Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Omul care poate decide viitorul președinte al USR PLUS: Alegerile au fost organizate incompetent și anti-democratic. Nu voi susține niciun alt candidat

Publicat

in

Senatorul de Braşov Irineu Darău a anunţat că alegerile interne US RPLUS, derulate cu liste eronate de vot, ar fi putut fi corectate foarte simplu pe parcurs, înainte de decriptarea şi numărarea voturilor. Trecerea la calcularea rezultatului înainte de corecturi în registrul electoral arată reflexele nedemocratice ale conducerii actuale, respectiv dispreţul pentru fundamentul democraţiei: votul liber în condiţii echitabile, mai arată el. Darău a obţinut 3.300 de voturi, însemnând un procent de 10,1%, la competiţia internă, Dacian Cioloş are 15.111 (46.0%), iar Dan Barna a avut 14.404 (43.9%).

„Suntem într-un moment în care democraţia din USRPLUS, ca şi cea din România, sunt în continuare la cote deranjant de joase. În partid s-a văzut asta de la început, când conducerea actuală s-a arătat mai întâi vag surprinsă, iar apoi din ce în ce mai iritată de candidatura mea. Accesul la membri şi la informaţii a fost profund dezechilibrat, ca şi cum totul era pregătit doar pentru doi candidaţi, iar al treilea încurca nişte socoteli. În timp ce procesul democratic intern a fost atacat cu crosa de golf de un candidat, celălalt şi-a văzut liniştit doar de jocul şi de scorul lui. Voi apela la toate mijloacele, procedurale şi legale, pentru a clarifica, contesta şi corecta procesul de vot. Sunt documentate deja prea multe situaţii punctuale şi sistemice care dovedesc un proces eronat de vot, girate de tăcerea continuă a Biroului Naţional, Secretariatului General şi Comisiei Electorale faţă de toate notificările oficiale trimise de mine şi de mulţi alţii. Chiar şi astăzi, în ultimele minute de vot, procesul putea fi corectat. Însă, odată ce s-a trecut de decriptarea voturilor şi calcularea rezultatului, s-au decriptat şi intenţiile reale ale responsabililor de bunul mers al campaniei. Dan Barna şi Dacian Cioloş au fost în deplină cunoştinţă de cauză privind toate problemele, dar nu au acţionat.”, a declarat Irineu Darău, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

Darău a mulţumit echipei care l-a susţinut pentru un mandat la şefia USR PLUS şi a precizat că această echipă a fost singura care şi-a asumat să scrie membrilor despre neregularităţile mari ale procesului de votare şi să solicite întregului Birou Naţional corectarea registrului electoral înainte de finalul turului I.

„Vreau să transmit mulţumiri pentru toţi cei care mi-au acordat încrederea lor, prin votul pe care mi l-au dat. Fiecare om în parte care a aderat la candidatura mea manifest arată că semnalul de alarmă pe care îl trag s-a auzit foarte clar. De asemenea, tot acest sprijin reprezintă o speranţă că partidul nostru încă nu a fost complet acaparat. Am primit mesajele colegilor, le-am auzit vocea şi voi continua lupta de contestare a încălcărilor repetate ale principiilor şi valorilor care ne-au adus împreună – mai ales acum, când am sprijin şi este cert că nu sunt singurul care gândeşte aşa. Iar dacă alegerile ajung în turul doi, niciunul dintre candidaţi nu are susţinerea mea. Principiile nu se negociază niciodată, nici măcar în funcţie de rezultatul electoral – din păcate fix acest lucru l-au făcut cei doi lideri, gândindu-se la şansele proprii mai mult decât la apărarea democraţiei şi integrităţii votului. În schimb, indiferent de rezultatul scrutinului, eu rămân la dispoziţia membrilor pentru a le apăra drepturile, respectiv pentru a fi notificat despre încălcarea regulilor şi principiilor. Am dovedit că pot fi un avertizor de integritate onest şi eficient şi voi continua această luptă.”, a adaugat senatorul USR PLUS.

Conform sursei citate, la imediatul Congres, Irineu Darău va avansa şi susţine un set clar de soluţii, ce includ: sistem de vot proporţional la toate nivelurile; super-majoritatea necesară pentru aplicarea de sancţiuni, pentru împiedicarea sancţiunilor discreţionare date de birouri sau comisii prin majorităţi fragile, limitarea cumulului de funcţii.

„Pentru succesul partidului, contează valorile care ne-au unit şi mobilizat, dar şi aplicarea lor cu bună credinţă. USRPLUS trebuie reformat, dar candidaţii Dan Barna şi Dacian Cioloş, conducătorii Dan Barna şi Dacian Cioloş şi chiar şi simplii membri de partid Dan Barna şi Dacian Cioloş nu mai au credibilitate. Prin acest proces viciat de vot ne-au lipit o ştampilă pe care va trebui să muncim din greu pentru a o putea şterge din ochii noştri şi ai românilor. Iar toate acestea s-au întâmplat deşi soluţia tehnică era simplă şi accesibilă până în ultimul moment – eliminarea buletinelor ilegitime înainte de decriptarea şi calcularea rezultatului final al primului tur de scrutin. Din păcate, voinţa a cedat în faţa interesului electoral.”, a conchis Darău, potrivit sursei menţionate.

Dacian Cioloş a obţinut cele mai multe voturi în cursa pentru alegerea preşedintelui USR PLUS, însă va intra în turul al doilea cu Dan Barna, pentru că nu a întrunit 50% +1 dn voturile valabil exprimate. Având în vedere rezultatele, va exista un tur doi pentru alegerea noii conduceri a USR PLUS. Congresul va avea loc în data de 2-3 octombrie pentru alegerea Biroului Naţional.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

FC Buzău a câştigat la scor la Brăila, cu 7-0, în Liga a II-a

Publicat

in

De

FC Buzău a surclasat-o pe Dacia Unirea Brăila cu scorul de 7-0, sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a 10-a a Ligii a II-a de fotbal.

Echipa antrenată de fostul internaţional Florentin Petre, nou-promovată, se află pe penultimul loc, fără victorie.

Concordia Chiajna, fostul lider, a fost învinsă în deplasare de nou-promovata CSC 1599 Şelimbăr cu 1-0, informează Agerpres.

De remarcat şi victoria reuşită de Metaloglobus la Călăraşi (1-0).

Rezultate:

Joi

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Politehnica Iaşi 3-1

Vineri

FC Ripensia Timişoara – FC Universitatea Cluj 0-3

Sâmbătă

AFC Dunărea 2005 Călăraşi – FC Metaloglobus Bucureşti 0-1

ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – AFC Unirea Constanţa 2-1

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – AS FC Buzău 0-7

AFC Unirea 04 Slobozia – Politehnica Timişoara 1-0

CSC 1599 Şelimbăr – CS Concordia Chiajna 1-0

Sâmbătă are loc şi meciul CSA Steaua Bucureşti – AFC Astra Giurgiu (15:00).

Duminică se joacă partida FC Braşov – ACS Petrolul 52 Ploieşti (12:30).

Luni e programat ultimul meci, FC Unirea Dej – AFC Hermannstadt (15:30).

Clasament

1. Petrolul 24 puncte (9 jocuri)

2. U Cluj 24 p (10 j)

3. Concordia 23 p (10 j)

4. FC Hermannstadt 21 p (9 j)

5. FC Buzău 20 p (10 j)

6. CSA Steaua 20 p (9 j)

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Românii, tot mai datori la bănci! Florin Cîțu exclude amânarea plății ratelor la credite: ‘În acest moment nu are sens, pentru că economia funcționează’

Publicat

in

De

Plata ratelor la credite se poate amâna în cazul unui nou lockdown, spune Florin Cîțu. În caz contrar, măsura nu are sens pentru că economia funcționează.

Florin Cîțu a explicat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că anul trecut au fost amânate ratele la bancă deoarece a fost închisă economia.

„Eu am luptat tot timpul să nu închidem economia. Doar așa putem să ne permitem să avem resurse suplimentare. În momentul în care închidem economia trebuie să avem și alte măsuri”, afirmă premierul interimar.

Amânarea plății ratelor la credite are sens doar atunci când se închide economia și oamenii trebuie să stea acasă, adaugă acesta: „În acest moment nu are sens pentru că economia funcționează. Dar dacă se ajunge acolo, la un lockdown, deși eu nu cred că se va ajunge acolo, bineînțeles că această măsură este una dintre ele”.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend