Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Omicron se extinde în Franța: încă un caz confirmat la un bărbat întors din Nigeria

Publicat

in

Un prim caz de contaminare cu varianta omicron a SARS-CoV-2 a fost confirmat la un rezident din Île-de-France, depistat la întoarcerea din Nigeria, a anunţat joi Agenţia Regională de Sănătate (ARS), relatează AFP, informează News.ro.

Bărbatul, nevaccinat împotriva covid-19, are 50-60 de ani şi nu prezenta simptome la momentul testării, potrivit agenţiei.

Soţia sa, împreună cu care a călătorit, tot nevaccinată anticovid, ”a fost testată pozitiv covid-19, iar o secvenţiere este în curs pentru a verifica dacă este vorba de asemenea despre varanta omicron”, precizează ARS.

Anturajul cuplului a fost testat şi plasat în izolare.

Călătorul care s-a întors din Nigeria, rezident în Seine-et-Marne, a fost testat pozitiv la coborârea din avion, la 25 noiembrie. El a rămas în izolare la domiciliu împreună cu soţia sa de la intrarea pe teritoriul francez, în urma rezultatului pozitiv al testului covid-19.

O a treia persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie a fost testată joi, pentru a se stabili dacă este contaminată şi dacă prezintă varianta omicron. Această a treia persoană nu este nici ea vaccinată, potrivit ARS.

CONTEXT

Până în prezent, un singur caz pozitiv cu varianta omicron a fost identificat în Franţa, pe Insula La Réunion. Franţa a anunţat miercuri, în contextul ameninţării reprezentate de varianta omicron, o înăsprire a condiţiilor de acces pe teritoriul francez, prin impunerea unui test negativ covid-19 în cazul tuturor călătorilor, inclusiv vaccinaţi, care provin din afara Uniunii Europene (UE). Un purtător de cuvânt al Guvernului, Gabrel Attal, a anunţat tot miercuri ”13 cazuri suspecte cu varianta omicron pe teritoriul” francez, şi faptul că se aşteapta să fie confirmate ”în orele şi zilele următoare”.

Vezi și: ULUITOR ce descoperire au făcut experții – Varianta Omicron există încă din luna octombrie .

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Scandalul Partygate continuă în Marea Britanie: Premierul Boris Johnson are în vedere măsuri pentru a-şi întări poziţia

Publicat

in

De

Premierul britanic Boris Johnson ar fi fost “intervievat” în cadrul anchetei legate de scandalul cunoscut ca “Partygate”, în care continuă să apară acuzaţii privind petreceri organizate la Downing Street în pofida pandemiei, relatează luni dpa citând presa britanică, arată AGERPRES.

Cotidianul Daily Telegraph a scris că premierul i-ar fi împărtăşit coordonatoarei anchetei, Sue Gray, “ceea ce ştie” despre petrecerile care ar fi avut loc la reşedinţa guvernamentală. Raportul lui Gray privind acuzaţiile de încălcare a regulilor anticoronavirus pe Downing Street ar putea fi publicat chiar săptămâna aceasta.

Potrivit tabloidului The Mirror, Johnson a luat parte, înainte de Crăciunul din 2020, la o petrecere de rămas bun pentru consilierul său în domeniul apărării, cpt. Steve Higham, în timpul căreia a ţinut şi un discurs. Biroul premierului şi Ministerul Apărării nu au răspuns la solicitarea de comentarii.

În tentativa de a-l ajuta pe Johnson să supravieţuiască scandalului, scrie presa britanică, acesta şi-ar putea remania echipa de asistenţi şi ar putea lua şi alte măsuri “populiste”, între care, potrivit cotidianului The Times, s-ar putea număra un anunţ privind implicarea armatei în eforturile de oprire a traversărilor ilegale ale Canalului Mânecii.

O altă schimbare avută în vedere ar putea fi “îngheţarea” taxei de licenţă pentru compania publică de radio-televiziune BBC pentru doi ani.

Sir Graham Brady, liderul grupului parlamentar al Partidului Conservator – aşa-zisul comitet 1922 – a primit până în prezent din partea legislatorilor circa 20 de scrisori de neîncredere în premier, din totalul de 54 necesare pentru a scoate la concurs conducerea formaţiunii, a mai scris presa britanică.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Toate TUNURILE pe Djokovic: are INTERZIS și la Roland Garros; Franța nu-i va permite accesul în țară

Publicat

in

De

Guvernul francez, care în urmă cu zece zile susţinea că tenismanul sârb Novak Djokovic ar putea participa la turneul de la Roland Garros, chiar dacă nu era vaccinat împotriva Covid-19, a revenit asupra acestei decizii şi a precizat că toţi jucătorii care vor concura la turneul de Mare Şlem de la Paris vor trebui să aibă schema completă de vaccinare, informează agenţia spaniolă EFE, infomează Agerpres.

Rectificarea a venit de la ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, în noaptea de duminică spre luni, la câteva ore după ce Parlamentul a adoptat definitiv proiectul de lege care impune un certificat de vaccinare pentru multe activităţi ale vieţii sociale, inclusiv asistarea la competiţiile sportive.

Într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, demnitarul francez de origine română a afirmat că odată cu adoptarea acestui certificat sanitar, “în forma în care a fost promulgat, el va fi obligatoriu pentru a intra în spaţiile deja supuse paşaportului sanitar (stadioane, teatre sau săli), atât pentru spectatori, sportivi, profesionişti, francezi sau străini”.

Mărăcineanu a profitat de această ocazie pentru a mulţumi mişcării sportive în ansamblul ei pentru acţiunea “de condamnare a ultimilor nevaccinaţi” şi a insistat că toţi trebuie să colaboreze pentru “păstrarea competiţiilor” şi promovarea paşaportului de vaccinare la “nivel internaţional”.

Tot Mărăcineanu afirmase pe 7 ianuarie, în plină dispută politică şi de legalitate în Australia, legată de prezenţa lui Djokovic, că jucătorul sârb ar putea participa la Roland Garros, turneu programat între finele lui mai şi începutul lui iunie.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Cinci zile mai târziu, pe 10 ianuarie, campionul sârb a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei. El a recunoscut a comis o “eroare umană, cu certitudine nu intenţionată” în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.

Viza de Australia a lui Djokovic a fost anulată definitiv vineri, ”din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură”, după cum a explicat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend