extremiste, xenofobe și antisemite apărute în spațiul public și politic din România. În fapt, Vadim Tudor a fost un personaj care s-a achitat cu brio de toate misiunile primite de la ”creatorii” lui. A înjurat la comandă, a adunat toate zoaiele politicii românești în România Mare, a hrănit nostalgicii regimului comunist cu iluzia că vor fi iarăși ce-au fost și mai mult decât atât și, per ansamblu, de câte ori a apărut vreo criză socială majoră a avut grijă să se transforme în portavocea celor nemulțumiți și potențial violenți. N-a scăpat nimeni de înjurăturile lui: președinți, politicieni, jurnaliști, ONG-iști. Vadim Tudor scotea arsenalul de invective la comanda unor centre nevăzute de gestionare a puterii și a crizelor sociale, dar, ca să nu cădem în scenarită, trebuie să spunem că adeseori o lua razna și pe cont propriu, motiv pentru care prezența lui în viața publică a fost sinusoidală înregistrând când un punct de maximă altitudine, cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din anul 2000, când o prăbușire în derizoriu, cum s-a văzut în ultimii lui ani de viață când devenise un biet clovn pe canapeaua lui Capatos.
Când a murit Vadim, s-a văzut numărul mare al celor rămași orfani. ”Tribunul” hrănise mai bine de 25 de ani o cohortă de votanți disciplinați care s-a trezit brusc în căutare de lider. Deschid aici o paranteză invitându-vă să faceți un exercițiu de imaginație și vă provoc să vă gândiți cum ar fi arătat talk-showurile televizate de azi cu un Vadim Tudor dezlănțuit, tunând și fulgerând împotriva migranților, pupându-se la Sinaia cu Marine Le Pen, ținând conferințe de presă pe locul în care s-ar putea construi moscheea din București! Pe acel electorat, al lui Vadim Tudor, se bat azi mai toate partidele pentru că întreg contextul internațional îl arată în creștere și mai motivat ca oricând să iasă la vot. Iar partidele, în felul lor cinic și respectând aritmetica electorală, au misiunea de a aduna voturi fără să strâmbe prea tare din nas atunci cînd voturile sunt mânjite cu o tușă xenofobă sau naționalist-extremistă.

Pentru a opri contaminarea tuturor formațiunilor politice cu virusul ”vadimismului”, Sistemul are nevoie urgent de inventarea unui personaj care să-i ia locul lui C.V. Tudor. Dar pentru că s-a trecut deja la o altă etapă, în care nu mai sunt suficiente crizele de nervi și înjurăturile, modelul ”Tribunul” e depășit. În laboratoarele puterii din umbră, acolo unde mâna nevăzută decide totul, s-a căutat și s-a găsit un nou lider capabil să adune în jurul lui valul în creștere de eurosceptici și naționaliști de tip nou. Numele lui e Marian Munteanu și nu va fi înlocuitorul lui Corneliu Vadim Tudor pentru că este, indiscutabil, un actor politic pus să interpreteze un alt rol, mult mai sofisticat, dar va fi acel personaj în jurul căruia se va ridica în perioada imediat următoare o mișcare politică menită să adune și să dirijeze”orfanii” lui Vadim și nu numai. Personal, așa cum am mai scris-o, cred că Marian Munteanu va fi doar meteoric membru al PNL. El avea nevoie de o trambulină politică, iar dacă s-a preferat zona liberală în contextul alegerilor locale, fără a se mai aștepta toamna, înseamnă că Sistemul a considerat că e o stare de urgență care reclamă măsuri intempestive. Altfel spus și rezumând, Marian Munteanu are o misiune de îndeplinit așa că i s-a creat un culoar pe care să crească politic în timp record, dar Sistemul s-a asigurat mai întâi că personajul e controlabil și că nu o va lua razna atunci când se va trezi copleșit de simpatie populară.

Într-un astfel de context, mențin ceea ce notam deunăzi pe pagina mea de Facebook, pe post de concluzii deja scrise ale perioadei imediat următoare. Pe puncte, așadar:
1.    Marian Munteanu va abandona corabia PNL, dar, probabil, nu va renunța la candidatura la PMB.
2.     De la liberali se va „sacrifica” Predoiu. Chiar dacă pierde cursa, va avea o explicație: a intrat târziu, a vrut să salveze partidul dintr-o situație rușinoasă ș.a.m.d.
3.    Marian Munteanu va face o construcție politică (partid) care să ia locul PRM. El va fi un soi de Marine Le Pen al toamnei electorale.
4.    Vor apărea delimitările de Marian Munteanu. Unii că n-au știut ce ascunde biografia lui de la începutul anilor ’90, alții că nu se poate ca PNL să meargă cu un astfel de candidat etc. Se va crea un curent de opinie. Semnalul a venit deunăzi de la Cotroceni.
5.    După alegeri dispar Blaga și Gorghiu din fruntea liberalilor. Alinuța cu copilul, nea Vasile la pensie în cel mai bun caz. Poate începe și EADS.
6.    Predoiu va deveni președintele PNL dacă va scoate un scor bun în alegeri.
7.    Serviciile răsuflă ușurate: curentul naționalist cu accente extremiste va fi în mâna unui om „de-al lor”, Marian Munteanu.
Au jucat în piesa „Marian Munteanu, candidat PNL la PMB”: ziariști, politicieni de prim- rang, șefi de servicii, ONG-uri. Dacă nu se juca piesa, nu-și putea face Marian partid. Că era nimeni. Acum are adepți și-o să-i fie mai ușor.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Liderul USR, Cătălin Drulă, avertizează: Se îngroașă gluma! Cu pensiile speciale trebuie să se facă ceva

Publicat

in

De

De la 1 ianuarie intră în vigoare încă vreo 20.000 de pensii speciale care până acum nu existau, cele ale aleşilor locali, ale primarilor, prorogate an de an, a transmis luni liderul formațiunii USR, Cătălin Drulă, la postul de televiziune B1Tv.

„Pensiile parlamentarilor sunt în plată acum. Reamintesc că e vorba de pensii speciale, că pensia specială e de opt ori mai mare decât pensia normală. De la 1 ianuarie intră în vigoare încă vreo 20.000 de pensii speciale care până acum nu existau, cele ale aleşilor locali, ale primarilor, prorogate an de an. Acolo avem la fel un proiect al USR. De data asta l-au trimis la comisie, dar e blocat în sertarul de la Senat de luni de zile. Tot facem cereri: ‘hai să îl votăm’. Să nu le mai prorogăm, ci să le abrogăm”, a menţionat liderul USR.

Cătălin Drulă a subliniat că reforma pensiilor speciale reprezintă jalon în PNRR. El a menţionat că are informaţii potrivit cărora Comisia Europeană ar fi nemulţumită în legătură cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Cu pensiile speciale trebuie să facă ceva, e jalon. Comisia este, din câte ştiu eu şi ce informaţii am, din ce în ce mai nemulţumită. Dacă le-a dat un pic de clemenţă la primele tranşe – pentru că vin în două tranşe anuale banii PNRR – deja acum se îngroaşă gluma”, a spus el.

Liderul USR a subliniat că, potrivit articolului 16 din Constituţie, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, motiv pentru care „nu ar trebui să existe privilegiaţi, caste, grupuri” care să aibă reguli speciale.

„Trebuie să existe o formă de-a primi această pensie pe bază de contributivitate. OK, dacă nu a existat contribuţie la momentul respectiv, că aşa a fost de natură legea şi au fost anumite categorii, atunci putem găsi formule echivalente, ca şi cum ar fi contribuit. (…) Până la urmă, Comisia face foarte bine ce face. Nu se împiedică în terminologie, pentru că ceea ce încearcă ai noştri să facă, Ciucă şi alţii, este să o facă din vorbe: ‘Domnule, sunt de serviciu şi aşa mai departe…’ Asta e doar o vorbă. Întrebarea este principiul care e în spate. Şi ei vor trebui să vină cu o soluţie ca să elimine aceste discrepanţe majore, în care există în acelaşi timp pensie de 1.500 de lei şi pensie de 15.000 de euro”, a spus liderul USR.

În opinia sa, PSD a găsit „un inamic retoric” în PNRR, acuzând că din cauza limitei de 9,4% din PIB nu ar fi posibile creşteri de pensii.

„Chiar m-am întâlnit acum două săptămâni cu primvice-preşedinta Vestager (Margrethe n.red) care spunea că este un plan excepţional, nu înţelege de ce guvernul României nu îl pune în practică. Şi au găsit acest inamic retoric – ‘Domnule, PNRR-ul cu USR e de vină’, în ciuda realităţii. Pentru că atunci când faci propagandă politică, nu mai contează realitatea. Nu îi opreşte pragul acela din PNRR la nimic. Nu au ajuns la el. România nu va ajunge prea curând la acel prag de 9,4”, a mai afirmat Cătălin Drulă, conform AGERPRES

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ion Cristoiu: ‘Pe Klaus Iohannis nu-l văd renunțând la funcție până la încheierea mandatului. Îl văd însă lăsând PNL în pace’

Publicat

in

De

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu este de părere că ”la ora actuală cine-i dă un ghiont lui Klaus Iohannis face automat un salt în sondaje. Cine toarce pe lîngă cracul lui Klaus Iohannis coboară în sondaje. E una dintre explicațiile scorului nemulțumitor al PNL din ultima vreme”

Un sondaj CURS realizat în perioada 8-22 noiembrie 2022, situează pe locul 9, la Capitolul Încredere , Președinția.
Procentajul mic al Președinției nu mă miră. Președinția înseamnă Klaus Iohannis. Mă miră însă altceva. Că deși a coborît la 14%, Klaus Iohannis nu-și dă demisia în direct și la o oră de vîrf.

Unii vor putea spune că amețitoarea cădere în sondaje, mai ales la capitolul Încredere, n-ar trebui să-l neliniștească pe Klaus Iohannis. În 2024, el își va încheia cele două mandate. Nu se mai pune problema unei zestre electorale pentru a candida din nou. Da, din punctul de vedere al interesului electoral pe Klaus Iohannis n-ar trebui să-l neliniștească nici dacă ar coborî sub 0 puncte la Încredere.

Klaus Iohannis nu e însă o persoană particulară. E președintele României. Și chiar dacă nu-și mai pune problema unei victorii electorale, ca președinte el are, printre alte îndatoriri ținînd de Interesul național , și pe cea de a convinge Poporul Român să facă ceva.

Să facă un sacrificiu, să urmeze o anume politică. Fiind președinte de Republică semiprezidențială, principalul instrument de convingere a Poporului rămîne zicerea. Se spune că Avram Iancu a zis doar atît – No, hai! Și moții l-au urmat. Cînd 82% dintre români nu mai au încredere în tine poți ține Poporului un Discurs de mărimea Poveștilor spuse de Șeherezada timp de O mie și una de Nopți.

Dat fiind că Klaus Iohannis n-arată nici măcar ca sora Șeherezadei, e greu de presupus că vreun român nu va începe să caște după primele cuvinte rostite de el. Pînă la finele mandatului mai sînt doi ani. Dacă nu demisionează, pentru ca alegerile anticipate să aducă un președinte beneficiind de arma Încrederii Poporului în persoana sa, România va avea timp de doi ani un Președinte inutil. Cu doar 14% Încredere, la ce poate fi folositor Klaus Iohannis în aceste vremuri tulburi, cînd esențial pentru o țară mică e să aibă un Căpitan în care cei de pe vas să aibă încredere că nu-i vîră în stînci?

Klaus Iohannis e la ora actuală Zeul de la Cotroceni al Partidului Național Liberal. Liderii acestui partid iau poziția de drepți și cînd le trece prin cap numele lui Klaus Iohannis. Relația dintre Klaus Iohannis și PNL e una de supunere oarbă. Practic, PNL îndeplinește tot ce-i spune Klaus Iohannis. Nu altfel se explică faptul că PNL a schimbat trei președinți în doar doi ani. Un proces catastrofal nu numai prin instabilitate, dar și prin coborîrea de la Ludovic Orban la Florin Cîțu și de la Florin Cîțu la Nicolae Ciucă. Generalul în rezervă Nicolae Ciucă e lipsit total de talent politic. Ca premier, mai treacă meargă. E o funcție și cu exigențe de administrare. Dar ca președinte de partid lipsa talentului de politician e catastrofală. Dacă nu va mai fi premier, vi-l imaginați pe Nicolae Ciucă în fruntea Oștilor Liberale în Războiul electoral?

În postdecembrism relația Președinte – Partid susținător a fost complicată. Pînă la Klaus Iohannis, nici un președinte – nici măcar Traian Băsescu – n-a beneficiat de un partid care începe să toarcă pisicește și cînd aude prin somn comenzile președintelui.

Imaginea de partid intrat cu totul în posesia lui Klaus Iohannis face ca PNL să fie vulnerabil la căderea electorală a lui Klaus Iohannis. La ora actuală cine-i dă un ghiont lui Klaus Iohannis face automat un salt în sondaje. Cine toarce pe lîngă cracul lui Klaus Iohannis coboară în sondaje. E una dintre explicațiile scorului nemulțumitor al PNL din ultima vreme. Deși PSD participă la Guvern, doar PNL se erodează. Una dintre cauze e Nicolae Ciucă, dezastruos ca politician, un simplu bolovan politic. Celălalt e Klaus Iohannis, văzut ca adevăratul șef al PNL. Și cum să ai încredere în slugă, cînd n-ai în Stăpîn?

Pe Klaus Iohannis nu-l văd renunțînd la funcție pînă la încheierea mandatului.
Îl văd însă lăsînd PNL în pace, făcînd imaginea publică de președinte fără nici o legătură cu PNL.

Pentru PNL ar fi o decizie crucială.
E în stare Klaus Iohannis de o asemenea decizie?
Nu cred.
Întruchipare a Ciocoiului atît de plin de sine că te întrebi cum de nu face Poc! Klaus Iohannsi n-ar putea trăi fără slugi.”, conform cristoiublog.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend