Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

O nouă zi LIBERĂ în România! Uite când va fi aceasta

Avatar

Publicat

in

Mai mulţi deputaţi PNL, un parlamentar USR şi unul UDMR au depus, luni la Senat, un proiect care prevede ca Înălţarea Domnului să fie declarată zi liberă, susţinând că această zi reprezintă “un act de deplină încununare a misiunii de mântuire şi eliberare a omului de sub păcat”.

“Înălţarea Domnului, act de deplină încununare a misiunii de mântuire şi eliberare a omului de sub păcat, reprezintă certificarea că Iisus Hristos este Fiul care urcă de-a dreapta Tatălui ceresc. Aproape că nu există şcoală, instituţie de cultură ori primărie în România care să nu sărbătorească public şi solemn această zi de Înălţare şi de pomenire a Eroilor neamului, dublă ocazie de rugăciune, pomenire, amintire şi elogiere.

Ca atare este firesc faptul că Parlamentul României să accepte declararea acestei zile de mare însemnătate spirituală, morală, identitară şi naţională, zi în care sărbătorim, actul final al operei Mântuitoare a lui Hristos, Înălţarea Domnuli, alături de comemorarea pioasă a celor care s-au jertfit pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară liberă, întreagă şi suverană, drept sărbătoare legală – zi nelucrătoare pentru toţi cetăţenii României”, se arară în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Deputaţii PNL, Daniel Gheorghe şi Nicolae Neagu, principalii iniţiatori au proiectului mai precizează că România are cele mai puţine zile libere, comparativ cu alte state membre UE.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

George Simion (AUR), către USR: Ați votat pentru pensii speciale. Sunteți la fel ca toate partidele din Parlament

Avatar

Publicat

in

De

George Simion, copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), acuză USR că alături de celelalte partide parlamentare, susține pensiile speciale, finanțarea partidelor din banii românilor, și politizează instituțiile publice.

În momentul acesta am ajuns mai rău ca înainte de 89, când contează să ai carnet de partid. Statul român a fost slăbit, a fost înțesat cu oameni a căror singură calitate era faptul că aveau carnet de partid, aceste partide din actualul Parlament vor să ajungă la putere ca să își angajeze în funcții publice membrii de partid”, a declarat George Simion vineri la postul public de televiziune, denunțând faptul că azi carnetul de partid a ajuns iar deschizător de uși.

Vorbim despre politizarea instituțiilor publice, până și Consiliul Legislativ a fost politizat, pentru că știm cum a fost pus în funcție Florin Iordache. Singura formă prin care nu vom mai avea până și femeia de serviciu din școală cu carnet de partid este ca aceste partide să fie obligate să nu mai voteze ele oameni din rândurile lor, să renunțe la dublul standard și să pună profesioniști în funcții”, a subliniat Simion.

Aflat în platoul televiziunii cu reprezentantul USR Stelian Ion, George Simion a amintit că USR a votat pentru pensii speciale la Consiliul Concurenței.

De ce ați votat pensii speciale? La Consiliul Concurenței ați votat dvs. pensii speciale și apoi ați explicat că din neatenție. 4 ani ați stat în Parlament, ați dezamăgit oamenii care v-au votat în 2016. V-ați bătut joc de Nicușor Dan, v-ați bătut joc de familia românească, v-ați bătut joc de tot. Vă comportați ca partidele vechi. PNL, PSD și USR sunt fix aceeași gașcă”, a precizat copreședintele AUR.

AUR propune depolitizarea funcțiilor publice și numirea în conducere a profesioniștilor. Printre numele propuse de formațiune pe lista Parlamentului se numără și Florin Colceag, cunoscut și ca „antrenorul de genii”, precum și inventatorii Iuliean Horneț și Alexandru Stănilă, premiați și recunoscuți internațional pentru invențiile lor.

Noi ne facem publice donațiile, cei din USR nu, nici măcar salariile plătite din banii noștri pentru staff-ul USR-ului. Șefa de cabinet a domnului Barna a fost obligată în instanță să-și facă public salariul.  100 de milioane de euro primesc partidele politice parlamentare din banii publici an de an, în afară de campaniile electorale, unde spargeți zeci de milioane de euro, și dumneavoastră n-aveți nicio remușcare că ați intrat cu 8%, dar ați luat din banii aceia.  Eu o să-mi donez salariul. Noi susținem să nu mai fie finanțate din bugetul public subvențiile pentru partidele politice. Noi, AUR, suntem singura forță politică care vrea renunțarea la aceste subvenții și va refuza să primească subvenții din bugetul public”, a conchis George Simion.

Vezi și

Mare atenție! Începând de astăzi intră în vigoare o nouă lege pentru toți românii. Se vor aplica sancțiuni pentru cine nu respectă prevederile

Adio burselor de merit pentru elevii din Sectorul 2 al Capitalei. Rectificarea bugetară, cu minus pentru elevi, dar cu plus pentru anumite firme

Mega-veste! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru mii de angajați

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Florin Cîțu, mesaj tranșant: ‘La această rectificare nu au fost alocate fonduri suplimentare pentru salarii’

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu a precizat că la rectificare bugetară nu au fost alocate sume suplimentare pentru majorări salariale.

„La această rectificare nu au fost alocate fonduri suplimentare pentru salarii. Dacă au făcut economii şi au putut să-şi dea, e treaba lor. Vom face un audit la toate companiile de stat cum au fost cheltuiţi banii publici, dar să fie foarte clar, nu sunt fonduri salariale, iar bugetele aprobate anul acesta pentru aceste companii nu sunt cheltuieli suplimentare faţă de cele de salarii, sunt salariile de anul trecut. La rectificare niciuna nu a primit nimeni primit bani pentru creşteri cu cheltuielile salariale” a spus ministrul.

Jurnaliştii i-au arătat că au informaţii confirmate potrivit cărora la companii precum Metrorex, CNAIR sau Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, angajaţii vor primi bani în plus.

„Nu ştiu situaţia. Eu am avut grijă ca la rectificare să nu fie alocate surse suplimentare pentru banii de salarii. Dacă au făcut economii prin restructurare, posibil să-şi dea, este treaba lor şi nu intru peste managementul lor. Dar un lucru este clar, ei nu au primit bani suplimentar”, a continuat Cîţu, conform agerpres.ro.

Citește și:

Mare atenție! Începând de astăzi intră în vigoare o nouă lege pentru toți românii. Se vor aplica sancțiuni pentru cine nu respectă prevederile

Adio burselor de merit pentru elevii din Sectorul 2 al Capitalei. Rectificarea bugetară, cu minus pentru elevi, dar cu plus pentru anumite firme

Mega-veste! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru mii de angajați

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend