Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ORA CU ORA ! Programul oficial al FUNERALIILOR REGALE

Publicat

in

Casa Regală a României a publicat, miercuri, programul oficial al funeraliilor regale, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai I urmând să ajungă pe 13 decembrie, la ora 11.00, pe aeroportul Otopeni, înmormântarea fiind programată pentru 16 decembrie, la Curtea de Argeş.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Şefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 14.00, corpul neînsufleţit al Regelui va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia.

Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:

– Ora 14-15: Instituţia Preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 15-16: Reprezentanţii Instituţiilor Statului, centrale şi locale.
– Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
– Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.

Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleş şi, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18.00, corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei, unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:

-miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 şi ora 24.00;
-joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00;
-vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00.

Intrarea este liberă, iar accesul presei este permis.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.

La ora 11.15, sicriul va fi aşezat în maşina mortuară.

De la ora 11.25 la ora 12.15, cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală.

Între ora 14.00 şi ora 18.20, cortegiul funebru se va deplasa la Curtea de Argeş, pe ruta Piaţa Unirii-Piaţa Universităţii -Piaţa Romană-Arcul de Triumf, -Chitila -Titu -Găeşti -Topoloveni -Piteşti -Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş. Ceremonia va fi privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.

Prezenţa presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Totodată, Familia Regală anunţă mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni. Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale.

Cărţi de condoleanţe sunt deschise, începând de miercuri, la Castelul Peleş, la Palatul Regal şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

VIDEO! TURCESU A TRECUT LA PNL, anunță un lider PMP care îl face praf pe fostul jurnalist

Publicat

in

De

Invitat al emisiunii CHESTIUNI ARZĂTOARE de la Super TV din această seară, secretarul de stat în Ministerul Economiei și lider al filialei Argeș a PMP, Cătălin Bulf, a făcut o serie de dezvăluiri despre activitatea de partid a deputatului Robert Turcescu. După ce a anunțat ca”Robert Turcescu nu mai e la PMP, ci la PNL”, Cătălin Bulf l-a atacat pe fostul jurnalist susținând ca a stat mai mult pe la televizor decât pe la partid, povestind despre periplul acestuia prin PMP Constanța. „Eu nu muncesc pentru Robert Turcescu!”, a spus Cătălin Bulf, secretarul de stat în Ministerul Economiei și lider al filialei Argeș a PMP.

BULF DESPRE ROBERT TURCESCU, DE LA MIN 32:30

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Adresă către toate centrele de coordonare din România! Dezvăluirea făcută de Raed Arafat

Publicat

in

De

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, a dezvăluit, vineri seara, că au fost trimise adrese către toate centrele de coordonare județene.

Conform adreselor, persoanelor care nu vor să mai stea în izolare sau carantină, sau să fie internate în spital, după decizia CCR privind neconstituționalitatea acestor măsuri trebuie să li se explice că intră sub incidența Codului Penal, dacă vor îmbolnăvi alte persoane.

Din cauza asta, noi am emis astăzi o adresă către toate centrele de coordonare județene, prin care am explicat situația actuală și că persoanele care vor să facă acest lucru (n.r. – să se externeze din spital, deși au coronavirus) sau care vor să iasă din carantină, sau nu mai vor să respecte autoizolarea, să li se explice că, în cazul în care se dovedește că ei au dus la infectarea altor persoane sau, cum spune Codul Penal, că ei au dus la zădărnicirea combaterii bolii, atunci ei intră sub incidența Codului Penal.

La acest moment, ei rămân în spital doar ca recomandare. Se lucrează la proiectul de lege care să corecteze aceste chestii, sper și să-l vedem cât mai repede aprobat, că este singura soluție care rămâne, să se emită o nouă lege care să stabilească aspectele care au fost considerată că nu sunt clare în legea actuală”, a declarat, la Digi 24, Raed Arafat.

Vezi și

EXCLUSIV Victorie mare pentru Dumitru Coarnă! Se majorează salariile polițiștilor! Cine va beneficia de mărire

VIDEO Cum au ajuns clanurile să dețină monopolul pe piața măștilor medicale. Nume grele implicate

Veste bună! Anumiți angajați vor avea parte de o nouă zi liberă

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend