Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

O nouă măsură împotriva furturilor din păduri – puncte fixe de control în localități din nordul județului  

Publicat

in

Prefectul Mihai Oprescu a declarat astăzi că în ultima perioadă a primit mai multe semnale cu privire la furturi de material lemnos în zona de nord a județului, mai exact în localitățile Arefu, Lerești și Rucăr. Unele dintre aceste semnale i-au parvenit prefectului chiar de la primarii localităților din zona de munte a județului. De altfel, acesta nu este prima oară când sunt semnalate defrisări necontrolate și tăieri ilegale în pădurile din județ, fenomenul fiind într-o continuă extindere, în ciuda acțiunilor de control efectuate de autorități. Argeșul este printre primele trei județe din țară în ierarhia zonelor devastate de tăietorii ilegali. Prefectul Mihai Oprescu a cerut instituțiilor cu abilități în domeniu organizarea unor puncte fixe pentru verificarea autovehiculelor care transportă lemne. Acestea vor fi amplasate la Lerești, Rucăr, Arefu, Bogați, Brăduleț, Domnești și Sălătrucu. ” Instituțiile implicate în acest plan sunt Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș, Direcția Silvică și ITRSV Ploiețti. Vor continua și controalele inopinate conform graficelor pe care deja le au stabilite însă, în punctele menționate anterior, vor căuta, prin echipaje mixte, să asigure controlul și paza permanentă”, a declarat prefectul Mihai Oprescu. Săptămânal vor fi întocmite raportări care vor fi aduse la cunoștința opiniei publice.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Rareș Bogdan, despre viitorul premier: Cât timp va fi Klaus Iohannis la Cotroceni, PSD nu va da premierul

Publicat

in

De

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, susține că în următorii 4 ani și jumătate, Klaus Iohannis va desemna premierul doar de la PNL. 

”În cazul în care n-ar fi avut un astfel de plan m-aș fi gândit că cei de la PSD și ALDE nu mai fac politică. Este normal ca opoziția să își dorească să răstoarne puterea. Eu vă spun că în următorii 4 ani și jumătate PNL-ul va da premierul. Că se supără unii, că nu le convine, asta este realitatea.

Nu înțeleg exact poziția domnului Tăriceanu. El are un discurs de opoziție, dar au încă oameni în Guvern, au oameni în poziții cheie din domeniul Energiei. Oamenii lui Chițoiu, Gerea sau Tăriceanu conduc în continuare domeniul energetic.

Puteam să îi schimbăm, dar la învestirea în funcție, PNL nu a avut numărul de voturi necesare, iar noi am fost votați și de alte grupuri politice. Practic, PNL-ul guvernează împreună cu alte 7 grupuri politice.

Pentru PSD urmează 4 ani și jumătate de guvernare PNL. Ei ar trebui să gândească planuri pe termen lung, să preia modelul chinezesc, atât de drag lor și să gândească pentru următorul ciclu electoral. O spun pentru a treia oară: cât timp va fi Klaus Iohannis la Cotroceni, PSD nu va da premierul.”, a spus Rareș Bogdan, la Antena 3.

Vezi și:Scandal uriaș în Guvern! Ludovic Orban ar fi țipat la unul dintre miniștrii aflați pe ‘lista neagră’: ‘Iar te răzgândești?!’

EXCLUSIV Trădare pentru #Rezist! Jandarmeria s-a înrolat în USR

EXCLUSIV De necrezut! Ministerul de Interne și Ministerul Sănătății nu răspund la solicitarea LIDL: ‘Se contestă măsurarea temperaturii si se reclamă încălcarea drepturilor fundamentale’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

China spune adevărul! De unde provine coronavirusul

Publicat

in

De

Gao Fu, şeful Centrului pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor, a afirmat: „La început am presupus că virusul a plecat de la animalele din piaţă, dar acum pare mai degrabă că piaţa este o victimă”, notează Mediafax.

Ian Birrell notează într-un articol publicat de Daily Mail că „este o mărturisire şoc, mai ales că vine din partea omului de ştiinţă care a arătat categoric către piaţa din Wuhan după ce ţara sa a spus lumii despre virus. Piaţa a fost închisă şi tratată ca o scenă a crimei, în timp ce atenţia a fost concentrată către comerţul cu animale sălbatice. ”

Daily Mail mai notează că Gao Fu a afirmat şi că „coronavirusul exista cu mult înaintea descoperirii”, dar şi că oficialul nu este doar un epidemiolog de top, dar „membru al organului consultativ la nivel politic”. Un studiu efectuat în Wuhan a arătat că 27 dintre primii 41 de oameni diagnosticaţi cu COVID-19 în Wuhan au fost „expuşi” în piaţa umedă din oraş, respectiv doar unul dintre primii 4 prezentaţi cu simptome în luna decembrie.

Pe de altă parte, epidemiologi de top din mai multe ţări, China, Australia şi SUA, sunt de părere că virusul a evoluat treptat, poate chiar în 20 de ani. „Natura a creat un virus care ne-a demonstrat încă o dată că ea este cel mai eficient bio-terrorist cunoscut”, a spus dr. Francis Collins, director al US National Institutes of Health.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend