Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

O rachetă antigrindină a căzut în curtea unui localnic din Bilieşti

Publicat

in

O rachetă antigrindină de circa jumătate de metru a căzut într-o curte din comuna Bilieşti, judeţul Vrancea. Este pentru a doua oară când proprietarul acestei gospodării se trezeşte în curte cu un astfel de obiect, notează news.ro.

Potrivit primarului comunei vrâncene Bilieşti, Vasile Chiriţă, marţi după-amiază, în timpul unei ploi torenţiale, o rachetă antigrindină a căzut în curtea unei gospodării, la circa 2-3 metri de casă, iar în urma impactului a rămas o gaură în ciment.

Mai mult decât atât, primarul a afirmat că nu este pentru prima dată când se întâmplă asta. În urmă cu ceva vreme, o altă rachetă antigrindină a căzut în curtea aceluiaşi om, la circa 50 metri de locuinţă.

“Este a doua oară când cade în aceeaşi zonă. Exact în aceeaşi curte. Ferească Dumnezeu, dacă era omul acolo o putea păţi, dacă pica pe casă îi găurea casa. A rămas o parte din ea, din rachetă, ea nu s-a dezintegrat cum se întâmplă de obicei, a căzut şi partea care trece prin nor,  focosul care o împinge. Era explodat, dar putea fi o nenorocire. Omul e supărat (…). Pe de altă parte, dacă nu se trăgea cu rachetele noi am fi fost acoperiţi de gheaţă. Termină piatra totul. Problema e că aceste rachete trebuie să cadă pe câmp, nu în curţile oamenilor”, a declarat, miercuri, primarul din Bilieşti.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

TRAGEDIE Ciobanul căutat după atacul ursului de la stână a fost găsit mort

Publicat

in

De

Ciobanul din Mureș căutat la limita dintre județele Suceava și Harghita, după ce a fugit de frica ursului care a rănit un alt cioban, a fost găsit mort, anunță Mediafax.

Conform unor surse din Poliție, ciobanul în vârstă de 26 de ani a fost găsit mort sâmbătă dimineață, în pădure.

Un urs a atacat, vineri seară, lângă o stână din județul Harghita, o vacă. Trei ciobani au încercat să alunge ursul.

Unul dintre ei, un bărbat de 45 de ani, a fost rănit grav de urs și a ajuns la spital cu multiple răni.

Un alt cioban, în vârstă de 26 de ani, a reușit să fugă. Acesta era căutat în fondul forestier de echipe comune de jandarmi montani și polițiști.

Toți cei trei bărbați sunt din județul Mureș și lucrau la stâna din Harghita.

Localnicii au primit, vineri seara, un mesaj RO-ALERT, care anunța prezența unui urs în comuna Dorna Candrenilor. Oamenii au fost sfătuiți să rămână în case.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Spaniolii stau la coadă să se vaccineze, în speranţa că vor lăsa Covid-19 în urma lor

Publicat

in

De

Spaniolii, care au fost printre cei mai afectaţi la debutul pandemiei de coronavirus, sunt în prezent printre cei mai dornici să se vaccineze, potrivit datelor oficiale, citate de Reuters, potrivit news.ro.

Alte state încearcă o serie de măsuri pentru a-şi încuraja populaţia să se vaccineze, de la stimulente financiare la ordine directe şi interdicţii de intrare în baruri şi alte locuri publice fără dovada vaccinării.

Nu este cazul spitalului Isabel Zendal din Madrid, unde angajaţii airmă că tinerii vin din proprie iniţiativă, nerăbdători să revină la o viaţă normală.

”Ce vedem aici este o petrecere în fiecare zi. Ştiu că, cu cât mai repede se vor vaccina cu atât mai repede vom lăsa asta în urmă”, a spus asistentul şef Fernando Prado.

Numai 5% din populaţia Spaniei nu vrea să se vaccineze pentru Covid-19, cu mult sub proporţia de 13% în Franţa sau 19% în Statele Unite, potrivit unui sondaj realizat de Morning Consult şi publicat joi.

Potrivit lucrătorilor din sectorul sănătăţii, între principalele motive se află memoria primului val al pandemiei din Spania, declanşat în martie 2020, cînd au avut loc peste 800 de decese pe zi.

În privinţa populaţiei vaccinate cu prima doză de vaccin, Spania se află pe locul 11 la nivel mondial şi pe locul patru în Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date referitoare la Covid-19 deţinute de Reuters.

Potrivit datelor guvernamentale, toate persoane cu vârste de peste 80 de ani sunt vaccinate şi 84,4% dintre persoane de 60 de ani.

Persoanele cu vârste de cel puţin 16 ani au început să fie vaccinate din 12 iulie, în regiunea Madrid.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend