ACTUAL
Octavian Berceanu a răbufnit: ‘Zeci de milioane de euro făcuți la negru ajung la structurile de crimă organizată, la politicienii cu funcții și la primarii care închid ochii’

Publicat
acum 10 luniin
De
admin

Fostul comisar general al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu afirmă, miercuri seară,că la Glina ard interioarele maşinilor dezmembrate, iar fumul e de 4.500 de ori mai toxic decât cel provenit de la arderea lemnului. ”Urmează un aer de război peste Bucureşti”, afirmă Berceanu, precizând că în fiecare zi intră în ţară 1.000 de maşini second hand.
”Ard interioarele maşinilor dezmembrate, în Glina, fumul e de 4500 de ori mai toxic decât cel provenit de la arderea lemnului. Urmează un aer de război peste Bucureşti. În fiecare zi intră în ţară 1000 de maşini SH. Rablele existente sunt dezmembrate cu sutele zilnic şi nu există o industrie care să facă ceva cu aceste interioare. Cele mai multe sunt incinerate, îngropate sau aruncate pe câmpuri”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, OctavianBerceanu.
Potrivit acestuia, Ministerul Mediului ”vine cu programe adresate dealer-ilor auto, pentru că acolo merg banii din „Rabla”, dar cu niciun program care să se ocupe din zecile de mii de tone de deşeuri provenite din dezmembrări, care zac aiurea sau ne otrăvesc apele sau aerul”.
”Nu există absolut nicio trasabilitate a interioarelor auto provenite din dezmembrări. Zeci de milioane de euro făcuţi la negru ajung la structurile de crimă organizată, la politicienii cu functii şi la primarii care închid ochii”, a mai scris fostul comisar şef.
Intervenţia pentru stingerea incendiului de la REMAT Glina continuă.
Autorităţile de mediu au anunţat că nu există depăşiri ale limitelor maxime ale poluatorilor în urma incendiului, conform news.ro
Poate vrei sa citesti
VIDEO, ACUM! Accident grav în Argeș, la Corbeni – Șofer de 21 ani la spital
Panourile fotovoltaice – tot ce trebuie să știi despre energia solară
A murit omul de afaceri Gheorghe Boncea
Cu ajutorul Poștei Române, PNL a început campania electorală – Ce au găsit mii de argeșeni în cutiile poștale | VIDEO
HALUCINANT! PNL lovește în ISU ARGEȘ: NU SE DOREȘTE GĂSIREA BĂRBATULUI LUAT DE VIITURĂ, spune un vicepreședinte PNL | VIDEO
Firmele occidentale isi vad nestingherite de afaceri in Rusia
ACTUAL
Loto 6/49, 29 ianuarie 2023. Numerele extrase azi-Vezi dacă te afli printre câștigători

Publicat
acum o orăin
29 ianuarie 2023De
admin

Loto 6/49, 26 ianuarie 2023. Duminică, 29 ianuarie 2023, au avut loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, organizate de Loteria Română
Bugetul.ro vă prezintă numerele extrase Joi, 29 ianuarie 2023:
Loto 6 din 49, numerele câștigătoare din 29 ianuarie 2023 – 9, 19, 25, 2, 39, 38
Loto 5 din 40, numerele câștigătoare din 29 ianuarie 2023 – 9, 11, 38, 33, 14, 17
Joker, numerele câștigătoare din 29 ianuarie 2023 – 13, 10, 33, 31, 28 + 20
Noroc, numărul câștigător din 29 ianuarie 2023 – 5 5 0 3 7 5 5
Noroc Plus, numărul câștigător din 29 ianuarie 2023 – 4 6 3 9 1 9
Super Noroc, numărul câștigător din 29 ianuarie 2023 – 4 1 8 9 0 1
La Loto 6/49 se inregistreaza la categoria I un report in valoare de peste 15,14 milioane de lei (peste 3,09 milioane de euro), iar la Noroc este in joc un report cumulat in valoare de peste 5,28 milioane de lei (peste 1,08 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, este in joc un report in valoare de peste 17,08 milioane de lei (peste 3,49 milioane de euro), iar la categoria a II-a reportul este de aproximativ 47.000 de lei. La Noroc Plus se inregistreaza un report cumulat in valoare de peste 112.900 de lei (peste 23.100 de euro).
La Loto 5/40 este in joc la categoria I un report in valoare de peste 1,67 milioane de lei (peste 342.100 de euro). La Super Noroc este in joc un report cumulat in valoare de peste 116.100 de lei (peste 23.700 de euro).
LOTO. La tragerea Loto 6/49 de joi, 26.01.2023, la categoria a II-a, s-au inregistrat trei castiguri in valoare de 50.581,49 lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agentii din Borsa, judetul Maramures, din Butesti, judetul Teleorman si din Bucuresti, sector 4.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
ACTUAL
Starea de urgență a sănătății publice, la nivel internațional, ar putea fi ridicată! OMS va anunța decizia în următoarele zile

Publicat
acum 2 orein
29 ianuarie 2023De
admin

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmează să anunţe o decizie cel mai devreme luni, 30 ianuarie, potrivit unor surse din interiorul instituției citate de DPA.
Decizia Comitetului va fi transmisă directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care va face anunțul pentru sau împotriva ridicării stării de urgență în următoarele zile.
În urmă cu o săptămână, directorul OMS şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea în continuare a ratelor de deces raportate săptămânal asociate COVID-19.
„Deși suntem în mod evident într-o formă mai bună decât eram acum trei ani când a început pandemia, răspunsul colectiv global este din nou sub presiune”, a declarat edros Adhanom Ghebreyesus.
Starea de urgență reprezintă cel mai înalt nivel de alertă pe care îl poate declara OMS. Ridicarea acesteia nu are însă efecte imediate. Fiecare țară va decide modul în care este gestionată criza la nivel național.
În acest moment sunt disponibile numeroase instrumente eficiente împotriva virusului, inclusiv vaccinuri, medicamente, măşti sau măsuri de distanţare socială, reamintește OMS.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
După alegerile din Austria, Cioloş cere liderilor coaliţiei un plan clar de negociere pe subiectul Schengen
China este într-un moment de cotitură: schimbă politica de stat, iar efectele se vor vedea în toată lumea
România chiar este groapa de gunoi a Europei: camion plin cu deșeuri, depistat la frontieră
Anthony Blinken începe, la Cairo, un turneu-fulger în Orientul Mijlociu, în toiul unei intensificări a tensiunilor israeliano-palestiniene
Peluza Sud 1997, după incidentele de la Sfântu Gheorghe: ‘Nu vom permite niciodată ca un meci pe teritoriul României să fie prezentat într-o altă limbă’

VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții

EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă

Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE

VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


Alina Gorghiu a luat la țintă un primar PSD: Abandon și nepăsare! De unde atâta orgoliu?
Liderul PNL, Alina Gorghiu, l-a luat la țintă pe primarul PSD al municipiului Piteşti, Cristian Gentea, acuzând faptul că acesta...


DE INTERES – Cardul de energie! Cine beneficiază, cum se obține, cum se folosește!
Cine beneficiază? Pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și venituri mai mici sau egale cu...


VIDEO | Radu Perianu pe făraș! Marius Nicolaescu, confirmă: „Din luna mai vom avea prefect PSD”
Invitat la emisiunea Chestiuni Arzătoare de la PROFI 24 TV, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a acceptat provocarea jurnalistului...


Buletinele cu CIP devin obligatorii în România – Cine le plăteşte şi care sunt schimbările anunţate
Buletinele electronice vor fi emise în toată țara până la finalul anului și vor fi gratuite. Din 2030, oricine vrea...
Curtea de Argeș


Gheorghe Boncea va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Bolniță
Omul de afaceri Gheorghe Boncea, decedat în cursul zilei de marți după o lungă luptă cu o boală nemiloasă, va...


VESTE TRISTĂ! A murit profesorul Ilie Iana, fost director adjunct al Colegiului Național „Vlaicu Vodă”
Colegiul Național „Vlaicu Vodă” anunță cu imensă tristețe dispariția inegalabilului coleg Ilie Iana, devotat vieții acestei școli vreme de 32...


VIDEO, ACUM! Accident grav în Argeș, la Corbeni – Șofer de 21 ani la spital
Pompierii intervin pentru a asigura măsurile specifice în cazul unui accident rutier produs în localitatea Corbeni.A fost vorba despre un...


Anunț vânzare
Vând carieră de piatră în funțiune cu utilaje aferente. Locație comuna Sălătruc județul Argeș. Mai multe detalii la telefon 0747990102...


A murit omul de afaceri Gheorghe Boncea
Veste trista pentru mulți argeșeni! Cunoscutul om de afaceri Gheorghe Boncea, cel care a pus bazele unui comerț modern în...
Mioveni


FASOLEA ȘI CIOLANU` AU UMPLUT SPITALU` – Peste 750 argeșeni au ajuns la Urgențe în minivacanța de 1 Decembrie
769 de pacienţi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești (SJUP) în minivacanţa de...


Colonelul Bogdan Olar nu mai este șeful ISU Argeș – A TRECUT ÎN REZERVĂ
Începând cu data de 16.11.2022, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, colonel...


IPJ Argeș anunță EXAMEN de atestare DETECTIVI PARTICULARI -VEZI CONDIȚII
Înscrierile pentru examenul de obținere a atestatului de detectiv particular au început! Data limită pentru înscrieri este 18 noiembrie 2022,...


PROTEST DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – Mii de angajați de la Uzina Dacia ies în stradă
Sindicatul Autoturisme Dacia anunță un protest de amploare care va fi organizat joi, 17 noiembrie, în centrul orașului Mioveni. Potrivit...
Câmpulung


VIDEO – Accident mortal în Argeș – Șofer de 78 ani decedat
Un grav accident rutier s-a produs, in urmă cu puțin timp, în Godeni. Au fost implicate trei autoturisme, iar o...


VIDEO | Accident grav în Argeș, în noaptea de Crăciun – A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-O CASĂ
Azi noapte, aproape de ora 01.00, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Câmpulung, strada Poet Grigore Alexandrescu, pentru...


ARGEȘ | Bărbat mort în pădure după ce s-a rasturnat cu camioneta plină cu lemne
Un bărbat a murit azi noapte după ce s-a rasturnat cu masina plină cu lemne pe un drum forestier în...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
- NATIONALacum 7 zile
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții
- ACTUALacum 2 săptămâni
EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă
- ACTUALacum 2 săptămâni
Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF
- ACTUALacum o săptămână
Revoltă la Curtea de Argeș după ce un bărbat a fost luat de viitură: „PRIMARE, EȘTI BINE?”
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Bărbat luat de viitură La Curtea de Argeș – MOBILIZARE MASIVĂ A POMPIERILOR
- NATIONALacum 2 săptămâni
Femeia din Vaslui care a violat-o cu un cârnat pe fosta amantă a soțului, eliberată din arest – Victima, plătită să-și retragă plângerea
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB