Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Oamenii de știință vor să foreze în inima unui vulcan din Islanda: Proiect de 100 de milioane de dolari

Publicat

in

Cercetătorii vor să foreze în inima vulcanului Krafla din Islanda. Valoarea proiectului este 100 de milioane de dolari, iar oamenii de știință vor să facă progrese în studiul energiei geotermale din „roci super fierbinţi”.

În nord-estul Islandei, o echipă de cercetători internaţionali se pregăteşte să foreze doi kilometri în inima vulcanului Krafla, una dintre cele mai impresionante minuni naturale ale ţării. Vulcanul este considerat un proiect de tip Jules Verne care vizează crearea primului observator subteran de magmă din lume, potrivit AFP.

Proiectul valorează 100 de milioane de dolari şi a fost lansat în 2014, iar primele foraje vor începe în 2024. Implică oameni de ştiinţă şi ingineri de la 38 de institute de cercetare şi companii din 11 ţări, printre care SUA, Marea Britanie şi Franţa.

Echipa „Krafla Magma Testbed” (KMT) speră să foreze în camera magmatică a vulcanului. Spre deosebire de lava aruncată la suprafaţă, roca topită de sub suprafaţă rămâne un mister. KMT este primul observator de magmă din lume, a declarat pentru AFP Paolo Papale, vulcanolog la Institutul naţional italian de geofizică şi vulcanologie INGV.

„Nu am observat niciodată magmă subterană, în afară de întâlniri întâmplătoare în timpul forajului” în vulcani din Hawaii şi Kenya, precum şi la Krafla în 2009, spune el.

Oamenii de ştiinţă speră că acest proiect va duce la progrese în ştiinţa fundamentală şi la aşa-numita energie geotermală din „roci super fierbinţi”. De asemenea, ei speră să aprofundeze cunoştinţele despre predicţia şi riscurile vulcanice. „Să ştim unde se află magma… este vital” pentru a fi pregătiţi pentru o erupţie. „Fără acest lucru, suntem aproape orbi”, spune Papale.

La fel ca multe descoperiri ştiinţifice, observatorul de magmă este rezultatul unei descoperiri neaşteptate. În 2009, în timp ce inginerii extindeau centrala geotermală din Krafla, un burghiu de foraj a atins din întâmplare o pungă de magmă de 900 de grade Celsius (1.650 Fahrenheit), la o adâncime de 2,1 kilometri. A ieşit fum din gaura de sondă, iar lava s-a scurs la nouă metri în susul puţului, deteriorând materialul de foraj, însă nu a avut loc nicio erupţie şi nimeni nu a fost rănit.

Vulcanologii şi-au dat seama că se aflau la îndemâna unui buzunar de magmă estimat a conţine aproximativ 500 de milioane de metri cubi. Oamenii de ştiinţă au fost uimiţi să găsească magmă la o adâncime atât de mică. Ei se aşteptau să poată fora până la o adâncime de 4,5 kilometri înainte de a se întâmpla acest lucru. Studiile au arătat ulterior că magma avea proprietăţi similare cu cea de la o erupţie din 1724, ceea ce înseamnă că era veche de cel puţin 300 de ani.

„Această descoperire are potenţialul de a reprezenta un progres uriaş în capacitatea noastră de a înţelege multe lucruri diferite”, de la originea continentelor, până la dinamica vulcanilor şi sistemele geotermale, a transmis Papale.

Descoperirea întâmplătoare a fost de bun augur şi pentru Landsvirkjun, agenţia naţională de electricitate care administrează situl. Atât de aproape de magma lichidă, roca atinge temperaturi atât de extreme încât fluidele sunt „supercritice”, o stare intermediară între lichid şi gaz.

Energia produsă acolo este de cinci până la zece ori mai puternică decât într-un foraj convenţional.

În timpul incidentului, aburul care s-a ridicat la suprafaţă a avut o temperatură de 450C, cea mai mare temperatură a aburului din vulcan înregistrată vreodată.

Două puţuri supercritice ar fi suficiente pentru a genera capacitatea de 60 de megawaţi a centralei, deservită în prezent de 18 foraje.

Landsvirkjun speră ca proiectul KMT să ducă la „o nouă tehnologie pentru a putea fora mai adânc şi pentru a putea exploata această energie pe care nu am reuşit să o facem până acum”, a declarat şeful operaţiunilor geotermale şi al gestionării resurselor, Vordis Eiriksdottir.

Dar forarea într-un mediu atât de extrem este o provocare din punct de vedere tehnic. Materialele trebuie să fie capabile să reziste la coroziunea cauzată de aburul foarte fierbinte, potrivit Mediafax.ro.

Posibilitatea ca operaţiunea să declanşeze o erupţie vulcanică este un lucru de care, în mod natural, ar fi îngrijoraţi, a transmis John Eichelberger, geofizician la Universitatea din Alaska Fairbanks şi unul dintre fondatorii proiectului KMT.

„În total, o duzină de găuri au lovit magma în trei locuri diferite (din lume) şi nu s-a întâmplat nimic rău”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Gabriela Firea scoate documentele de la sertar, în războiul cu Nicușor Dan: un mincinos! Vorbe goale pe Facebook

Publicat

in

De

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, acuză fosta administrație că nu a asigurat mentenanța la acoperișul Arenei Naționale, iar acum acesta are nevoie de reparații majore. În replică, fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, publică o serie de documente prin care arată că mentenanța a fost asigurată și îl acuză pe Nicușor Dan că minte doar pentru a-și mulțumi fanii de pe Facebook.

Citește și: Nicușor Dan anunță reparații la Arena Națională: timp de 11 ani nu s-a făcut nimic

”Prezint aici dovezile că Nicușor Dan este un primar mincinos, incapabil să accepte adevărul, nu doar incompetent. Eu vin cu documente, Nicușor scrie metafore pe Facebook!

Așa cum nu reușește să se țină de cuvânt în privința promisiunilor din campanie dar nici să continue lucruri începute de mine și de echipa mea, nu poate nici să recunoască situația de la Arena Națională de care este răspunzător în totalitate.

Am spus adevărul și vă prezint documentele pe care dl Dan se face că nu le cunoaște. Deși, detaliile de mai jos sunt și în celebrul raport al corpului de control pe care-l vântură același Nicușor Dan.

Ori l-au mințit subordonații, ori nu a înțeles ce au scris acolo.

Sau, cine știe? Nu vrea să se afle că falimentul în care a împins cu bună știință Compania Municipală Tehnologia Informației a dus la tot ce acuză chiar el acum.

Postez câteva capturi din acele documente, în care totul este foarte clar:

1. Arena Națională A AVUT MEREU contract de mentenanță pentru toate sistemele, inclusiv pentru acoperișul retractabil.

În acordul-cadru nr. 694/23.05.2018, semnat între Primăria Capitalei și asocierea a două companii municipale, a fost inclusă mentenanța preventivă pentru „sisteme electromecanice cu regim special”. Acoperișul retractabil al Arenei Naționale și video-cubul fac parte dintr-un astfel de ansamblu. Ele nu pot funcționa separat. Acordul și contractele subsecvente sunt publice.

2. Arena Națională A RĂMAS FĂRĂ MENTENANȚĂ la acoperișul retractabil când Nicușor Dan a FALIMENTAT și închis Compania Municipală Tehnologia Informației.

Această companie asigura mentenanța preventivă și a avut grijă ca acoperișul să funcționeze. Toate mecanismele defecte au fost înlocuite, iar achizițiile pot fi verificate pe SICAP! Compania Municipală a lucrat permanent cu reprezentantul producătorului.

3. Acoperișul NU ERA STRICAT în Decembrie 2020, când deja dl Dan era primar general, drept dovadă că a putut fi închis la solicitarea organizatorilor meciului FCSB-UTA. Dar a fost ținut închis patru zile la temperaturi scăzute, contrar indicațiilor producătorului, și s-a stricat când s-a încercat retragerea copertinei. Nimeni nu s-a opus atunci, niciun specialist din jurul lui Nicușor Dan! Defecțiunile provocate atunci sunt, de altfel, recunoscute și de reprezentantul producătorului, chemat să facă reparațiile.

4. În anul 2020, Primăria Capitalei a încercat contractarea unor servicii suplimentare de mentenanță corectivă pentru acoperișul retractabil. Licitația a fost anulată pentru că singura ofertă primită a fost considerată neconformă.

Domnule primar care ați distrus Capitala, ce mai aveți de zis? Tot vorbe goale pe Internet?

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

BioNTech se aşteaptă să înceapă livrările a două vaccinuri adaptate la Omicron încă din octombrie

Publicat

in

De

BioNTech se aşteaptă să înceapă livrările a două vaccinuri adaptate la Omicron încă din octombrie, ceea ce va contribui la stimularea cererii în trimestrul patru, a declarat luni firma germană de biotehnologie, care şi-a confirmat previziunile referitoare la veniturile din vaccinuri pentru acest an, transmite Reuters.

Cererea pentru vaccinul împotriva Covid-19, din care au fost livrate la nivel global 3,6 miliarde de doze, scade, deoarece majoritatea oamenilor din lumea occidentală au primit deja trei sau patru doze, conform news.ro.

Cu toate acestea, este aşteaptat ca administrarea rapelurilor care utilizează vaccinuri îmbunătăţite, care vizează în mod special varianta Omicron, va creşte cererea în toamnă.

În aşteptarea aprobării autorităţilor de reglementare, a spus BioNTech, ambele vaccinuri adaptate vor fi disponibile la timp pentru campanii.

Veniturile şi profitul net ale BioNTech au scăzut în trimestrul doi cu aproximativ 40% faţă de anul precedent, la 3,2 miliarde de euro şi, respectiv, 1,672 de miliarde de euro.

Compania şi-a reconfirmat estimprile privind veniturile din vaccinuri pentru 2022 de 13 până la 17 miliarde de euro, în scădere faţă de 19 miliarde anul trecut.

Partenerul săuPfizer a estimat, la sfârşitul lunii trecute, că va obţine 32 de miliarde de dolari din vânzările de vaccinuri pentru Covid-19 pe ansamblul anului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend