Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

O nouă condamnare pentru Cornel Penescu: Cinci ani de închisoare în dosarul ” Fotbal Club 2005”

Publicat

in

Omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat de Tribunalul Ilfov la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „Fotbal Club 2005”, în care este acuzat că a mituit un fost director al ANAF Argeş pentru a fi favorizate firmele sale, decizia instanţei nefiind însă definitivă, potrivit Mediafax.

Penescu a fost găsit vinovat de dare de mită, complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la evaziune fiscală şi a primit o pedeapsă de trei ani, la care s-a adăugat un sport de doi ani, motiv pentru care, în acest dosar, el va avea de executat cinci ani de închisoare. De asemenea, omului de afaceri i s-au interzis mai multe drepturi, între care şi cea de a ocupa funcţiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comercială, atât în perioada în care este încarcerat, cât şi încă cinci ani după efectuarea pedepsei.

În acelaşi dosar a fost condamnat la patru ani de închisoare Gheorghiţă Pieca, administrator al firmei Fotbal Club 2005. El a fost găsit vinovat de complicitate la dare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.

Fostul director executiv adjunct al activităţii de inspecţie fiscală din cadrul ANAF Argeş, Grigore Gheorghe, a fost condamnat de acelaşi complet de judecată la patru ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită în formă continuată, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual.

Adrian Ceauşescu, Constantin Darius Bejenariu şi Florina Enescu, inspectori în cadrul Direcţiei de Finanţate Argeş, judecaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la evaziune fiscală, fals intelectual, au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Pe de altă parte, o fostă angajată a lui Penescu, implicată în acelaşi dosar, a scăpat de condamnare. Lucia Weiss, director economic la firma PIC SA, acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, a fost achitată.

Instanţa a mai dispus ca Penescu, Pieca, Ceauşescu, Bejenariu şi Enescu să plătească aproape 600.000 de lei, ceea ce reprezintă prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii – majorări, penalităţi, dobânzi – calculate, conform Codului de procedură fiscala, de la data când obligaţia a devenit scadentă si până la data executării integrale a plăţii.

Decizia de azi a instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Vești bune pentru români! Marcel Ciolacu: ‘Am hotărât foarte clar că vor crește și salariul minim pe economie, că vor crește și pensiile’

Publicat

in

De

Președintele PSD Marcel Ciolacu a precizat că în coaliţie s-a stabilit clar că vor creşte şi salariul minim pe economie şi pensiile.

Marcel Ciolacu a declarat că, din punctul lui de vedere, salariile trebuie majorate de la 1 ianuarie, reprezentanţii IMM-urilor arătând că ar dori majorarea salariului minim dar nu de la 1 ianuarie 2023.

Vedem ce se întâmplă şi în celelalte state europene, este o bătălie pe forţa de muncă. Trăim cu toţii în Uniunea Europeană şi există o migraţie a forţei de muncă. Fără să mărim salariul minim pe economie, migraţia va continua către alte zone. Deci trebuie să intervenim, nu putem doar să ne plângem că nu avem forţă de muncă sau să căutăm soluţii nu neapărat adecvate pentru a menţine forţa de muncă. Trebuie să intrăm într-o normalitate”, a spus preşedintele PSD.

Întrebat cu ce procent cresc pensiile, Marcel Ciolacu a spus: ”Important este că am hotărât foarte clar că vor creşte şi salariul minim pe economie, că vor creşte şi pensiile. Sunt ferm convins, după anumite discuţii – şi nu vă ascund faptul că, chiar dacă nu am avut acele celebre coaliţii, asta nu a însemnat că împreună cu prim-ministrul şi resposnsabilii din Ministerul de Finanţe noi nu am avut întâlniri şi nu am discutat şi despre execuţia bugetară de anul acesta, discutăm şi despre următoarea rectificare bugetară şi de viitorul buget. În acest moment, este prima oară de la Revoluţia când bugetul va fi făcut pe programe, cred că este o dezvoltare şi a statului român dar şi a viitoarei Românii pe care ne-o dorim. Câte procente sunt nu am stabilit încă în coaliţie, dar sunt ferm convins că vom stabili cât mai repede acest lucru.”, conform news.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Se lucrează la o nouă ordine europeană fără Rusia! Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell: ‘Nu înseamnă că vrem să excludem Rusia pentru totdeauna, dar această Rusie, Rusia lui Vladimir Putin, nu are loc’

Publicat

in

De

Înaltul reprezentant pentru politică externă al UE, Josep Borrell , a declarat că summitul liderilor Uniunii Europene cu 17 ţări de pe continentul european, care are loc joi, la Praga, caută să construiască „o nouă ordine fără Rusia”.

Într-o discuţie în capitala cehă cu agenţii de presă, printre care s-a aflat şi EFE, şeful diplomaţiei europene a semnalat că acesta este principalul mesaj pe care participanţii intenţionează să-l transmită Moscovei, odată cu organizarea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene, transmite EFE.

Această întâlnire este o formă de a descoperi o nouă ordine fără Rusia. Nu înseamnă că vrem să excludem Rusia pentru totdeauna, dar această Rusie, Rusia lui (Vladimir) Putin, nu are loc„, a afirmat înaltul diplomat spaniol.

Borrell a reiterat că, prin această iniţiativă europeană, se doreşte să i se transmită Kievului „semnalul” că, „din Regatul Unit şi până în Azerbaidjan, din Caucaz şi până la Marea Nordului, de la ţările baltice şi până în Marea Mediterană, toţi care îşi pot spune europeni se află aici pentru a demonstra o distincţie clară între europeni şi Rusia„.

Este semnalul pe care dorim să-l trimitem. Acela că, din păcate, nu putem construi o ordine a securităţii cu Rusia, (care) este izolată„, a insistat înaltul reprezentant pentru politică externă al UE.

Primul summit al Comunităţii Politice Europene reuneşte lideri din 44 de ţări, cărora li se va alătura preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu scopul de a promova dialogul politic şi cooperarea pentru a întări securitatea, stabilitatea şi prosperitatea continentului european.

În afara celor 27 state membre ale UE, vor participa reprezentanţi din Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia, membre ale aşa-numitului Parteneriat Estic, şi se aşteaptă ca preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să ia parte prin videoconferinţă.

La reuniune vor mai participa ţări şi teritorii din Balcanii de Vest – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia -, precum şi membrii Spaţiului Economic European – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. La reuniune au mai fost invitate Elveţia, Turcia şi Regatul Unit, informează agerpres.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend